DOBROGEA ȘI NEGOŢUL PONTIC -MEDITERANEEAN ÎN EVUL MEDIU

Începând cu secolul al XIII-lea,datorită extinderii puterii maritime a comunelor italiene Veneția și Genova îndeosebi, ce vor ajunge să dețină supremația navală și comercială în Marea Mediteraneana, genovezii fiind aceea ce vor crea la Pera, în inima Imperiului Otoman, o nouă colonie comercială, nici litoralul Mării Negre nu le va scăpa din atenție. Așezarea prielnică, la întretăierea unor mari drumuri comerciale ce îi atrăseseră și în antichitate pe vrajnicii navigatori și negustori greci, va da spațiului românesc de la Dunărea de Jos și mare o nouă coordonată în comerțul european îndeosebi pentru secolele al XIII-lea și al XIV-lea. Despre importanța comercială, despre volumul comerțului practicat de genovezi,cei ce vor determina apariția unor colonii proprii la Chilia(Licostomo) și Cetatea Albă (Montcastro sau Maurocastron) vorbesc însemnările notarilor genovezi de la Caffa și Pera și în special cele ale lui Gabriele Predomo.Aceste însemnări peste de 300 acte scrise la Pera în fața notarului genovez sus-amintit-pomenesc despre tranzacțiile comerciale în Marea Neagră la finele secolului al XIII-lea,despre contractele încheiate de genovezi cu producători din Vicina,Chilia sau Caffa pentru cumpărarea de grâne în special,de peste,lemn,piei de animale. Pe harta geografului Idrisi,pentru secolul al XII-lea,Cetatea Albă apare cu numele de Armocastro,fiind localizată la două zile de Desina(desigur controversata Vicina).El menționează că bizantinii și genovezii foloseau Cetatea Albă ca port și antrepozit de mărfuri și cerealiere.Călătorii străini descriu orașul ca fiind populat de genovezi,români,armeni și alte neamuri,numind-o Montcastru săi Belgrad. Un moment important,atât pentru istoricul religios al orașului,cât și pentru înțelegerea mai nuanțată a laturii etnice a existenței acestuia îl constituie anul 1330,când tânărul Ioan,negustor din Trapezunt,este pârât de comandantul navei cu care venise la Cetatea Albă,iparhului orașului,că acest Ioan,creștin fiind,ar vrea să treacă la mahomedanism.Iparhul era înconjurat de colaboratori evrei și tătari,de aceea îl vor maltrata,apoi îl vor ucide pe tânărul Ioan care refuză să se dezică de religia sa.Este povestea Sfântului Ioan cel Nou, relatată de mitropolitul Grigore Ţamblac, poveste ce arată că factorul etnic predominant de la conducerea orașului era,la acea dâra,altul decât cel autohton. Cetatea Albă, se pare apărută pe locul anticului Tyras,apare că această denumire abia în epoca sa de măreție,când este oraș al Moldovei lui Ștefan cel Mare,numărând aproximativ 20.000 locuitori și înscriindu-se printre cele mai mari orașe europene de la acea dată. Până la acea dată se poate afirma cu certitudine că orașul cunoaște o deosebită dezvoltare economică și comercială, mai ales,știută fiind importantă pe care i-o acordă în planurile lor de extindere a supremației maritime și deci de dobândire a controlului efectiv al drumului comercial,, moldovenesc’’ce legă Occidentul cu Orientul de către regele Sigismund al Ungariei, apoi de însuși Ștefan cel Mare. Pentru sfârșitul secolului XIII Cetatea Albă,numită de turci și slăvi Akkerman sau Maurocastron,este un oraș comercial foarte important în schimbul produselor agricole, astfel este atestată prezența pe la 1290 a unei corăbii genoveze din Calfa sosită aici pentru a luă grâne. Localitățile dunărene în totalitatea lor au o mare importantă în procurarea de grâu pentru genovezi,cantități mari de cereale de care aceștia aveau nevoie,în permanență încărcându-se din porturile maritime și fluviale ale Dobrogei. Cercetând portulanele medievale cu privire la litoralul Mării Negre, Gh.I.Brătianu constată că hărțile lui Angelino Dulcert din Majorca(1339) și a fraților Pizzigani(1367) notează numele Bulgariei la nord de Dunăre incluzând astfel Bulgariei și Bugeacul de mai târziu,deci și Dobrogea până la Limanul Nistrului.Într-o prima etapă,spune amintitul nostru istoric, studiind aceste portulane, că și colegul sau N.Grămadă, se ajunge la concluzia că acești geografi occidentali au comis o simplă confuzie cum au mai fost în hărțile lor. Dar Brătianu consemnează în continuare că în secolul XIV învățatul arab Abulfeda menționa Akkerman că un oras,,din țara bulgarilor și a turcilor’’, iar cronicile și cataloagele de mucenici ale Ordinului Franciscanilor de la începutul secolului XIV arată deasemenea că unul din misionarii acestui ordin,franciscanul Angelo de Spoleto,a fost ucis de bulgari la Maurocastro,numele pe care portulanele vechi îl dau Cetății Albe. Faptul, petrecut în 1314,era însemnat de o ,,relatiune a martirilor și mânăstirilor fraților minorități în Orient’’.€™ Colecția de regulamente și hotărâri maritime denumită Imposicio Officii Găzărie,din 1314 instituindu-se un oficiu special pentru colonii și comerț în Marea Neagră,conține un document datat 22 martie 1316 prin care guvernul genovez rupe legăturile comerciale cu împăratul bulgarilor Fedixclavus (Svetoslav) amintind de pagubele suferite de negustorii genovezi pe teritoriile acestui suveran,în special în Maurocastrou, deci toate documentele mai sus a€“enumerate în duc pe Brătianu la concluzia că stăpâneau aceste ținuturi bulgării,dar nu cei din vechiul Imperiu româno-bulgar,ci bulgarii de pe Volgă,cărora li se plătea probabil un tribut că semn al recunoașterii suzeranității față de aceștia,menținându-se organizarea proprie locală,dar cu care vor intră oarecum în conflict și coloniștii genovezi pe aceeași temă perena a controlului comerțului la Marea Neagră. Chilia apare în secolul al XI-lea în Lexicul lui Fotios,patriarhul Constantinopolului care trimite o corespondență învățăcelului său de aici, Toma protospătar și arhonte de Lycostomyon ,,ca o așezare negustorească, o factorie comercială. Inițial port bizantin pentru dirijarea ,controlarea traficului naval dunărean,Chilia a funcționat pe insulă.În apropierea fortăreței bizantine,genovezii vor ridica mici depozite,magazii,sure;pe măsură creșterii cantității de cereale,a abordării comerțului cu piei de vite se va lărgi suprafața administrativă a portului apărând două componente-construcțiile din insulă,militare și comerciale,și noul cartier plasat la malul stâng moldovenesc al fluviului.I talienii vor dota într-o prima etapă cetatea fortificată propriu-zisă cu port cu antrepozite, magazii, case de locuit pentru negustori și autorități, sediile unor instituții bancare,instituții oficiale,lăcașe de cult (biserici ortodoxe sau catolice). Ca urmare a volumului mare de produse destinate schimbului-grâne, piei, peste pentru export și mătăsuri, postav, mirodenii, diverse fructe pentru import-se va crea un nou cartier Chilia Noua, cu port comercial propriu-zis. În actele notarului Antonio de Predenzzolo, întocmite între anii 1360-1361 în număr de 100,apare mențiunea că la conducerea orașului se află un consul genovez Barnabo,în viață să civilă fiind notar și jurist.Sunt menționați de asemenea doi bancheri italieni prezenți la Chilia-Buscarini și Bernanno,precum și numeroși negustori italieni,greci,armeni,vlahi. Din aceleași acte rezultă că negoțul era orientat spre Pera și orașele italiene, luându-se de aici grâu, miere, ceară, vin, sare, sclavi. Așezarea de la Chilia, spun aceleași acte ale notarului Predenzzolo, avea o măcelărie a unui armean, o croitorie, o moară cu tracțiune animală,un cuptor de fierear,locuitorii ei fiind români, greci, armeni, italieni, ruși, bulgări, tătari, raguzani. Chilia.denumită astfel de la grecescul,,κύτταρο’’.ce ar ține atât de o așezare monahala, prezența aici, cât și de frigul care se constată la o ședere mai îndelungată, se distinge de Licostomion, după cum remerca N.Iorga ,,Chilia cea veche era pe insulă și se chemă Licostromo’’, pe malul nordic ridicându-se Chilia cea noua,care totuși nu era Chilia de astăzi,urmare a creșterii importanței comerciale a acestei așezări care inițial are rol de factorie comercială și de bastion de apărare,găzduind în secolele IX-X flotă bizantină de pe Dunăre,controlând o parte din traficul fruvial și maritim la acea data,iar sub oblăduirea coloniștilor genovezi dezvoltând o scehala pentru cereale destul de importantă în traseul ceomertului dunărean-o spune notarul Damian Andreea într-un act public datat 1360. Mult controversata Vicina,cea care apare prima oară menționată în lucrarea Anei Comnena,depășea prin tranzacțiile comerciale Caffa și alte factorii din Marea Neagră. Idrisi o menționa pentru secolul al XII-lea ca un oraș înfloritor, cu locuri deschise, cu câmpuri roditoare și culturi cerealiere, în el existând tot felul de grâne ale căror prețuri sunt mici”.Vicina a colaborat cu Lycostromo la adăpostirea și funcționarea flotei danubiene.În secolul al XIII-lea afacerile sale anuale,menționate în însemnările notariale sus-amintite,se ridicau la 3200 hiper-peri de aur,ceea ce era o cifră foarte mare pentru acea data,deci negoțul practicat aici nu era deloc lipsit de importantă. Dar Vicina rămâne încă o enigmă, nelocalizată în teren ea poate fi oriunde-fie la Pacuiul lui Soare cum o consideră P.Diaconu,zonă Ostrov-Călărași-Silistea fiind o regiune crealiera iar circulația monetară pentru secolele XII-XV fiind foarte mare,fie la Isaccea-după N.Iorga,Gh.I.Brătianu,C.C Giurescu,fie între Isaccea și Tulcea. Cronica rusească a mănăstirii Ipatienskaia menționează o localitatea Stînă(Ditinia),care ar fi putut fi Vicina.În codex 534 Din Bibliotecă Marciana-Veneția pentru secolul XII e menționat orașul Vic(Vicina),iar pentru secolul XIII actele notarului Gabriela Prodomo 1 iulie-6 octombrie 1281 menționează cifră de afaceri foarte mare a acestei așezări comerciale dunărene,comerț intens făcut de orașul de la Dunăre cu Caffa și Pera și de aici,cu lumea mediteraneeana. Hărți italiene- a lui Perino Vesconte fixează Vicina pe malul dobrogean în amonte de deltă,a lui Angelino Dulcerto între triunghiul Drevei și al Deltei,a fraților Pizzigani plasează Vicina în amonte de Deltă pe malul drept al Dunării,iar pentru mijlocul secolului al XIV-lea pe mapamondul unui călugăr franciscan Vicina e menționată că o cetate pe o insulă la gurile Dunării sau o mare cetate. Actele notariale genoveze indică o scădere sensibilă a comerțului prin Vicina prin cifră de afaceri pentru secolul al XV-lea ,cauzele fiind greu de precizat că și locul existenței sale. Ascensiunea politică și militară a lui Dobrotici,despotul Țării Caruunei ce-și va extinde autoritatea asupra întregii Dobroge,va duce la cunoscutul conflict cu genovezii.Deși documentele care îl menționează sunt puține,acest conflict este sigur și va duce la închiderea Chilei pentru mărfurile italiene apoi la Lycostomo cu galere genoveze pe care acesta le va învinge.Pentru perioadă domniei sale în Dobrogea deci,comerțul genovez va avea de suferit ceea ce îi va atrage apelativul, din partea acestora, de”nedreptul și crudul dusmanal orașului Genova și al tuturor genovezilor” .Se poate presupune că autoritatea să era concretizată prin încasarea unor taxe de la navele străine ce veneau să încarce mărfuri din acest port că și dintr-o supremație militară-deci înlăturarea flotei militare de la Chilia iar de la conducerea orașului este de presupus că a înlăturat elemntul genovez. Pentru a ilustra mai bine negoțul intens practicat la Dunărea de Jos, nimic nu poate fi mai sigur decât mărturiile arheologice și anume descoperirile numismatice-numărul mare de monede (bizantine, italiene, bulgărești, tătărești, sârbești, românești) relevă extinderea schimburilor comerciale.Comerțul-cel care asigură caracterul urban al așezărilor-se face între orașele din zonă și centre apropiate:o dovedesc descoperirile arheologice,ceramică smălțuită de Cetatea Albă descoperită la Enisala,vase din paște roșie-gălbuie onfectionate în orașele dintre Prut și Nistru la Nufărul și Pacuiul lui Soare,podoabe din așezarea insulară sud-dobrogeană (Pacuiul lui Soare) la Dinogetia și altele. Dar comerțul se face și cu centre mai îndepărtate:astfel s-au găsit fusaiole de Ovruci,ouă de lut smălțuite,engolpioane la Kiev sau Constantinopol ,podoabe din aur sau argint,țesături scumpe,obiecte din sticlă,ceramică din orașele bizantine nord-pontice sau sud-balcanice,egeene și apusene sau obiecte de metal ori ceramică din Orientul Îndepărtat sau apropiat în zonă Dobrogei. Descoperirea la Pacuiul lui Soare a peste 1500 piese monetare , la Noriodunum a peste 4000 monede, la Dinogetia peste 1000 la fel la Troesmis sau Nufărul nu pot fi decât dovadă acestor schimburi intense de mărfuri ce se practicau la Dunărea de Jos. Pentru secolele X-XII monedă imperială este unică din secolulu al XIII-lea apărând și celelalte tipuri sus-menționate,pentru secolele XIII-XIV monedă bizantiva cunoscând un regres continuu cantitativ și calitativ.Acum apare sistemul tăierii monedelor,ceea ce semnifică deprecierea lor. Datorită creșterii autorității statelor în diferite orașe,se băț monede în aceste așezări-despotatul de Isaccea.În privință coloniilor genoveze apărute în secolele XIII-XIV în următoarea ordine Vicina, Chilia-Licostomo și Isaccea, nu deținem informații privind existența unor comptoare genoveze decât în acestea nu și în orasele maritimeEnisala, Zanovarda,Constanza, Pangala,Caliacra,Cavarna, niciunul dintre aceste orașe nefiind menționat în actele notariale cunoscute. Dispariția unei monede locale purtând pe avere portalul și crucea genoveză este singurul indiciu privind prezența genovezilor la Enisala . Comptoarele genoveze realizau tranzacții comerciale,colonia genoveză asigură relația largă cu late lumi, incluzând orașul dobrogean în comerțul internațional al vremii și impulsionând nivelul producției pe ansamblul ei. Colonia era construită în cartiere aprate,destul de închise,după ce în prealabil obținuse asentimentul și tertoriul necesar de la suveranul orașului,de aceea ea nu determină total viața orașului ce o adăpostește,care se lasă influențat și influențează la rându-i și își desfășoară activitatea și însăși existența independent de prezența sau absența coloniei genoveze. Colonia e un fel de ,,corp strain” care nu face ,,corp comun” cu trupul orașului indigen ce are propria să structură social-politică,economică,administrativă, fapt care face că la retragerea coloniei italiene orașul să nu se desființeze,ci să-și continue,viață proprie . Este de asemenea de menționat faptul că,în privință negoțului, factor determinant al calității de oraș al unei așezări umane,există controverse pe planul teoretizării și tipologizarii așezărilor urbane. Astfel,C.C Giurescu consideră că ,,targurile” mentale moldovene, arătând o ierarhizare a acestor așezări, târgurile fiind fazele incipiente ale unui oraș. Și alți cercetători în domeniu consideră târgul că fază incipientă a unui oraș, sau trăsătură caracteristică, parte componentă a vietii economice comerciale, pentru că prin târg înțeleg acele piețe ocazionale sau periodice instituite,ude se omogenizează,se aplatizează diferențele socile,unde au loc adevărate schimburi culturale,adevărate spectacole ce țin de o anumită mentalitate tipică epocii și locului. Târgul presupune întâlnirea între producător și cumpărător,între oameni de etnii diferite, de culturi diferite, meșteșugarul venind la târg nu doar pentru a-și comercializa produsele,și pentru a lega relații noi-învățând noi meșteșuguri, ”furand”, inspirându-se din tehnica altora, deci târgurile sunt momente de evoluție,de aceea toate aceste așezări-porturi fluviale saumaritime sunt tot atâtea locuri ale progresului realizat tocmai pe bază acestor”intalniri”culturale între diverse etnii,între produsele diverselor civilizații ce se întâlnesc aici, întrepătrunzându-se și realizând pe viitor noul, plusul adăugat continuu. Fără acest comerț,fără această deschidere spre Orient,spre Mediterana, regiunea Dunării de Jos nu ar fi putut să-și mențină ființa vreme de patru secole și jumătate sub stăpânirea otomană,ființă etnică și culturală a autohtonilor,cum dealtfel fără această deschidere dată de poziția geografică a Dobrogei, nici grecii, nici bizantinii, nici genovezii, nici otomanii, nici alții nu ar fi orit să ocupe sau măcar să-și exercite supremația comercială a acestei regiuni. Integrându-se în negoțul pontic-mediteraneean prin prezența acestor italieni la Dunărea de Jos, Dobrogea va fi un bastion înaintat al comerțului românesc, atrăgându-i pe voievozii munteni sau moldoveni ce vor să stăpânească pentru scurt timp legitimul ținut dintre ape pentru care rațiunea de a există nu putea fi alta decât cea legată de cursul Dunării și al Mării Negre-comerțul. Bibliografie 1 Silvia Baraschi,,,Despre civilizația urbană din Dobrogea (secolelor al XI-lea-al XIV-lea’’, în SCIVA. nr.3,4,1991 , tom 42 2 C.C Giurescu,,,Târguri sau orașe și cetăți moldovene’’ 3 St.Ștefănescu,,,Istoria media a României(partea I)’’. 4 Ana Commena, ,,Alexiada’’,Fontes Historiae Daco-Romanae, vol. II 5 N. Iorga,,,Poporul românesc și marea’’,conferința ținută la Liga Năvală Română, Editura Datina Romaneasca, Văleni de Munte,1938 6 I.Barnea, St.Ștefănescu, ,,Din Istoria Dobrogei,’’vol.III,Editura Academiei,1971 7 N.Popescu-Spineni,România în izvoarele geografice și cartografice,Editura Stiintifica si Enciclopedica,București,1978 8 P.Diaconu,,,Despre localizarea Vicinei’’,în ,,Pontica’’3,1970 9 Gh.I.Brătianu,,,Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești[ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Valeriu Rapeanu]’’, Editura Eminescu, București,1980 10 Gh.I.Brătianu,,,Recherches sur Vicina et Cetatea Albă’,București,1935 Acest articol este un fragment din lucrarea de licenta ,,Inceputurile urbanizarii medievale la Dunarea de Jos'', elaborata in 1995 si coordonata de prof. univ. dr. PANAIT I. PANAIT.