Un rezumat al cunoștintelor proprii de psihologie

Psihologia este stiinta socio-umana care studiaza psihicul, respectiv sufletul omului, deoarece grecii vechi intelegeau prin cuvantul ,,psiche ''sufletul omului. Mai nou, am dedus noi ceea ce anticii stiau, intuiau, omul este o trinitate de suflet, spirit si materie, de corp, energie si informatie. Freud, creatorul psihanalizei, considera psihicul ca un aparat tridimensional, alcatuit din eu, supraeu si sine, sau din ipostazele numite constient, inconstient si subconstient.

Istoria lumii și a spațiului carpato-danubian-pontic- o viziune proprie, rezumat al cunoașterii

Voi începe prin a va defini istoria așa cum au spus-o marii istoriografi ai lumii, ca pe o știință a trecutului și prezentului omenirii, a evoluției acestuia din punct de vedere economic, social, politic, cultural, o știință care înglobează studiile unor așa-numite științe auxiliare ale istoriei, cum sunt: arheologia,antropologia,paleontologia, heraldica,sigilografia, ahivistica,numismatica, paleografia, etnografia, muzeografia și altele; aceste științe sunt studiate de specialiști în domeniu care colaborează pentru a recompune ceea ce noi, oamenii de azi, homo sapiens sapiens, homo divinus, aș încerca eu să zic, să înțelegem și să nu repetăm greșelile trecutului, să ne situăm cu adevărat, consient și bine intenționat pe o treaptă superioară a evoluției speciei și a fiecărui individ în parte. Cunoașterea umană era departajată de marele nostru poet și filosof Lucian Blaga în cunoaștere luciferică și cunoaștere paradisiacă, una fiind cea științifică, cealaltă religioasă și mai mult de atât filosofică; există această departajare deoarece omul integrează în sisteme tot ce cunoaște prin experiment și revelație și recreează lumea reală într-o lume subiectivă și obiectivă în același timp, în mod paradoxal, datorită interacțiunii lumii reale cu senzațiile, cu percepțiile, cu reprezentările, cu gândirea, cu memoria,cu imaginația, cu limbajul,cu toate aceste procese psihice proprii doar ființei umane. Istoria este deci o știință socio-umană alături de sociologie, politologie,logică, psihologie, economie, filosofie. Ea integreaza totalitatea relatarilor despre evenimentele istorice, precum si ideile si a actiunile umane concretizate, materializate in ceea ce numim cultura si civilizatie. Antropogeneza este procesul istoric in urma caruia apare omul, teoria evolutionista a lui Ch Darwin demonstrand faptul ca omul a evoluat din maimutele aflate in sudul Africii, dovada fiind artefactele datate cu metoda C14 sau alte metode stiintifice dedatare, azi fiind multe voci contestatare ale teoriei pentru a reliefa importanta teoriei creationiste in care Dumnezeu este cel care, conform Bibliei,l-a creat pe om, intai pe Adam, apoi pe Eva.

Mitul apei - cat de multa apa este prea multa?

preluat de pe net Apa este principalul compus chimic din organismul unui om, reprezentand aproximativ 60% din greutatea noastra. Este la fel de importanta pentru metabolismul nostru ca si sangele, deoarece apa ne elibereaza corpul de toxine, duce nutrientii la celule, mentine temperatura corpului constanta, lubrifiaza articulatiile, constituie principalul mediu in care au loc majoritatea reactiilor chimice din organism si ajuta la digestie. Lipsa de apa din organism poate duce la deshidratare, boala ce se instaleaza in organism in momentul in care acesta nu are indeajuns de multa apa pentru a-si realiza functiile in mod corespunzator. Chiar si o forma usoara de deshidratare ne poate lipsi de energie si provoaca stari de somnolenta. Deshidratarea poate afecta atat persoanele tinere, cat si pe varstnici. Semnele si simptomele acestei afectiuni a metabolismului includ: sete continua, stari de oboseala si ameteala, dureri de cap, gura uscata, urinare deficienta sau lipsa totala a acesteia, slabirea muschilor etc. Recomandarea de a consuma minim 2 litri de apa pe zi, iar in timpul verii chiar 3-5 litri este foarte potrivita pentru persoanele care simt nevoia sa bea atat de multa apa. Mai nou insa, medicii nu mai indica o cantitate fixa de lichide pe care sa o ingeram, pentru ca organismul fiecaruia dintre noi are propriile limite si mecansime fiziologice. Daca nu setea ne face sa bem apa, ci doar ideea ca asa trebuie sa facem, introducerea in corp a unei cantitati exagerate de apa poate sa ne fie daunatoare, deoarece filtrarea apei prin rinichi antreneaza si eliminari de sodium prin urina, saracind astfel sangele de acest element important. Prin urmare, celulele din corp, inclusive neuronii, se vor umfla cu apa printr-un mecanism de echilibrare osmotica. Hiponatriemia (prea putin sodium in sange) poate fi cauza unor stari de confuzie, oboseala, dureri de cap, somnolenta si, in cazuri severe, chiar de coma. Studii recente arata ca necesarul zilnic de lichid e de aproximativ 2,7 litri, dar aceasta cantitate include si cafeaua, ceaiurile si apa din alimentele consumate. Prin urmare, daca mancam multe salate si fructe, evident ca numarul de pahare cu apa pe care le bem se va reduce simtitor. Daca transpiram foarte mult, putem inlocui apa prin rehidratarea cu supe si ciorbe, deoarece sarea din ele ajuta la la reechilibrarea electrolitica din corp. Totusi, prea multa apa poate provoca o afectiune numita "intoxicare cu apa". Aceasta este asociata de cele mai multe ori cu efortul fizic prelungit sau desfasurat pe distante lungi, cum ar fi in cazul alergarilor sau ciclismului de cursa lunga. Chiar daca este foarte putin cunoscuta, aceasta este o afectiune destul de des intalnita, manifestata la 18% dintre alergatorii de maraton si la 29% dintre cei care au luat parte la triatlonul Omul de Fier din Hawaii. Termenul medical pentru aceasta boala este hiponatremie. Simptomele sunt aproximativ aceleasi ca in cazul deshidratarii (apatie, confuzie, stari de ameteala si oboseala), desi unele persoane nu manifesta nici un fel de simptome. Ceea ce se intampla de fapt este foarte simplu: atletul consuma cantitati mari de apa in timpul alergarilor pe distante lungi, iar plasma sanguina (partea lichida a sangelui) isi mareste cantitatea. In acest timp, continutul de sare din sange scade, iar atletul deja pierde sare din organism prin transpiratie. Prin urmare, cantitatea de sare din organism devine din ce in ce mai redusa odata cu trecerea timpului, ajungand ca acest lucru sa afecteze creierul, inima si buna functionare a muschilor. Concluzia ar fi ca cel mai bine este sa ne bazam pe nevoile organismului nostru: sa consumam apa atunci cand ne este sete, dar nu in cantitati mult mai mari decat are nevoie metabolismul nostru.

Romanul Dianei

Diana se afla în față calculatorului și îl butona ca în fiecare dimineață după ce își făcea igiena personală și servea un frugal mic dejun, format din ceai și pâine cu gem. De afară se auzea vocea caldă a preotului care intona cu har strofele slujbei religioase ortodoxe; nu mergea la biserică decât foarte rar, ar fi vrut, dar mereu era ceva ce o ținea departe, își amintea copilăria ei când verișoarele din partea mamei o duceau la adunare, la adventiști, și totul era frumos și civilizat, se cânta la diferite instrumente, toți stăteau pe scaune, iar în fața tuturor era predicatorul, un om ca toți oamenii, pe când amintirile din biserica otodoxă, cele din copilărie, erau legate de chinuri nocturne de la denii, când sta în picioare sau în genunchi la ore târzii în noapte, copil de 4-5 ani, împreună cu bunica, o femeie puternică, blondă, energică și mândră, aflată atunci la vreo 62-63 de ani. În ultima vreme își împlinise multe vise, se poate spune că realizase accederea în vârful piramidei lui Maslow, asta în termeni stict livresti, exprimarea aceasta i se părea ușor ironică, deoarece ea nu avea titluri universitare și doctorate ca alți colegi de facultate sau chiar de serviciu, deci profesional nu putea să spună că e chiar în vârful piramidei, nu era nici manager sau expert, nu avea nici titlul de specialist atașat vreunei profesii liberale, era însă o mamă care își privea fiii crescuți ca din apă, cu micile sau marile lor realizări concretizate în mapele cu diplome, în fotografiile sau filmulețele făcute de-a lungul anilor de școală, cu caietele lor cu desene, cu scriere măruntă mai mult sau mai puțin citeață, în funcție de anul școlar în care erau, cu pozele de la aniversări sau din concediile făcute în familie. Era o zi toridă de vară, dar camera în care se afla era inundată de rafalele de aer condiționat și de lumina ce străbătea fereastra orientată spre soare-răsare. Își citea emailurile cu o stare de indiferentă dobândită în timp, după ce vreme de aproape șase ani aștepta dimineața pentru a deschide înfrigurată această cutie magică ce o fermecase ca pe un copil. Acum acest gest devenise obișnuință, un automatism integrat cotidianului, la fel cum și scrisul era pentru ea hrană spirituală zilnică, își dorise demult să aibă o mașină de scris, cândva, pe la douăzeci de ani frecventase un cenaclu de poezie unde președintele, un profesor de limba română de la cel mai faimos liceu din oraș, scriitor local, îi recomandase să își procure o astef de masinarie€pe care ar fi trebuit să i-o verifice Securitatea, să i-o înregistreze sau cam așa ceva, căci timpurile o cereau...Copilul din ea își făcea și azi, după atâta amar de vreme, simțită prezența, când redacta articole pentru reviste online, când scria poezie sau pur și simplu răspundea emailurilor… Camera în care stătea era mobilată sumar: o canapea portocalie, cu trei perne paralelipipedice dreptunghice, o bibliotecă din lemn masiv cu multe sertare, rafturi și dulapuri suspendate, o masă cu scaune strânse într-o parte a camerei, un birou pe care trona el, calculatorul, mașinăria asta năstrușnică lângă care se credea a fi și ea o mică vrăjitoare, cum îi considerase în liceu pe cei care știau să lucreze atunci cu marile computere de la Centrul de Calcul… Se prefigura o zi obisnuita in care putea sa se ocupe de scris, sa isi rememoreze trecutul si sa isi inteleaga comportamentul…Candva incepuse acest roman cu personajul principal aflat intr-o clinica, o femeie slaba ca o cadra bizantina, o umbra a celei dinaintea accidentului urmat de pierderea memoriei…Eroina se parea ca era in acelasi timp si bolnava de schizofrenie, dar amnezia post-traumatica survenita dupa accidentul rutier, facea ca episodul bolii de fond sa treaca aproape neobservat, manifestat totusi prin ceea ce ea scria in jurnalul din sertarul noptierei, unde se aplecau pe rand Ana, Poliana si ea, Diana, ipostaze ale aceleiasi fiinte in diferite perioade ale vietii si avand diferite profesiuni: Ana era asistenta medicului psihiatru Poliana, iar Diana era profesoara de filosofie …sau de religie sau de istorie sau de franceza, romana, latina…Adam, Dama, Mada, Maad, Daam, Amad, Aamd aceste combinatii de litere ii staruiau in minte fara a stii care era cea adevarata, cea a numelui ei de familie…Pierduse acest inceput de roman numit ,,Jurnalul Dianei’’, scris ca o promisiune de cronica, de letopiset, pierduse acest inceput de frumos roman, credea ea, prin sertare sau /si prin foldere… Isi amintea din nou de copilarie cand, intr-o iarna cu zapezi aproape cat casa dorise sa iasa din curte pentru a merge ,,a uncu Nusu’’, de fapt la acele verisoare, Lida si Felicia, care locuiau dincolo de calea ferata...Personajul cu pricina era in pat, iar pe noptiera, langa medicamente, trona o vaza mare, plina cu dalii, simbol al dejnadejdii si singuratatii ei… Oscila mereu intre propriile amintiri si cele legate de creatia pe care o pierduse, un exercitiu mnezic de reactualizare a acestor doua planuri care se succedau rapid, inlocuindu-se unul pe altul, planul real si cel fictiv, cel imaginar, destinat a deveni o creatie literara. Asa incat la un moment dat trebuia sa se intample inevitabilul, confuzia dintre planuri… Oamenii se asteaptau probabil ca Diana sa se confeseze despre viata ei zilnica, dar ei uitau ca mai important pentru ea era nu atat ce facea, ci ce gandea, care era viata ei launtrica, una complet diferita de aparentele superficiale, notate de unii evaluatori intre 7 si 8, o viata de mediocritate, de om cu un coeficient de inteligenta normal, deci un simplu executant al cerintelor zilnice date de cele trei sau patru roluri asumate de ea: cel de mama, de sotie, de angajat si de fiica a unor batrani cu anumite necesitati financiare si emotionale… Cat de ciudata e viata in acest secol XXI! Oamenii au tot mai multa nevoie unii de altii, dar ei tot mai des se instraineaza unii de altii, pastrand legaturi pur formale sau dictate de necesitati in primul rand financiare…Diana credea ca ea era dintr-un alt aluat decat majoritatea oamenilor epocii sale, poate mai in stare sa se detaseze de maruntele griji ale zilei de maine, de ideea de bani, pozitie sociala, obiecte materiale concrete… Dar despre care Diana vorbim noi aici? Despre cea care trebuia sa fie eroina unui roman aproape autobiografic, sau despre o fiinta concreta si foarte reala, o femeie aflata la a doua tinerete, cu un CV foarte bogat, dar uneori nemultumita de starea ei actuala, dorind mai mult de la ea insasi si de la viata ei? De ce isi alesese un personaj cu acelasi nume ca al ei? De ce era bolnava de schizofrenie aceasta femeie si mai era si amnezica? Deoarece o fascinase mereu aceasta boala crunta de care suferise printre altele un laureat al premiului Nobel, John Nash, cand aflase povestea lui fusese foarte impresionata, cineva ii spusese apoi ca a fost diagnosticata cu schizofrenie paranoida, era o fosta colega de scoala deosebit de desteapta, dar greu incercata de soarta in viata de familie, iar medicul sau ii spusese ca aceasta boala psihica e caracteristica oamenilor foarte, foarte destepti…ceea ce ea nu era, ea era un om obisnuit…ii aparuse in vis Zana Buna, cu chipul profesoarei de romana din liceu, de-a lungul anilor de scoala multi oameni mununati ii indrumasera pasii pe drumul cunoasterii, drum spinos si alambicat, ea fusese zana blonda, muza lui Eminescu poate, o doamna calma, blanda, foarte culta si distinsa ca o regina, o doamna care in vis ii spunea: -Ai grija ce scrii, ceea e faci in viata trebuie sa fie subordonat Binelui, iar scrisul e o Taina stiuta doar de cei initiati, ai grija… Aplecata deasupra scriiturii Diana se credea urmarita de cineva sau supravegheata, uneori isi spunea ca Dumnezeu e cel care o urmarea sa nu greseasca ceva, da, asa ii spusese in copilarie bunica aceea care mergea des la biserica, bunica Marita, deasupra capului tau, ii spusese, e o mana ocrotitoare a lui Dumnezeu, ea o simtea fizic, tot asa a simtit aproape fizic prezenta mamei ei in locurile unde traise, o prezenta calda si blanda, ocrotitoare post mortem…ca si in viata.. Era o zi torida de vara, in parc ciripeau mii de pasarele, porumbeii coborau pe alei asteptand sa li se dea ca in fiecare zi firimituri de paine si arpacas, ea isi imagina ca parcul e gradina lui Dumnezeu, un parc ocrotit de o biserica zvelta, alba, frumoasa, cu trei turle, inconjurata de duzi care isi lasasera fructele mici si dulci sa fie culese de oricine, darnici ca pomii din gradinile Edenului biblic…cantecul preotilor amintea de acelasi Rai biblic, unde viata primilor oameni, Adam si Eva, decurgea atemporal si atat de lipsita de griji…Sarpele indoielii nu i se strecura in minte ca Evei si nici nu putea sa il convinga pe Adam sa muste din pomul cunoasterii binelui si raului, pentru ca aceasta linistita gradina nu avea meri in ea, asa credea ea ca era pomul cunoasterii, un mar, duzii isi ofereu frunzele viermilor de matase care urmau sa teasa gogoasa de matase, deci totul era aici constructiv si delicat ca viata Dianei insasi, diafana si curata…Dincolo de aspectul de parc parea a fi si un loc asemanator celor unde se amplaseaza manastirile, desi era mijlocul unui mare oras, dar toaca ce vestea inceputul slujbelor si muzica divina intonata de preoti amintea de aceasta stare de fapt… In marea biserica a lui Dumnezeu care e intreaga natura, respirand aerul oferit de copaci, de tei, de artari, de salcami, de brazi, de stejari, de arbori de matase, de castani si de duzi, Diana isi rememora viata ei de copil crescut in slujba slovelor, in slujba Binelui, Adevarului si Frumosului…Cineva spunea ca inainte de toate trebuie sa ne definim valorile, acestea erau pentru ea primordiale, altii poate aveau o alta ierarhie: libertate, dreptate, adevar, de acord cu ele, sau bani, maretie, putere, e problema lor…Dintre toate valorile lumii tot ceea ce e material se perimeaza, e repede depasit, tehnologia avanseaza, stiinta avanseaza, ce ramane atunci? Binele, ar spune unii e relativ, exista o expresie celebra: ,,Drumul spre iad e pavat cu intentii bune’’, dar a face bine se vede dupa rezultatele asupra celorlalti, faci bine atunci cand celorlalti le e bine. Adevarul uneori trebuie ascuns, spun unii, pentru ca e dureros, poate face rau… Frumosul, da frumosul, se zice ca e si el relativ, ,,nu-i, frumos ce e frumos e frumos ce-mi place mie…’’Dar dreptatea e relativa, dar libertatea? Iarasi ii aparu in vis doamna aceea minunata, ea avusese doi profesori de romana barbati si doua doamne, dar impresionanta fusese aceasta care se dovedise in timp o doamna de aur a culturii, cu o contributie vasta, deci nu doar un slujbas simplu al sistemului cum erau ceilalti…Minunata doamna ii spunea ca viata e un sir de repetitii, ca insasi istoria lumii, e o insiruire de repetitii pe o spirala ascendenta, toate par asemanatoare, oamenii insisi au ceva asemanator intre ei, dar totusi deosebirile exista, ele sunt date de timpul istoric, de spatiul in care oamenii habiteaza, de dimensiunea spatio-temporala pe care ei insisi o dau existentei lor; vezi, Diana, un om de la tara din Evul Mediu era mult mai religios decat generatia ta, erau crescuti intr-un ritual magico-religios, aveau fata de natura si fata de Dumnezeu o teama incastrata in inima, viata era dura si de multe ori prea scurta…

DE 1 IUNIE

Elevii claselor a V a B, a VI a A și a VII a B de la Colegiului Național de Arte,, Regina Maria'' Constanța au sărbătorit Ziua Internațională a Copilului printr-un proiect educațional intitulat ,,Cum ne comportăm în societate'', servind masa de prânz la un restaurant- pizzerie foarte cunoscut în oraș, numit ,,Sabrosso''; deasemenea au susținut un spectacol de muzică vocală și instrumentală, precum și de dans modern în Aula Bibliotecii Județene,, I.N.Roman'' Constanța, spectacol intitulat ,,Copilăria noastră e fericita''. Bucuria de a cânta și a dansa i-a unit pe elevii claselor a VI a A, B și D de la amintitul colegiu, astfel că spectacolul lor a fost filmat și difuzat duminică, 10 iunie 2012, la TV Neptun în cadrul emisiuniii ,,Bărcuța cu povesti''. Elevii au fost coordonați de profesorii: Bujin Cornelia, Păun Mariana, Cernat Corina, Motocu Rodica, Bratu Ana,Ghilescu Magda, Dunărințiu Marina, Stoica Adela și Stanciu Gigi. Minunatele glasuri au interpretat melodii de muzică ușoară foarte cunoscute din repertoriul internațional, micii virtuoși au cântat piese instrumentale la pian, vioară, flaut sau clarinet, iar micuțele domnișoare dansatoare au încântat privirile mișcându-se superb în ritmuri arhicunoscute de discotecă. Au încununat astfel munca de ani de zile, finalul de an școlar fiind aproape, totodată bucurându-și părinții și profesorii cu prestația lor artistică de înaltă clasă. Profesor GIGI STANCIU

Parteneriat scoala-familie, garantie a succesului scolar

Colegiul National de Arte ,,Regina Maria’’Constanta Parteneriat scoala-familie, garantie a succesului scolar Clasa a VII a B DIRIGINTE PROF. STANCIU GIGI An scolar 2011-2012 Scoala trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului,nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită şcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. Parteneriatul şcoală – familie, acţiunile ce se desfăşoară de comun acord şi sunt cuprinse în planul de acţiune, continuarea de către familie a activitatilor desfaşurate în şcoală, nu fac decât să ducă la o mai bună formare a copilului , să se pună bazele omului modern de mai tarziu Durata: anul şcolar 2011-2012 SCOPUL PROIECTULUI Colaborarea dintre familie şi şcoală pentru o implicare cât mai activă în procesul de formare a şcolarului. Grup ţintă: părinţii elevilor clasei a VII B Beneficiari direcţi: părinţii Beneficiari indirecţi: copiii, şcoala, comunitatea Obiective specifice: - realizarea unei comunicări optime între părinţi şi diriginte; înlăturarea factorilor perturbatori in cadrul comunicării şcoală-familie; - creşterea gradului de implicare a părinţilor în toate activităţile şcolare şi extraşcolare; - schimbarea mentalităţii neadecvate a unor părinţi faţă de şcoală; - cunoaşterea de către părinţi a posibilităţilor şi nevoilor psiho-fizice ale copiilor; - învăţarea unor deprinderi şi tehnici de muncă intelectulală sub formă de activităţi comune elevi – părinţi – profesori. - rezultate aşteptate: consolidarea abilităţilor de comunicare părinte – diriginte, îmbunătăţirea situaţiei şcolare a elevilor . Modalităţi de monitorizare şi evaluare: rapoarte, chestionare pentru părinţi, grile de monitorizare, fişe de evaluare . - parteneri implicaţi: persoane din comunitate, Comitetul de părinţi. Modalităţi de popularizare: prin intermediul părinţilor LISTA DE ACTIVITĂŢI Nr.Crt. Denumirea activitatii Data 1. Vă invităm să ne vedeţi clasa Sept.2011 2. Obligaţiile părinţilor, obligaţiile şcolii Oct. 2011 3. Cunoaşte-ţi copilul cu părţile lui bune şi rele Noi 2011 4. Violenţa în rândul copiilor Ian.2012 5. Să ne bucurăm împreună ! Febr. 2012 6. Relaţia părinte- copil, problemă rezolvată ? Martie 2012 7. Cum, cât şi când îmi ajut copilul ? Aprilie 2012 8. Ce meserie au părinţii mei ? Mai 2012 9 . Vara se numără bobocii – analiza rezultatelor Iunie 2012 Impactul parteneriatului asupra părinţilor, şcolii, copiilor Impactul asupra părinţilor. Părinţii vor înţelege: - să ajute voluntar în activitatea didactică; - să susţină motivaţia pozitivă a copilului pentru învăţarea şcolara; - să fie un factor important în educarea copilului; - să analizeze critic viaţa şcolară şi să intervină cu soluţii; - să fie mai putin reticenţi atunci când li se cere sprijin, inclusiv sprijinul material; - sunt aspecte din viaţa copilului pe care nu le pot afla decât de la şcoală, aspecte fără de care nu-şi pot forma o imagine corectă despre copilul lor; uneori judecă superficial unele aspecte referitoare la activitatea din şcoală, datorita lipsei de informaţie sau informaţiei incorecte; - din colaborarea şcoală –familie ambele părţi vor avea de câştigat. Dirigintele va înţelege că: o colaborare strânsă cu familia îi va uşura munca; educatorii sunt cei care trebuie să facă primii paşi în relatia cu familia; - dacă este perseverent, poate avea rezultate, chiar şi în cazul familiilor-problemă; mai sunt multe de făcut în domeniul relaţiei cu părinţii; unele mentalităţi greşite ale părinţilor nu pot fi schimbate usor; - să nu manifeste o poziţie de superioritate în relaţia cu părinţii; - să îşi asume şi propria responsabilitate pentru eşecurile copiilor. Rezultate scontate: - Numărul părinţilor participanţi la sedinţele cu părinţii pe clasă va creste. - Se va observa o ameliorare sub aspectul disciplinei elevilor. - Părinţii vor acorda ajutor material - Va creste numărul parintilor care îşi ajută copiii la efectuarea temelor. - Vor fi mai receptivi la asigurarea rechizitelor necesare - Vor participa la amenajarea clasei. - Va creste gradul de responsabilitate atât din partea părinţilor, cât şi a dirigintelui , se va comunică mai uşor MODALITĂŢI DE EVALUARE: Intalnirea se va desfăşura lunar, pe o perioada de un an şcolar, timp de o oră, moment în care se vor discuta temele propuse. La finele fiecărei întâlniri, dirigintele anunţă tema pentru luna viitoare, pentru a le da posibilitatea părinţilor de a reflecta şi obţine materiale bibliografice necesare dezbaterilor. Se vor distribui diferite fişe de observatie, chestionare, se vor organiza expozitii cu produsele copiilor: afise, desene, colaje, participarea la concursuri . Bibliografie: 1. Dave, R.H. (sub redactia) si colaboratorii “Fundamentele educatiei permanete” Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1991. 2. Osterrieth, P “Copilul si familia” Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1973. 3. Alexandru Huditeanu : ”Metode de cunoastere psihologica a elevilor”, Editura Psihomedia , Sibiu , 2001

Lansare de carte

http://www.culturalazi.ro/ Arhiva ştiri culturale Stiri culturale - interne | Stiri culturale - externe | Educatie | Arhiva din 2008-8-1 : Biblioteca 'Ion Creangă' din Bucureşti va găzdui, maine, festivitatea de premiere a laureaţilor concursului de creaţie 'Vara visurilor mele' Concursul se află la cea de-a VII-a ediţie. Tot cu acest prilej vor fi lansate şi trei noi volume. Biblioteca ii invită pe iubitorii de lectură să ia parte la lansarea volumelor 'Iepuriţa Morcoviţa' - versuri pentru copii, de Gabriela Antim, 'Expoziţia de ganduri', de Gigi Draghici Stanciu, şi 'Intalniri pe raul sangelui', de Marga Dumitrescu Frasinu. Actriţa Andreea Măcelaru Şofron, de la Teatrul ''Nottara'', va recita din creaţiile lansate cu această ocazie. Concursul de creaţie 'Vara visurilor mele' este organizat de revista 'Amurg sentimental' şi Cenaclul 'Visătorii' din Vaslui.

PRIETENII MUZEELOR CONSTANTENE

George ROCA prezinta: Colegiul National de Arte „Regina Maria” din Constanta promoveaza un sistem educational in conformitate cu standardele europene. Elevii sunt implicati in diverse activitati si proiecte prin care li se capteaza interesul, reusind sa li se ofere un alt mod de a invata, care sa le satisfaca, astfel, curiozitatea stiintifica, o cale de cunoastere activa a lumii inconjuratoare, venind ca o completare a programei scolare. Se urmareste, totodata, asigurarea dezvoltarii competentelor si a personalitatii individului. Exista foarte multe proiecte legate de mediu, de literatura, in special de lectura textelor, de cultura, in general. Catedra de istorie a colegiului a initiat un cerc de istorie, „Prietenii muzeelor constantene”, prin care elevii sunt educati sa isi cunoasca si sa isi respecte trecutul si valorile. Prima activitate desfasurata in cadrul acestui cerc a fost sarbatoarea dedicata Zilei Armatei Romane. Ziua Armatei Romane, sarbatorita la 25 octombrie in fiecare an, nu a trecut nemarcata de elevii Colegiului National de Arte „Regina Maria” Constanta. Elevii din clasa a VIII-a C coregrafie, diriginte profesor Ioana Raca, au vizitat marti dupa-amiaza Muzeul Militar National Constanta, indrumati de profesoara de istorie Gigi Stanciu*. Acolo au fost intampinati si primiti cu caldura de directorul muzeului, istoricul Costin Scurtu, care le-a vorbit elevilor in stilul sau caracteristic bine documentat si plin de solicitudine. „Ne–au impresionat exponatele reprezentand uniforme de epoca (originale si reconstituiri), armamentul alb si de foc, armamentul de infanterie si de artilerie, uniformele de ceremonie, decoratiile, unele documente care au apartinut militarilor dobrogeni, machetele, fotografiile militare, precum si o armura medievala chinezeasca” au spus Elena Radu si Maria Popa, doua dintre cele mai sarguincioase eleve la orele de istorie si cultura civica predate de doamna profesoara Gigi Stanciu. Actiunea s-a inscris intre activitatile extracurriculare proiectate in cadrul cercului „Prietenii muzeelor constantene”, initiat in acest an scolar, ca un semnal de alarma fata de actuala situatie din cultura si invatamantul romanesc. ——————————————- * Nota: Profesoara Gigi Stanciu, unul dintre initiatorii acestui proiect, duce o intensa activitate literara, fiind deseori prezenta cu scrieri de calitate, precum poezie, studii istorice, eseuri, sau prezentari in reviste precum „Noi Nu” din Cluj-Napoca, „ Agero” Stuttgart, „Romanian VIP” din Dallas, ARP (Asociatia Romana pentru Patrimoniu) Bucuresti si altele. George ROCA octombrie 2010

Vizita la Muzeul Marinei Constanta in saptamana ,,Scoala altfel''

CODUL DE CONDUITĂ AL ELEVULUI

Calitatea de elev impune :  Respectarea regulamentelor şcolare în vigoare ;  Ţinuta decentă în concordanţă cu climatul educativ;  Folosirea unui limbaj adecvat vârstei şi locului unde se află;  Atitudinea respectuoasă faţă de personalul şcolii;  Frecventarea obligatorie a orelor de curs;  Participarea la toate activităţile şcolii;  Obligaţia de a circula numai în locurile permise elevilor;  Obligaţia de a nu aduce persoane străine în şcoală;  Păstrarea în condiţii optime a bunurilor din incinta şcolii;  Păstrarea curăţeniei în şcoală;  Asumarea responsabilităţii faptelor săvârşite;  Respectarea colegilor;  Obligaţia de a nu fuma şi a nu consuma băuturi alcoolice sau droguri;  Obligaţia de a avea manuale, caiete şi alte instrumente necesare desfăşurării orelor de curs;  Obligaţia de a aştepta în clasă, în ordine, profesorul, pregătiţi pentru începerea orei;  Îndeplinirea obligaţiilor ce le revin ca elevi de serviciu pe clasă sau pe şcoală;  Obligaţia de a avea asupra lor carnete de elev;  Obligaţia de a nu folosi telefonul mobil în timpul orelor;  Obligaţia de a informa părinţii în legătură cu situaţia şcolară;  Interdicţia de a poseda şi de a difuza materiale cu caracter obscen şi pornografic;  Anunţarea dirigintelui în cazul unor situaţii speciale;  Părăsirea incintei şcolii după terminarea programului şcolar.

ODĂ LUI ȘTEFAN CEL MARE

Sună toaca în amiază, Clopotele te veghează. De sub lespezi încrustate Ne trimiți rostiri curate. Îți răsună-n mânăstire Pasul,ultima grăire, Când urmașilor le lași O Moldovă de ostași. O Moldovă de răzeși Flăcăi mândri și aleși. O Moldovă prea bogată Liberă ca și o fată. Cu livezi, cu vii, cu grâne, Cu cirezi, cu oi la stâne, Cu păduri și ape multe, Vântul buciumul s-asculte. O Moldovă de codane, Cu cosițele balane, Ca albinele în stup, Care miere dulce-aduc. Sună toaca în amiezi, Tu la Putna ne veghezi Și Moldova, fata ta, Te-ar dori din nou cu ea.

PLATON ŞI VIAȚA SA

Prof. Gigi STANCIU În cadrul filosofiei clasice greceşti, personalitatea lui Platon reprezintă un moment de referinţă, fiind considerat cel mai mare gânditor idealist al acestei perioade. Epoca în care a trăit, respectiv anii 427-347 î.Hr., corespunde unei etape din istoria Greciei antice foarte frământate când, după regimul cel mai democrat al vremii, cel al strategului Pericle (443-429 î.Hr.), în cetatea-polis Atena, în timpul războiului peloponesiac, toate valorile recunoscute anterior se modifică, tot aşa cum şi viaţa lui Platon însuşi. Provenind dintr-o familie de aristocraţi, după mamă coborâtor din legendarul rege legiuitor Solon, conform tradiţiei ateniene Platon a studiat la vârsta tinereţii filosofia, acea concepţie integratoare a tuturor cunoştinţelor epocii în care trăia. Deoarece Socrate era cel mai respectat filosof al vremii, pe care Platon se pare că l-a cunoscut de copil, sau după alţii la 20 de ani, el şi-a însuşit întocmai ideile novatoare ale acestuia, idei care coborau filosofia din cerurile zeilor pe pământ, printre oameni, propunându-le să se autocunoască, să caute adevărul în ei înşişi. Descoperirea adevărului se putea face prin metoda maieuticii, a „moşitului”, din aproape în aproape. Aceasta metodă se spune că i-a fost inspirată lui Socrate de mama sa, care era moaşă, ceea ce ne face să presupunem că gândirea grecilor vechi era profund intuitivă, gândire de poeţi ce se mirau naivi în faţa naturii, neavând suficiente cunoştinţe date de cercetarea raţională, precum avem noi, cei de azi. În educaţia ateniană scopul final al acestei pregătiri era, pentru fiii celor bogaţi, acela de a deveni buni oameni politici, buni oratori, capabili să convingă auditoriul, de aceea retorica era la mare cinste; aflată la începuturile ei, filosofia era de multe ori doar o îndeletnicire orală, astfel că maestrul lui Platon, Socrate, nu a lăsat nimic scris; tot ce se ştie despre opera lui se datorează discipolilor, cel mai de seamă fiind Platon. Socrate a trăit între anii 469-399 î.Hr., deci moartea i-a survenit la vârsta senectuţii, el fiind o personalitate emblematică şi datorită acestui aspect al longevităţii sale; şi azi avem tendinţa firească să ne respectăm bătrânii înţelepţi, comparându-i cu prea mulţii bătrâni deprimaţi, bolnavi, răpuşi de viaţă, debusolaţi, mult mai numeroşi decât cei senini şi cu adevărat înţelepţi. În plus, Socrate venea să repună în drepturi legea pe care mulţi din contemporanii săi o socoteau inutilă; respectat, ascultat, Socrate sfârşea prin a fi condamnat tocmai de cei pe care filosoful îi apărase, de conducătorii cetăţii nemultumiţi de popularitatea gânditorului care părea că îndeamna la revoltă împotriva lor, a celor ce încalcau legile naturii umane, închinându-se unor zei care uitaseră adevărata menire a omului: cea de a căuta binele, frumosul şi adevarul. Socotit instigator social, Socrate era condamnat la moarte, iar discipolul său cel mai devotat, aflat la vârsta de 28 de ani, urma să fie marcat pentru toată viaţa de acest sacrilegiu, de această încălcare flagrantă a legilor tocmai de cei care erau cei mai îndreptăţiţi să le respecte... Studiind viaţa marelui filosof antic Platon îi putem înţelege şi mecanismele gândirii sale care au dus la elaborarea unui sistem filosofic aparent rupt de realitate, un sistem în care lumea are la bază Ideea. Apărea pentru prima dată desprinderea de materie, de înţelegerea unităţii lumii printr-un element primordial, lumea putând să se nască din ea însăşi, din Ideea pură. Era oare o încercare de delimitare a lumii reale de cea a ideilor, o rupere a filosofului de viaţa reală, o lume plină de minciună, imposibil de schimbat, sau era o detasare superioară, uşor arogantă, a înţeleptului care atinsese esenţa lumii, dar care devansa cu mult epoca în care trăia? Se pare că de-a lungul existenţei sale, Platon nu a fost un învins, el nu s-a izolat de problemele cetăţii. În toate peregrinările sale în Egipt, în Megara, în Cirene, în Siracuza, el a căutat să influenţeze în mod benefic conducătorii, de multe ori tirani, de aceea şi ideea din „Republica”, opera sa cea mai cunoscută, de a înfăptui un stat în care filosoful să îi fie regelui sfătuitor, sfetnic, mentor spiritual. Şi visul i-a fost împlinit tocmai de elevul său pe care l-a format în celebra şcoală de la Atena, Academia, acesta nefiind altul decât Aristotel, cel mai mare filosof antic, profesorul celui mai mare rege al antichităţii, cel mai mare atât sub aspect politico-militar, cât mai ales ca deschizător de noi orizonturi culturale, Alexandru Macedon. În sudul Italiei, la Siracuza, Platon a intrat în contact cu filosofii pitagoreici, şi ei tributari unei concepţii abstracte, aproape idealiste asupra lumii, cea în care numărul este elementul fundamental, „temelia” pe care se sprijină întreg edificiul existenţei: „El a îmbinat doctrinele lui Heraclit, ale pitagoreicilor şi ale lui Socrate. Cu privire la lucrurile sensibile, el este de acord cu Heraclit, în doctrina realitaţilor inteligibile cu Pitagora, iar în filosofia politică cu Socrate.”1 Drama vieţii lui Platon, dată de moartea nemeritată a mentorului său, dar şi propria sa formaţie intelectuală în mod sigur, gândirea sa mitică, i-au permis realizarea unei opere cu pronunţate valenţe literare, ceea ce îi conferă originalitate şi măreţie. Cele mai cunoscute mituri se referă la dreptate şi nedreptate- mitul lui Gyges, la adevăr- mitul peşterii, la dragoste- mitul androginului. Aceasta modalitate de scriere a filosofiei sub forma miturilor, a pildelor am zice, cât şi forma pe care o îmbracă, aceea a dialogurilor, face ca opera lui Platon să fie foarte apreciată în epocă şi poate de aceea şi bine păstrată peste timp. Dialogul, ca forma de exprimare a discursului filosofic, se pare că este creat pentru prima dată de Platon, cel care se numea în realitate Aristocles, ca şi bunicul său, Platon fiind un soi de poreclă ce simboliza „înălţimea frunţii sale sau abundenţa stilului său.” 2 Dialogul filosofic nu este un schimb de informaţii, ci construcţia unei idei din altă idee, dialogul filosofic nu rezolvă probleme ci problematizează, maestrul dintr-un dialog filosofic nu ştie răspunsurile, ci conduce gândirea spre întrebări din ce în ce mai adânci. În disputele filosofice partenerul de dialog nu este un inamic, ci acela care are o altă părere, crescută din dialogul însuşi, într-un dialog filosofic toţi învaţă, nimeni nu este atoateştiutor, toţi se ascultă şi se respectă. „Dialogurile”, capodopere ale prozei clasice greceşti, cuprind numeroase lucrări: „Apologia lui Socrate”, „Criton”, „Gorgias”, „Fedon”, „Banchetul”, „Republica”, „Sofistul”, „Timaios”. Din ele rezidă, în ciuda prezenţei aproape continue a lui Socrate, ideea de bază a filosofiei lui Platon, aceea că adevărata realitate o constituie Ideile:ideea de frumos, de bine, de adevăr, esenţe suprasensibile, imuabile, aflate într-o lume în afara timpului şi spaţiului, dominate de un principiu suprem, cel al unităţii în diversitate. Viaţa lui Platon, ca şi a mentorului său, nu a fost una scurtă, ceea ce semnifică în mod sigur faptul că activitatea aceasta de gânditori, de mentori pentru cei tineri le asigura tuturor o longevitate şi o vivacitate peste medie. Poate că într-un alt spirit mai putin elevat, drama de tinereţe a lui Platon ar fi făcut adevărate ravagii, ajungând la patologic. La Platon s-a transformat într-o concepţie atât de armonioasă, de adâncă împăcare cu un destin aproape implacabil, destinul celui care crede în principii, pentru că aşa cum ne explica marele filosof, dezordinea într-un stat are trei cauze: legile rele, nerespectarea legilor şi lipsa lor, concluzionând că tot ce există este rău, bun sau neutru. Pentru Platon virtutea reprezintă: cuminţenie, dreptate, curaj şi cumpătare. De aceea, conform acestor principii, el şi-a organizat continuu propria viaţă, o viaţă în slujba Ideii. ------------------------------------------------------------------------------------------------------------ Note: 1Diogene Laertios, „Despre vieţile şi doctrinele filosofilor”, Editura Polirom, Iaşi, 1997, pg. 129 2idem, pg.131 ------------------------------------------------------------------------------------------------------------ Prof. Gigi STANCIU Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” Constanţa

ANIVERSĂRILE LUNII IANUARIE PENTRU ROMÂNI

Mihai Eminescu - ctitor al limbii române moderne Alexandru Ioan Cuza - ctitor al statului român modern Luna ianuarie reprezintă pentru români prilej de comemorare a două mari personalităti ale acestui neam: Poetul nepereche, Mihai Eminescu, cel pe care N. Iorga avea să-l numească„ expresia integrală a spiritului românesc”, creatorul limbii române moderne şi omul de stat, reformatorul, creatorul statului modern român, Alexandru Ioan Cuza. Ziua de 15 ianuarie este prilej de sărbătoare a limbii noastre, a poeziei, a publicisticii, a teatrului romantic, a gândirii politice şi filosofice transpuse atât de măiestrit în cele 14 mii de pagini ale manuscriselor migalos redactate, e ziua de naştere a Luceafărului. 15 ianuarie 1850 este ziua de naştere a LIMBII ROMÂNE LITERARE. Ziua de 24 ianuarie reprezintă ziua de naştere a unei noi naţiuni, cea română, atât de urgisită de istorie, dar dăruită de Dumnezeu cu mari oameni de stat, Cuza fiind legiuitorul, omul moral al epocii sale şi al veacurilor, omul de stat pe care poporul îl aşează alături de Vlad Tepeş ca pe un duşman al celor certaţi cu dreptatea, cinstea şi curăţenia sufletească. 24 ianuarie 1859 este ziua de naştere a NAȚIUNII ROMÂNE. Pentru urmaşi, cele două personalităţi, cea a Poetului şi cea a Domnului, sunt nişte SIMBOLURI, sunt nişte OPERE, sunt nişte REPERE VALORICE, ei au fost însă oameni care au vierţuit într-un veac încărcat de trăiri romantice, exuberante, fără de care nu era posibilă schimbarea, REVOLUȚIA, transformarea modernă a societăţii româneşti, adică acea stare de graţie demnă de atins de orice societate consştientă de destinul său istoric. Când Cuza era ales domn, micul Mihai avea doar 9 ani şi era elev la Cernăuţi în clasa a 4-a primarã, obţinând la şfârşitul anului şcolar locul al 5-lea din 82 de elevi. Oare cele două destine fabuloase s-au intersectat ele vreodată? Bineinţeles că da. Cuza reprezenta pentru tânărul Eminescu ceea ce este şi astăzi pentru noi. Poetul avea pentru domn, chiar şi detronat, o admiraţie profundă, fapt care l-a determinat să îl viziteze în februarie 1870 în localitatea Doblin, în apropiere de Viena, pentru a demonstra astfel „solidaritatea, ataşamentul ideologic şi admiraţia faţă de fostul domnitor”. Mihai Eminescu era atunci student ( între 1869 şi 1872 a urmat ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filosofie şi Drept dar a audiat în paralel şi cursurile altor facultăţi; în acea perioadă a activat în rândul societăţii studenţeşti şi, printre altele, a participat la pregătirea unei serbări şi a unui Congres studenţesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către voievodul Ştefan cel Mare, deasemenea tot atunci, în perioada studenţiei, s-a împrietenit cu Ioan Slavici). Alexandru Ioan Cuza era în 1870 în al patrulea său an de exil, renegat de politicienii epocii, liberalii radicali şi conservatorii, cei uniţi în ,, monstruoasa coaliţie’’. În conştiinţa românilor, în filele cărtţilor de istorie, despre Cuza se scrie mai întâi că a fost revoluţionar paşoptist moldovean, ceea ce i-a conferit o mai mare valoare alegerii sale ca domn al Principatelor Unite. Domnia sa scurtă a fost marcată de reformele care au dus la dezvoltarea învăţământului, a agriculturii, a armatei, a justiţiei. Pentru tânărul de douăzeci de ani de la Viena, tânărul poet patriot care învaţase mai întâi la Cernăuţi, figurile paşoptiste şi acţiunile lor erau încă vii, iar profeţiile sale pentru dulcea Românie erau: ,,Viaţa în vecie, glorii, bucurie,/ Arme cu tărie, suflet românesc,/Vis de vitejie, fală şi mândrie.’’ POET şi DOMN, DOMN şi POET, DOUÄ DESTINE TRAGICE ale unor mari ROMÂNI. Să îi cinstim aşa cum se cuvine, punând simbolic o floare pe mormântul lor, citindu-i unuia opera cu pioşenie, privindu-i altuia opera cu admiraţie. LA MULȚI ANI LIMBII ROMÂNE! LA MULȚI ANI NAȚIUNII ROMÂNE! Gigi Stanciu profesoară de istorie la Colegiul Naţional de Arte ,,Regina Maria’’ Constanţa

POEME DIN CICLUL „ZOON POLITIKON”

Gigi STANCIU Prezentare de George ROCA, Agero * Gigi STANCIU (n. 22 ianuarie 1964), este o talentată poetă dobrogeancă şi profesor titular de istorie la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa. Absolventă a primei promoţii a Universităţii Ovidius (Constanţa), Facultatea de Litere şi Istorie, specializarea Istorie-Arheologie şi absolventă a Facultăţii de Psihosociologie, specializarea Psihologie a Universităţii ,,Andrei Şaguna’’ (Constanţa). Debut literar la Editura Amurg Sentimental, 2008, cu placheta de versuri „Expoziţie de gânduri’’. Premiul special al Ediţiei a V-a a Concursului literar „Vara visurilor mele”, organizat de Editura si Cenaclul „Amurg sentimental” – Bucureşti, 2006. Este prezentă cu producţii proprii de poezie şi proză in reviste electronice de limbă română precum: Agero (http://www.agero-stuttgart.de), Clipa (http://www.clipa.com), Starpress (http://www.valcea-turism.ro), Romanian VIP (http://www.romanianvip.com) şi Noi Nu (http://www.revistanoinu.com) TOT MAI DES Tot mai des mă întreb dacă-i bine Să mă-ascund ca şi ieri toată-n mine, Să îmi pun carapacea la loc Şi o broască ţestoasă să joc. Cu Ahile ce-aleargă mereu Să mă-ntrec nu îmi pare că-i greu; Sunt actor tot mereu figurant Pe o scenă, urlând delirant? Teatrul zilnic te-ndeamnă să fii Un ascuns prin butoaie pustii Şi să ieşi, Diogene modern, Cu lumina străpunsă prin stern... Tot mai des simt că sala e goală, Tot ce spun lumea parcă-o răscoală Şi din calea mea toţi au plecat: „E bufonul la rege, dă mat!’’ LA ICOANA MÂNTUITORULUI Priveşte spre noi resemnat Din cadrul de lemn încleiat Iisus chinuit, răbdător Şi cuiele lui cât ne dor! Golgota cu el toţi urcăm, În pietre desculţi ne-ncurcăm Ne vrem cât mai puri, mai senini, În soartă păşim plini de spini. „Marie şi tu, Magdalenă, Nu plângeţi, e viaţa arenă, Spartacus şi el a luptat Şi crucea romanii i-au dat. Eu nu sunt ca el, sclavul trac, Sunt sâmbure-al lumii şi-mbrac În albe veşminte, curate Din veacuri păcatele toate...” Priveşte spre noi mai senin La anii ce curg ca un vin, Cu pâinea cea frântă în mână Iisus vrea cu noi să rămână. Am plâns, am negat şi am crezut Şi cuiele cât ne-au durut! Iisus a murit şi-a-nviat, Nu-i loc pentru noi de păcat. Iisus a-nviat şi ne-a spus: „Priviţi totdeauna în sus! E vremea ca azi fiecare Să-şi scalde simţirea-n candoare’’. DOAR IEDERA Nu iedera târândă se înalţă, Ea demnă e, purtând de la-nceput, Tulburătoarea şansă ce te-nalţă Cu sprijin ferm al zidului de lut. Fasolea cea banală e proptită Să urce pe-un arac deasupra sa, Privind spre târâtoare fandosită Că vrejul ei se-ndreaptă spre o stea. Păstaia, pe toiagul abundenţei, Se lăfăie cu mare aroganţă Ea crede cu puterea descendenţei Că este nobil snob cu importanţă. Da, iedera umbreşte câte-o casă, Dar are-n mintea ei un ideal, E alpinista rece, curajoasă, Ce urcă stânca sură ca pe-un deal. Cu degetele toate încordate În micile firide din granit, Neant pândind din faţă şi din spate Şi suspendată-n timp fără sfârşit, Doar iedera mai poate să se-nalţe În lumea asta plină de araci... Rămâne lut pe talpă să o-ncalţe Şi-n vrejuri de fasole să n-o-mbraci... ALEGE Ai de ales să-ţi fie drumul lin Între Hiperion şi Cătălin Ori dacă poţi, Rimbaud şi negustor, Sărind alternativ într-un picior. În lumea mecanismelor firave -Rotiţe baletând pe largi octave- De când te naşti şi până-n prag de stea Şotronul strigă-ntruna că te vrea. Tu lasă-te purtat de ceasul lor, Rimbaud fii seara, ziua negustor Şi n-ai să fii hulit, ci respectat, Rotiţă într-un ceas demult stricat. Degeaba strigi din ape de rugină Că-nţepenit el s-a oprit în tină. Ei văd că ceasul merge mai departe, Iluzia din valurile sparte. Să fii atunci când trebuie o stea, Măcar un colţ ascuns de-o jaluzea; Să ieşi râzând de ceasul lor bizar, Scăpat într-o baltoacă la bazar. COPIILOR MEI Ce vă rămâne de făcut În lumea ca o moară Când toate par de la–nceput Menite să vă doară? E rostul meu pe-acest pământ Să fiu aed, rapsod, Să ştiţi, în viaţă totu-i sfânt Ca pomul plin de rod. O viaţă este ca un prunc Dacă-ai sădit în ea Valori pe care nu le-arunc, Eu cred povestea mea. Poveştile ne-au încălzit Cândva copilăria Vei fi de-a pururi pedepsit De le-ai respins solia. Gigi STANCIU Constanţa martie 2009

„161 DE LA NAȘTEREA LUCEAFĂRULUI ''

Toate generaţiile au ca datorie sacră să transmită mai departe ideea că Eminescu este, a fost şi va rămâne cel mai mare poet al nemului său. Sunt cuvinte scrise cu evlavie de cel mai mare critic literar al românilor,George Călinescu. De ce această dorinţă, acest îndemn al său? Pentru că Eminescu a fost nu doar un geniu pe care poporul l-a născut în vremuri de prefaceri spirituale, politice şi economice, ci şi sufletul însuşi al poporului său, chintesenţa gândirii sale, dar şi a lumii întregi, a fost sufletul impovărat de patimă pentru dreptate, adevăr şi frumos, acele valori perene ale civilizaţiei umane. Eminescu este oricând actual, ca orice mare scriitor, dar mai mult decât oricare el are intuiţii de geniu, are tăria expresiei poetice care poate fi comparată cu cea a diamantului. Dacă azi şcoală în general pare că şi-a încheiat misiunea, pentru că elevii nu admit să mai fie îndrumaţi de mentori care le cer să memoreze papagaliceşte totul, dar acest lucru e reclamat şi în alte timpuri istorice, vezi Evul Mediu cu sistemul lui de învăţământ, vezi scrierile lui Ion Creangă, ,,Amintirile’’ sale despre ceasloave şi formele pronumelor personale, scrieri din epoca modernă, dacă azi elevii şi profesorii lor cer tot mai mult mutarea accentului pe creativitate, pe studiul individual, nu înseamnă că versurile lui Mihai Eminescu trebuie blamate, uitate prin sertare sau rafturi de biblioteci, ori doar analizate în comentarii care par sofisticate şi nesuferite pentru că impun aceeaşi metodă a memorării; azi, ca şi ieri, ca şi mâine, Eminescu este al nostru, al românilor, dar e deopotrivă al tuturor oamenilor de pe această planetă, altfel de ce o indiancă celebra, Amita Bhose ar fi avut atâta dăruire pentru opera sa, pentru înţelegerea legăturii spirituale dintre India şi Eminescu, dintre Tagore şi Eminescu, dintre Budha şi Eminescu. O soartă de om deplin al culturii române cum îl caracteriza filosoful Constantin Noica, o soartă deloc favorabilă pentru că marile spirite nu au vocaţia adaptabilităţii într-o lume predominată de rău, copilului Eminescu i-au hărăzit astrele şi ursitorile să înveţe devreme limba lui Goethe, a lui Heine şi Schiller, a lui Shopenhauer, Kant şi Hegel. Tot soarta i-a permis studiul la Cernăuţi cu un mare patriot, Aron Pumnul, profesorul care l-a impresionat atât şi prin viaţa sa şi prin moartea care i-a deschis adolescentului porţile cugetării şi ale poeziei elegiace. Destinul i-a scris apoi pagini de studiu, de muncă, alături de trupe de teatru ale unor mari artişti români ai epocii: Tardini, Pascaly, Iorgu Caragiale, amprenta Marelui Will atingându-l deci şi permiţându-i să cunoască marile valori ale literaturii dramatice de care toată viaţa sa va fi atras. Anii petrecuţi la Viena şi Berlin, ani de studiu şi de muncă, au fost încununaţi de rezultate pentru că, deşi nu a obţinut titlul de doctor în filosofie, cu o lucrare despre opera lui Immanuel Kant, aşa cum proiectase mentorul său Titu Maiorescu, marele poet a scris versuri, ceea ce ştia el cel mai bine, neîntrecut de nimeni, poetul nepereche. A tradus din opera lui Kant, a tradus un dicţionar german-sanscrit, voind să creeze unul român- sanscrit, a început scrierea unei gramatici sanscrite, a creat piese de teatru, a scris articole de presă mai ales, pentru că dacă i s-ar întocmi o carte de muncă post mortem, el a avut serviciu de la 16 ani, ceea ce înseamnă nu neapărat că era sărac, dar nici bogat, era un om de condiţie modestă, dintr-o familie aparţinând clasei sociale de mijloc a României, a Modovei la naştere, apoi a României din timpul lui Cuza şi a lui Carol I. A lucrat ca sufleor, ca şi copist, ca secretar de agenţie diplomatică a României la Berlin, ca director al Bibliotecii centrale de la Iaşi, ca professor de logică la Institutul Academic de la Iaşi, ca revizor şcolar, ca ziarist şi redactor-şef, pentru că pe de o parte trebuia să lucreze ca să aibă din ce trăi ca orice om, pe e altă parte această era vocaţia sa de om al literelor, al studiului cărţilor, îndeletnicire plăcută, dar atât de nefolositoare după unii. Nu i-a dat nimeni premii, nici nu şi-a dorit, nici pomană nu voia de la nimeni, învăţat de mic cu munca şi cu lipsurile, nu a huzrit şi nici nu a cheltuit banii aiurea prin cârciumi, el a citit şi a scris, a trudit pentru a înţelege sensul existenţei sale şi a fiecăruia din noi ca indivizi şi ca aparţinători ai poporului nostru, a trudit pentru a înţelege şi explica şi altora sensul trecerii noastre prin viaţă şi lume şi ce trebuie să facem ca acesta trecere să fie una morală şi demnă. Cum a murit, care a fost cauza morţii sale e atât e neimportant în contextul înţelegerii operei, demitizarea pe care o vor unii e insignifiantă, degeaba arunci cu pietre acolo unde nu cunoşti cauza. Asemănarea lui cu Iisus nu e o blasfemie dacă vom crede în teoria conspiraţiei, a atentatului politic, dacă avem acest curaj pentru că nu prea îl avem, preferăm să spunem că a murit de sifilis sau de extenuare psihică datorată faptului că nu ştia să trăiască echilibrat. Oare? Cândva poate va fi cineva care să elucideze şi acest mister pe bază de documente clare sau poate nu, poate nici nu este necesar, Eminescu rămâne Eminul nosrtu iubit, eminenţa nostră cenuşie, etalonul de frumuseţe, adevăr şi dreptate pentru poporul nostru, reîncarnarea lui Budha sau a Dochiei sau a lui Decebal sau a vreunui balaur, sau doar urmaş al unui turc, Emin effendi sau Luceafărul sau poetul nostru drag, al tuturor. Prof. GIGI STANCIU Constanța 15 ianuarie 2011

TREI PROIECTE DE ŞCOALĂ

TREI PROIECTE DE ŞCOALĂ (COLEGIUL NAŢIONAL DE ARTE „REGINA MARIA” CONSTANŢA)

Scris de Gigi Stanciu Marţi, 21 Septembrie 2010 15:24 1. ARTS & CRAFTS (English/Română) Autori (Desene şi text): Alex ARAMĂ (X-B) şi Alex STANCIU (X-B) Ø Once upon a time, in a kingdom far in the sea of flames, there lived a man. This man was a swordsmith, the best at his craft. One day he discovered that he ran out of the iron needed to make his blades. He decided to go to the West, to the Shackle Stone mine to ask the overseer about his shipment of ore. While he was walking in the green pastures he noticed an ant hill. He loitered a moment wondering how it would feel to be so small when his eyes noticed a tiny ant carrying a stick. The ant stopped in front of a pebble and started hitting it with the stick. The swordsmith got on his feet and continued his journey to the mine. * Ø Într-un regat ascuns adânc în Marea de Foc, se spune că trăia un om. Acesta om era fierar, cel mai bun din breasla lui! Într-o zi el descoperă că s-a terminat fierul pe care-l folosea pentru a face săbii. A decis sa plece spre Vest, spre Mina Cătuşii de Piatra şi să întrebe supraveghetorul unde se află încărcătura sa de minereu. În timp ce se trecea pe o paşune verde zări un muşuroi de furnici. A stat un timp, intrebandu-se cum ar fi sa fie asa mic, ochii lui zăriră o furnică ce ducea un beţişor. Furnica s-a oprit in fata unei pietricele şi a început să o lovească încet cu băţul. Fierarul s-a ridicat în picioare şi a continuat călătoria spre mină. *** Ø Arriving at the mine, the smith was puzzled to find it blocked by a rock slide. The overseer estimated that the clearing of the stones would take at least a week. The smith returned home and waited for the following day’s dawn. In the twilight of every morning he travelled to the mine to check on the miners’ progress. On his way home he would search for the ant and the pebble. He knew the pebble looked different each day, but he could not see what it was. * Ø Ajuns la mină, fierarul fu uimit să o gasească blocaţă de o alunecare de teren. Supraveghetorul a estimat că ar dura o săptămână pentru ca lucrătorii săi să termine de strâns pietrele. Fierarul s-a întors acasă şi a aşteptat răsăritul zilei urmatoare. În crepusculul fiecărei dimineţi el călătorea până la mină pentru a verifica progresul deblocării pietrelor. În timp ce se întorcea acasă ar fi cautat furnica si pietricica . Stia ca piatra arata diferit in fiecare zi , dar nu-si dadea seama ce anume se schimba. *** Ø In the seventh day , early in the morning , the smith stopped still gazing at the pebble. It seemed different in such a way that it would not resemble a rock, but the unity of the ant colony, its queen. From a rock, a small, insignificant being created a monument that would inspire a greater creature, the smith, to have a change of heart. * Ø În a şaptea zi, dimineaţa devreme, fierarul a rămas neclintit admirând pietricica. Părea diferită întrucât nu mai reprezenta o piatră, ci unitatea coloniei, regina. Dintr-o piatră, o fiinţă mică nesemnificativă, a creat un monument ce va inspira o creatura mai „mare”, pe fierar, sa aibă o schimbare sufletească. *** Ø The smith rushed to the overseer and asked him to send him all the rocks that blocked the cave’s mouth, for he would use these stones to create , unlike he used the iron to destroy. He would wage art, not war. * Ø Fierarul goni spre supraveghetor pentru a-i cere toate pietrele ce blocau gura pesterii , pentru ca pe acestea le va folosi pentru a creea, spre deosebire de modul cum a folosit fierul, pentru a distruge. Va hrani arta, nu razboaie. 2: PERSONALITATE LUI GRIGORE VIERU Autoare: Elena TUDUREANU (IX-B) şi Diana URSU (IX-C) De ziua Basarabiei, 27 martie, se cuvine să omagiem pe cel care ne-a părăsit de curând, plecând puţin dintre noi, poetul Grigore Vieru. A fost poetul „crucii”: Da, numai crucea Ne apartinea. Cu mare dispret Impinsu-ne-au cu piciorul Chiar de pe ea. Si-atunci n-am mai putut Indura umilinta, Am luat sabia-n mana, Si, cum am stiut, Cum am putut Crucea ne-am aparat. (Crucea) A fost poetul credinţei, al dragostei de natură, de frumos: De ce-ai dat, Doamne, grai la om, Iar nu la floare si la pom?! A prins a inalbi, Precum ninsorile, Si tineretea mea! Mai bine ar vorbi In lume florile, Iar omul ar tacea! (De ce-ai dat, Doamne) A fost poetul ,, limbii române’’ socotită de el ca şi mama noastră a tuturor: Din cauza durerii Firescul dor al limbii Il preamaresc si-l cant. Si din aceeasi pricina Puterii Tale, Doamne, Ma inchin. In fiecare zi, In chiar lumina diminetii, Se-arata steaua Suferintei mele Pe care numai Ochii mamei o zaresc Incoronati cu lacrimi. (Limba română) A fost poetul care l-a cântat atât de fumos pe „Înaltul Domn” al poeziei noastre: La zidirea Soarelui, se ştie, Cerul a muncit o veşnicie, Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu, Ne-am ales cu domnul Eminescu. Domnul cel de pasăre măiastră, Domnul cel de nemurirea noastră-Eminescu. (Eminescu) A cântat ca nimeni altul tristeţea unei lumi răpuse de lacrimile depărtării de fraţi: Basarabie cu jale, Basarabie, De pe deal şi de pe vale, Basarabie! „Încîlcită-ţi este viaţa“, Basarabie! „Ca grîul ce-l bate gheaţa“, Basarabie! (Basarabie cu jale) A cântat copilaria, a scris versuri inspirate, dedicate copiilor: Iepuraşilor li-i dată O problemă complicată. Şi în bănci perechi – perechi, Scriu pe frunze de curechi Tot cu morcovi subţirei: Un fel de creion la ei. Unul de atât gândit, Stă în bancă neclintit Cu creionul dus la gură, Necăjit fără măsură, Şi tot cată în plafon Şi tot roade din creion. (La scoala iepuraşilor), Citind sau ascultând versurile ori cântecele scrise pe versurile acestui mare Domn al limbii române, in ciuda notei de tristeţe, de melancolie, care insoţeşte scrierile sale, intrevezi bucuria de a trâi, optimismul său molipsitor, dat de credinţa in Dumnezeu, in dreptate, in puterea neamului nostru de oameni răbdători şi buni, putere de a depăşi orice vicisitudini ale istoriei: Înca nu sorbim, ah, Doamne, Aer cumparat în rate Bucuraţi-vă de viaţă Bucuraţi-vă de toate! (Bucuraţi-vă) Grigore Vieru a fost un simbol al lumii dintre apele durerii, a fost omul care în tinereţea sa a rostit: „Dacă unii au vrut să ajungă în Cosmos, eu o viaţă întreagă am visat să trec Prutul”. Şi visul său s-a implinit. Dumnezeu să-l odihnească în pace! 3. CAZINOUL DIN CONSTANŢA LA ANIVERSARE CENTENARĂ Autoare: Daniela MICU - text (IX-C) şi Beatrice BĂDESCU – grafică (IX-B) Cazinoul din Constanţa este situat pe faleza din Constanţa, pe Bulevardul Regina Elisabeta. În zona acesta, între 1880-1902 fusese o construcţie de lemn, un loc pentru spectacole de teatru şi baluri. Construcţia unui edificiu cu funcţii asemănătoare marilor cazinouri europene a început prin anul 1904. Iniţial, planurile au fost întocmite de către cunoscutul arhitect Petre Antonescu, care a proiectat o clădire în stil arhitectonic inspirat din tradiţiile artei româneşti. După terminarea fundaţiilor însă, planurile sunt schimbate, Primăria Constanţa încredinţând modificarea lor unui arhitect francez, Daniel Renard. Acesta renunţă la principiile stilului românesc în favoarea unei combinaţii de motive decorative ce încarcă şi mai mult greoiul ansamblu. Construit din 1908 sub influenţa cosmopolitană a cazinourilor epocii, edificiul constănţean este terminat în 1910, când este şi inaugurat. Ultimile lucrări de restaurare şi modernizare ale Cazinoului au fost efectuate în anul 1937 de către proiectantul francez Daniel Renard. --------------------------------- Bibliografie orientativă: ADAM, Ioan, Constanţa pitorească cu împrejurimile ei, BucureştI, Editura Universala Alcalay,1908 ***, Dobrogea turistică - Ghid cultural-turistic, Constanţa, Editura Dobrogea, 2001 PĂULEANU, Doina, Axa est-vest: Constanţa - istorie şi dinamică interculturală, Constanţa, Editura Pro Arte, 2000 ----------------------------------- Coordonator proiecte: profesor de istorie Gigi Stanciu

COMEMORAREA HOLOCAUSTULUI LA COLEGIUL NAŢIONAL DE ARTE „REGINA MARIA” DIN CONSTANŢA

Elevii claselor de arte plastice din liceul unde predau dispun de talent și multă imaginație și pentru că le place istoria și sunt hipersensibili la tragediile umane n general și la acelea din al doilea război mondial n special. Acești elevi talentați și umani, mai umani poate decA¢t și-ar imagina cei pe care nu i mai mișcă imaginile cutremurătoare ale inimaginabilului Holocaust, au realizat aceste desene și creația n versuri pe care vi le prezentăm dumneavoastră, acelora care cunoașteți la fel de bine că noi ce nseamna să nu uiți istoria recentă, cu toate faptele ei abominabile, căci dacă le uităm, s-ar putea să le repetăm. n istoria Europei, actele din perioada „solutiei finale” se nscriu ca pagini negre ce ar trebui iertate, dar nu uitate; n istoria RomA¢niei, pogromul de la Iași și deportările ordonate de mareșalul Antonescu se nscriu pe aceeași linie, a unor acte de cruzime, de ncalcare a drepturilor omului, de crime mpotriva umanității, de genocid. Poate părea nepotrivit să ceri unor copii de azi, care trăiesc n condiții minunate, au tot ce le trebuie pentru a se dezvolta deplin, să nfatiseze n desenele lor o lume trecută și oribilă? Probabil că da, nsa atunci cA¢nd ideea vine de la ei, nu e impusă din afară, nseamna că pe acești copii i determină să se revolte și să strige A®n modul lor propriu, artistic, acele grozăvii ale unui timp cA¢nd istoria delira... Literatura nu este străină de aceste acte barbare din plin secol al XX lea, elevii cunosc opere literare scrise de supraviețuitori ai Holocaustului, opere care sensibilizează sufletele tinerilor, nu le naspresc și nu le pietrifică. De aceea, neuitA¢nd, dar iertA¢nd, elevii comemorează n fiecare an Holocaustul, uciderea acelor nevinovați evrei, circa șase milioane, n lagărele naziste proiectate cu rigurozitate și cinism de oamenii bolnavi ai Europei. Odihnesca-se n pace toți acești nevinovați gazați și arși n cuptoarele de la Auschwitz-Birkenau, Treblinka, Belzec, Chelmno, Maly Trostinet, SobibA³r! Gigi STÂNCIU profesoară de istorie Constanța noiembrie 2011.

SOLIDARITATEA TINERILOR ROMÂNI CU POPORUL JAPONEZ

Uimiţi de evenimentele din Japonia, copiii cu vârste cuprinse între 11 şi 19 ani, de fapt preadolescenţi şi adolescenţi din liceul unde predau, însă numiţi de mine copii pentru puritatea lor, pentru frumuseţea nealterată a sufletului, au dorit insistent să discutăm în orele de curs despre mentalităţile acestui popor, despre tehnologia lor, despre cultura şi civilizaţia lor, despre religia lor şi mai ales s-au întrebat retoric unde este Dumnezeu şi cu ce au greşit aceşti oameni minunaţi pentru a fi mereu pedepsiţi şi acum şi în timpul celui de-al doilea război mondial trebuind să înfrunte consecinţele dezvoltării tehnologiei nucleare. Evident că am dezbătut problema pe toate feţele ei, elevii din clasele mari au înţeles că pericolele lumii contemporane vin şi din manipularea mediului în scopuri militare ostile, de aceea au conchis că e necesară raţiunea, cooperarea şi înţelegerea oamenilor în contextul globalizării care pare uneori că vrea să niveleze culturile şi civilizaţiile popoarelor; sunt necesare toate acestea pentru că, au spus ei, frumuseţea lumii derivă din varietatea ei, diversitatea reliefând tocmai miracolul Creaţiei şi bunătatea lui Dumnezeu. Creatorul, au subliniat elevii, nu vrea să ne pedepsească, el nu este precum oamenii, nu are sentimente negative, el doar asistă la actele noastre, acte pornite din voinţa şi gândul nostru dat de liberul arbitru cu care am fost înzestraţi, acte care uneori sunt nesăbuite, dar ne dau mereu calea, cheia spre ceea ce trebuie să facem; jocul acesta cu atomul, cu nucleul atomului şi cu energiile lui, este cât se poate de periculos, de aceea este bine să reeevaluăm cât e de necesară energia nucleară sau cât e de dăunătoare şi, cântărind, să decidem dacă o mai producem, o mai utilizăm, sau renunţăm la ea. Pentru că aceşti minunati copii au talent, liceul nostru având profil vocaţional, ei şi-au exprimat şi prin artă, prin desen acest sentiment de solidaritate umană cu încercaţii planetei, găsind acea punte de legătură, acele similitudini între tradiţiile nipone şi cele româneşti. Ataşez câteva dintre lucrările lor cele mai reuşite. Bătrân gârbovit- aplecat peste ruine înfruntă moartea Valuri, cutremur, explozii şi coşmaruri, Oameni minunaţi! Soare răsare Peste floarea de cireş Ruine şi plâns. Old-bent bent over ruins faces death Waves, earthquake, explosions and nightmares, Wonderful people! Sun rises Over cherry blossom Ruins and crying. ------------------------------------------------- Poemele în romana sunt ale mele, cele traduse în engleză sunt ale fiului meu, Alex Stanciu Ilustraţia:,,Tradiţii ale costumului japonez'' reprezintă un desen realizat de eleva Bianca Pleşa, clasa a VIII a E COORDONATORI:Prof. Gigi STANCIU si prof.Mirela DIMCEA, Colegiu Naţional de Arte „Regina Maria”,Constanţa Martie 2011

Un portret de om obișnuit

Gigi Stanciu PROF. la CNA,,Regina Maria'' Constanta, Constanta Experienta PROF. la CNA,,Regina Maria'' Constanta, Constanta din 1 septembrie 1995 pană prezent *Domeniul studiat/aptitudini ocupaţionale PSIHOLOGIE/ DE SCURTĂ DURATĂ/ZI; ISTORIE/ DE LUNGĂ DURATĂ/ZI ; *Nivelul de clasificare a formei de instruire/invăţămant: licenta *Tipul calificării/diploma obţinută PROF.ISTORIE si LICENȚIATĂ in PSIHOLOGIE ; GRADUL DEFINITIV 1985- media generală de absolvire 9,50; GRADUL DIDACTIC II-educatoare 1995- media generală de absolvire 9,50; GRADUL DIDACTIC II-profesoară de istorie 1998- media generală de absolvire 9,16; GRADUL DIDACTIC I - profesoară de istorie 2007-media generală de absolvire 9,50; Studii Universitatea Andrei Saguna, Constanta, Facultatea de Psihosociologie-specializarea Psihologie 2005 - 2008 UNIVERSITATEA,,OVIDIUS'', FACULTATEA DE LITERE ŞI ISTORIE, Constanta, Specializarea Istorie-Arheologie 1990 - 1995 Aptitudini Operare SPSS, Microsoft Word, Microsoft PowerPoint, Microsoft Excel Limbi straine Franceza - Incepator Competente Cursuri/Training-uri Cursuri de perfecționare efectuate: -Stagiul de formare ,,Modalități de intervenție pe problematica excelenței. Misiune și finalități RO-TALENT’’, desfășurat de asociația ,,RO- TALENT’’cu sprijinul CCD Constanța în perioada 18-19 martie 2002; -curs ,,Noile abordări metodice în predarea-învățarea istoriei’’organizat de CCD Constanța în perioada 8 noi-13 dec 2003; -curs ,,Proiectarea instrumentelor de evaluare la istorie’’ organizat de CCD Constanța în perioada 6-20 martie 2004; -cursurile de vară ale Societății de Științe Istorice din România, desfășurate în perioada 11-22 iulie 2005; -curs,,Consiliere și orientare-curricula pentru clasele I-XII’’, desfășurat în perioada 11-13 septembrie 2006, organizat de CCD Constanța; -curs,, Educație prin și pentru cetățenie europeană’’, desfășurat în perioada februarie-martie 2007, organizat de CCD Constanța; -stagiu de formare ,,Citoyenneté européenne’’ desfășurat în perioada 30 martie-2 aprilie 2007, organizat de CCD Constanța; -curs ,,Inițiere IT’’, organizat de CCD Constanța, în semestru II al anului școlar 2006-2007, realizând 13 credite transferabile; -curs de formare profesională continuă ,,Copilul-cuplul-familia’’ , modul de psihoterapia copilului organizat de Asociația pentru Psihologie și Psihoterapie Adleriană din România, 30-31 mai 2008, formator Adriana Păcurar, obținând 5 credite profesionale; -curs,, O istorie a comunismului din România’’ organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România în perioada 17-18 octombrie 2008; - Cursuri online organizate de European Business Comunication-Premium în perioada 12.04. -12.07.2009, finalizate cu certificat de absolvire seria nr. BC 0551/2009, media generală de absolvire 8,17. Participare la simpozioane și conferințe: -Simpozionul internațional ,,Didactica XXI’’ Ediția I, Petroșani, 9 mai 2009; -Simpozionul internațional,, Între Occident şi Orient. România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial’’,Colegiul Tehnic ,,Mihai Băcescu” Fălticeni, 8 mai 2010; -Conferința Națională a psihologilor și consilierilor școlari, Ediția a II a ,, Consilierea școlară între provocări și paradigme’’‚Constanța, 4-5 iunie 2010, obținând 15 credite transferabile.

„Basarabia, pământul dorului românesc“

În fiecare an, la 27 martie, ne amintim cu drag de ziua Basarabiei, de momentul ei de glorie, când s-a hotărât in Sfatul Ţării unirea cu România. Măreţia actului istoric de la 27 martie 1918 este dată de contextul politic în care s-a desfăşurat acest eveniment: primul război mondial işi vestea finalul agonizant, preşedintele SUA Woodrow Wilson lansa documentului ,,Cele 14 puncte’’, ţarismul se prăbuşise, mişcarea naţională din Basarabia înfiinţase Partidul Naţional Moldovenesc condus de Vasile Stroescu, iar acesta crease un parlament numit Sfatul Ţării. În ziua de 21 noiembrie 1917 în Sfatul Ţării a fost ales ca preşedinte Ion Inculeţ, în timp ce Pan Halippa a fost ales vicepreşedinte, iar secretar a devenit Ion Buzdugan. Sfatul Ţării a proclamat oficial Republica Democrată Moldovenească la data de 2 decembrie 1917. Lovitura de stat din octombrie 1917, când partidul bolşevic a preluat totalitatea puterii în Rusia datorită înţelegerii dintre comunişti şi germani, a dus la armistiţiul, apoi pacea de la Brest-Litovsk, pace prin care Lenin le ceda germanilor ţările baltice, Bielorusia şi Ucraina. În acest context, conducătorii din Sfatul Ţării nu mai puteau conta, pentru a garanta pacea în Basarabia, decât pe armata română; aceasta, rămasă singură pe frontul de est după retragerea ruşilor, fusese şi ea nevoită în cele din urmă să accepte armistiţiul cu germanii la 9 decembrie 1917. Aflată în retragere prin Basarabia, armata rusă a început să jefuiască, să violeze şi să omoare populaţia civilă băştinaşă, fruntaşii basarabeni fiind asasinaţi de către organizaţiile comuniste. În aceste condiţii la 22 decembrie 1917, Sfatul Ţării a cerut guvernului român aflat la Iaşi să trimită armata şi să restabilească ordinea. Trupele aliate, conduse de generalii Broşteanu (român) şi Berthelot (francez) au trecut Prutul în ziua de 10 ianuarie 191,8 reuşind eliberarea Chişinăului de jefuitori la 9-16 Ianuarie 1918, iar peste câteva zile eliberând complet Basarabia. La 24 ianuarie 1918 Sfatul Ţării proclama independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti; în lunile ce au urmat, pe lângă atacurile bolşevice venite din teritoriul de peste Nistru, controlat de germani, au apărut şi pretenţii teritoriale din partea Ucrainei, proclamată şi ea independentă. Sfatul Ţării începea atunci să manifeste intenţii de unire cu România, intenţii exprimate şi prin moţiuni de unire votate de diferite judeţe (Soroca, Bălţi). Unirea cu România a fost hotărâtă de Sfatul Ţării la 27 martie 1918 prin 86 de voturi pentru, 36 de voturi contra (doreau însă menţinerea independenţei) şi 3 abţineri. Revenea la pământul străbun pentru 22 de ani, un teritoriu răpit de două ori: o dată în 1812, când la terminarea războiului ruso-turc din 1806, prin pacea de la Bucureşti, Turcia, învinsă, ceda Rusiei lui Alexandru I un teritoriu care nu i-a aparţinut niciodată – Basarabia, un teritoriu care în 1828 sub noul ţar, Nicolae I, pierdea dreptul de autonomie al provinciei şi suporta rusificarea; atunci limba română era scoasă din administraţie, principalele instituţii lovite fiind şcoala şi biserica.Urmare a războiului Crimeii din 1853, ruşii fiind învinşi de coaliţia Anglia, Franta, Turcia, Sardinia şi Austria şi prin tratatul de la Paris din 1856, au fost nevoiţi să retrocedeze Moldovei cele trei judete de la gurile Dunării – Ismail, Bolgrad şi Cahul, ca şi Delta Dunării.O mică reparaţie de război, putem zice. A doua oară Basarabia a fost răpită în 1878, în urma războiului ruso-turc din 1877, prin Pacea de la San Stefano, ratificată de Congresul de la Berlin din 1878, atunci se consfinţea independenţa de stat a României proclamată la Bucureşti la 10 Mai 1877, dar totodată, în mod paradoxal, pierdeam din nou sudul Basarabiei, cele trei judeţe flind reîncorporate Rusiei. Evenimentul d ela 27 martie 1918, revenirea Basarabiei la patria mamă, era mult dorit şi mult aşteptat de aceea regele Ferdinand telegrafia: “Un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dat, în zile de restrişte, ca o mângâiere, să văd – după o sută de ani – pe fraţii noştri basaerabeni revenind la Patria Mamă“. Actul Unirii a fost promulgat de Regele Ferdinand şi publicat în Monitorul Oficial din 10 Aprilie 1918. Dar visul frumos se spulbera in 28 Iunie 1940, când, ca urmare a pactului secret Ribbentrop-Molotov din 1939, Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţei au fost ocupate abuziv de ruşi. La 22 Iulie 1941, urmând ordinul generalului Antonescu: „Soldaţi, vă ordon, treceţi Prutul!”, armatele române au eliberat Basarabia şi nordul Bucovinei, dar numai pentru trei ani, căci la 23 August 1944 ruşii au ocupat din nou Basarabia pentru a patra oară. Timp de o jumătate de secol ruşii au încercat să distrugă spiritualitatea românească prin interzicerea grafiei latine, prin deportarea populaţei locale, prin închiderea bisericilor, prin teroare, prin asasinate. După căderea comunismului sovietic, la 20 Mai 1989 s-a înfiiţat Frontul Democratic, având ca organ ziarul “Deşteptarea”. La 27 August 1989 s-a ţinut cea dintâi Mare Adunare Naţională care a marcat procesul de eliberare naţională, la 30 August 1989 limba a devenit limba naţională, iar alfabetul latin a luat locul celui chirilic. La 6 Mai 1990 s-a realizat primul “pod de flori” peste Prut, peste 1,5 milioane de moldoveni trecându-l dintr-o parte într-alta. La 23 Iunie 1990 s-a adoptat declaraţia privind suveranitatea ţării. Frontul Popular şi-a ţinut al doilea congres în Iunie 1990, iar la 27 August 1990 s-a sfinţit statuia lui Ştefan cel Mare din Chişinău de Ierarhi şi preoţi de pe ambele maluri ale Prutului. La 16 Decembrie 1990 s-a adoptat proclamaţia celei de-a doua Mari Adunări Naţionale privind independenţa Basarabiei, ilegalitatea pactului din 1939 şi reintegrarea bisericească naţională. La 27 August 1991, Parlamentul basarabean a votat independenţa ţării, iar la 2 Martie 1992 Republica Moldova a fost primită oficial la ONU. În sfârşit, la 21 Decembrie 1992, Biserica Ortodoxă Română a reactivat şi reintegrat canonic Mitropolia Basarabiei în sânul ei. Toate aceste date borne ale libertăţii trebuie menţinute, trebuie azi din nou recunoscute când aniversăm 92 de ani de la Marea Unire. Evenimentele de anul trecut, din prima decadă a lunii aprilie, socotite de presă o adevărată revoluţie, în fapt o revoltă puternică împotriva comuniştilor de etnie rusă, aflaţi la putere, a preşedintelui Voronin şi a clicii sale de falsificatori ai alegerilor, nu trebuie să se mai repete, anul acesta sau anul viitor, la alegerile anticipate, să fie, să ne ajute Dumnezeu, o atmosferă binemeritată de pace şi să triumfe binele şi adevărul, dreptul românesc asupra acestui ţinut încărcat de istorie românească. LA MULŢI ANI DE PACE ŞI PROSPERITATE, SORĂ DRAGĂ, BASARABIE! Prof. GIGI STANCIU Colegiul Naţional de Arte ,,Regina Maria’’ Constanţa 26 Martie 2010

http://en.calameo.com/books/000002246307cf4107fab

http://en.calameo.com/books/00000224607993f045ca1

http://en.calameo.com/read/000002246f8156a413eef

http://psalmdedor.blogspot.com/2011/03/calatorie-prin-patria-neasemuita.html

Odă lui Decebal

Ca puhoaie ce curg peste văi Treceau fluviul pe vase flăcăi În armură, cu soarele-n ea, Se-ndreptau înspre inima ta. O păzeau cu credinţă ostaşi; Din crenel de cetate arcaşi Au jurat că mai bine să moară Pentru inima ta şi-a lor ţară. Te-ai retras cu speranţă în munţi Să aduni alte braţe, să-nfrunţi Tăvălugul ce-n vuiet venea, Câmp şi ape, oraşe supunea. Şi-ntr-un clocot de vis dărâmat Neputând să învingi, ţi-ai curmat Nemurirea de zeu chtonian, Nu puteai să fii sclav la duşman. Din Columnă priveşti înţelept Rostul Daciei noi, rostul drept. Tăvălugul ne-a dat din tării Forţe noi să-nfruntăm vijelii. Ne veghezi peste veac fără moarte, Tu eşti soare ce raze ne-mparte, Eşti un clocot, un vuiet, un dor, Rege dac, veşnic nemuritor!

Kogaionon

Floare de colţ Ruptă din bolţi De vechi ruine Vino cu mine Pe munte sfânt; Sub aprig vânt Zeu se arată Să-mi fie tată Şi în săgeată Solia toată Am aruncat: Gând acceptat Să ne înveţe Grele poveţe Din vechi ruine Lup să suspine Şi spre zenit Am azvârlit Câte-o săgeată- Stropii se-arată. Preot şi rege Ne dă o lege: Unu şi doi Mor pentru noi. Nemuritor Suflet de dor, Unu şi doi Sunt tot cu noi. Kogaionon, Sine qua non, Preot şi rege El înţelege...

Odă lui Burebista

Cel dintâi şi mai mare, tu, rege, Ai făcut plaiul sfânt să se-nchege, Ai zidit temelii de granit Pentru neamul tău falnic ivit. Ai purtat glas de lup peste zări, De la ape, la munte, la mări, Sub un sceptru de legi i-ai adus Ascultându-te, toţi s-au supus. Ţi-ai trimis şi la Roma un sol, Tot sperând alte zaruri în bol, Însă soarta la ea v-a chemat Şi pe tine şi-al Romei bărbat; Ai domnit în întâiul regat, Tu prin veac ai rămas necântat, Totuşi spiritul tău ne-a condus Ca popor peste timp nesupus...

Comoara noastră

Comoara noastră Din trecute-adânci comori Ale sufletului trist Mi-a ramas un ametist Si-l privesc din noapte-n zori. Ocolind ciresu-n floare Nu puteam sa te ajung, Acum caut sa te-alung Când în jur e dor de soare... Decantând comoara-albastra, N-am s-o pot nicicând ascunde, Sta în inimi strîns oriunde Si oricând în mintea noastra. Iar din purpura ramasa Împletesc un sal îndata Ca fetita de-altadata Sa-nveleasca luna-n plasa... Din trecute-adânci comori Ce le am în mintea mea Tu mi-ai dat o peruzea Si-o privesc din noapte-n zori. Ying şi Yang Credeam ca o iubire singulara E scufundare în neant de seara Când simple operatii de scadere Faceau din zile, ore efemere Iubirea ta minus neiubirea mea... Credeam ca Universul s-a sfârsit Când la iubirea ta eu ti-am gresit Si-n haul ce plesnea sub pas grabit Vedeam vulcanul stins, înabusit Iubirea ta minus neiubirea mea... Credem ca fara margini am creat Din simultanul unu adunat Tot dorul- Univers spre infinit- O clipa relativa de iubit Iubirea ta plus iubirea mea... De fapt noi suntem clipe într-o oara, Menite prin iubire doar sa doara Caci nu ne putem pune de acord Din doua inimi sa rasara-un cord Ying si Yang... Am crezut Am crezut c-as putea inventa O masina sa poata dicta Gândul meu catre tine în gând Sa-ntelegi ce nu-ncape în rând. Am crezut ca din creier spre tine A pornit val de mare s-aline Ale inimii calde varsari, Ma însel, suntem doua camari? Avem usi separate închise, Suntem semne aceleasi respinse, Ne varsam în acelasi ocean Doua brate de râu în alean. Transformare Am fost pâna- acum o vestala În rochie alba de gala De astazi m-am încoronat Regina-n Egipt venerat. As vrea sa-mi zidesc piramida, Azi timpul se-ncurca-n hlamida; Nu cred în mariri si caderi, Doar piscuri în muntii severi. Urcusu-i abrupt, nu-i usor, În jos ametesti la izvor, Dar vine o vreme când poti În lacul de munte sa-înoti. Matematica vieţii Generatii întregi au luptat Sa transforme femeia-n barbat Sa ne-aduca pe toti la egal Socotindu-ne numar rival Parea visul de aur cândva Într-o lume întoarsa spre ea Dar pricepem acum cum suntem Un multiplu de unu suprem. Unii suntem dotati uneori Cu ascunse, cu false erori, Inegali si mereu diferiti, Reuniti si apoi definiti De aceea traim tolerând Diagrama iubirii trasând... Vietuim cautând cu ardoare O multime de numere pare.. Perechea din rai Atât as dori sa ma pot contopi Cu pasul, cu gândul ce-l ai zi de zi! Sa fim pe un ceas o secunda-amândoi, Sa nu ne simtim doi pierduti într-un roi. As vrea sa vibram simultan pe o coarda, Prin frunze o toamna conturul sa-si arda; Sa mergem lipiti pas de pas pe alei Sa scriem la fel pasii tai si ai mei. Când simt o iesire din noi, o miscare, Îmi pare ca e plictisita tradare Si caut trecutul în el sa m-afund, Îl scriu dupa chipu-mi si cruda m-ascund. E sigur dorinta si visuri si mit, Din lut de Ottelo noi ne-am zamislit; Excludem tot roiul si suntem doar noi, Perechea din rai un întreg ce-l îndoi. Macul scuturat Sub bolti de catedrala Ma simt din nou vestala Ma-ntorc cu drag la vatra La temelii de piatra. E pasul mai adânc, Mergând un mar manânc Si umbra mea esti iara, Iesind din calimara. Copiii-mi ies în prag, Petale-mi strâng cu drag Din macul scuturat În lanul ondulat. Cununa-mi fac, de spice, Pe frunte sa-mi ridice; E grea, de rod bogat, E macul scuturat. Cherchez la femme Un barbat îsi poate permite sa calce peste coastele Evelor, sa le frânga ca pe niste vreascuri uscate, asteptând sa fie aprinse, de multe ori, de multe ori, de multe ori ... Dar o femeie adevarata cunoaste doar un Adam, un Alfa si Omega.. În cazul în care, din eroare, n-a ales tocmai pe cine trebuia, nu forteaza norocul de ,,n'' ori, tot curatând secretii expulzate în jet în Black Holes, în Bleak House, de unde ar trebui amândoi sa treaca într-o alta dimensiune... Se agata de Adam al doilea, dar se muta cu totul, cu trupul, cu sufletul, cu spiritul, cu nasterile, cu straiele simple, cu poezia necuvintelor, se crucifica pe altarul creatiei, creeaza ca Marea Mama ... Se muta cu totul în cel socotit Adam, unicul, cel din care Dumnezeu a creat-o, o Pandora, însa creata de ... Pygmalion.... Cherchez la femme ... Romantici sucombă în noi Romantici sucomba în noi Ca floarea tinuta sub apa; Ne tremura fruntea sub ploi Si pasul mai searbad ne-adapa. Traim încarcati de nevoi, Nevrednici sa ducem o cruce, Romantici sucomba în noi Si visul rani vii ne produce. Fugim de fantome trecute Si dam peste palide fete, Privirea si gura sunt mute, Nu-i nimeni pe-aici sa ne-nvete. Constrânsi între ceasuri si bani Uitam ca avem doar o viata, Pasim furisati prin castani În toamna cea trista, semeata. Ne-ascundem în sufletul plin De farmecul zilei de ieri, Dar vin rasarituri, mai vin, Pe urme de pasi si poveri. Simple operaţii aritmetice Iubirea ta plus neiubirea mea este egal cu zero. Iubirea mea plus neiubirea ta este egal cu zero. Iubirea mea plus iubirea ta îngemanate, alaturate, cu pietate plecate, sunt doua zerouri legate, e-un pas nesfârsit spre infinit... Eu nu pot trăi fără tine Eu nu pot trai fara tine, Esti chiar microcosmosul meu. Ma-nvârt, o planeta-n suspine, Prin spatiu si vise mi-e greu. În zilnica mea galaxie Strain microcosmos parcurg. Spre tine, planeta mea vie, Prin lacrimi, secunde se scurg. Saturn învelit în inele, Eu steua, tu cercul din jur, Firavi sateliti vin sa cheme Vagi umbre de gânduri de fur. În sângele meu, printre stele, În aerul care-l respir, Sub gene plecate de grele, Tu-ncapi pe al gândului fir. În oaza de liniste albâ, În umbra luminii din noi, O lume-ar putea sa ne soarbâ Si-n alta vom fi înapoi. Tu esti microcosmosul meu. În plasma si-n mitocondrii Mâ-ngâni cu privirea mereu, Oglinzile lumii-s pustii. Mamei Mâna ta, mama, e-o floare Pala de vânt înspre soare, Ochii tai, mama, sunt stele, Pier când ma uit catre ele. Glasul tau dulce si cald Râu e, în care ma scald; Lacrima de bucurie Sufletul tandru o stie. Mama, te vreau lânga mine Când peste vai si coline Noi alergam amândoua... Grija, dispari, strop de roua! Planeta de diamant În sistemul solar personal Am gasit printr-un studiu banal O a zecea planeta prezenta Si-o privesc telescopic atenta. E-o planeta din pur diamant Pentru soare e sot si amant Se roteste-n cadenta si-ar vrea Sa-ametesc pe orbita cu ea. N-am crezut ca-i atât de aproape Mii de ani de lumina strabate Într-un ceas fiindca drumul nu-i greu, Ea era lânga mine mereu. O planeta se-nvârte cu noi, Ne rotim într-un dans amândoi. N-am putea sa strivim niciodata Diamantul din casa de piatra. Doamne! Doamne, cum de poti ierta Crunte boli de minte grea Si sfruntat neadevar, Vierme strecurat în mar? Cum nu cresti tu, Doamne, iara Dintr-o Eva, o fecioara Preacurata pe vecie, Fala lumii-ntregi sa fie? De ce sarpele viclean Are-n el asa alean Si limbaj muiat în miere, Iar în ochi asa putere? El, cu vorbele suave, Murdareste flori firave, Le scufunda –n zoaie calda Unde Belzebut se scalda ... Doamne, da-mi puteri de stea Sa spal toata lumea-n ea, În botez de meteor Legi morale sa masor ... Când reazem capul Când reazem capul greu pe perna moale Clocotitoare gânduri dau târcoale: Ma simt ca-n cataracta o piroga, Ca spectator la starul cel în voga. Îmi zboara pe ecranul cerebral Secventele din zilnicul banal, Înghesuite-n furnicar de vise, Carate- n graba, gâze mari ucise. Te simt pe tine, stranie faptura, Din gânduri conturând a ta alura Si mâna în nestire o întind, Prin aer ireal sa te cuprind. Minune, tu aevea-n mine stai, Te mângâi, tâmpla-n palma, vorba-n grai. Ferestrele privirii mi se sparg Când visul le deschide cald si larg. Cum să te fac, iubite, să-nţelegi! Ce vid cumplit în creier, ce paloare! Îmi caut printre gânduri felinare O licarire de idee de-ncept, Cuvântul creator ce ne-a facut! Cum sa te fac, iubite, sa-ntelegi! Ca noi refacem drumul lumii-ntregi De la acel initial atom Ce s-a-ntrupat în floare, pom si om? Ca noi si Dumnezeu ne-am pus de-acord Sa aninam în brazi pulsari si cord, Sa rostuim planetele pe cer, Sa preschimbam granitul în eter ... Cum sa te fac, iubite, sa ma crezi Ca-n stele si in iris timpul vezi, Ca-s ancestrala, tânara si noua, Ca-n mintea mea se-ncurca vânt si roua? Ce vid cumplit în creier, ce paloare! Aceleasi scânteieri în fiecare, Caci lumea pentru toti s-a întrupat Din ochi dumnezeiesc straluminat ... Din volumul ,,EXPOZITIE DE GANDURI'' premiat la Targul Gaudeamus 2008

DOBROGEA-MODEL DE COLABORARE MULTIETNICĂ DE-A LUNGUL SECOLELOR STUDIU DE CAZ: COMUNITATEA TURCO-TĂTARĂ ŞI CEA A LIPOVENILOR

Dobrogea-model de colaborare multietnică de-a lungul secolelor Studiu de caz: comunitatea turco-tătară şi cea a lipovenilor Profesor de istorie STANCIU GIGI Colegiul Naţional de Arte ,,Regina Maria'' Constanţa Rezumat: În Dobrogea, regiune locuită de români, rromi, turci, tătari, greci, lipoveni, ucrainieni, italieni, evrei s.a. este binecunoscut faptul că nu au existat de-a lungul istoriei conflicte între etnii, de aceea se poate afirma că acest ţinut este raiul multiculturalismului. Faptul că între Dunăre şi Marea Neagră există această tendinţă spre cosmopolitism este întărit de întreaga istorie a acestui ţinut care a cunoscut diverse stăpâniri: cea geto-dacă, cea grecească, cea romană, cea bizantină, cea munteană, cea turcească. " Cuvinte-cheie: Etnie, multiculturalism, colaborare multietnică, solidaritate, comunitate turco-tătară, comunitatea lipovenilor Îmi este dat să pot să scriu despre un subiect foarte plăcut sufletului meu, cel al coexistentei paşnice dintre etnii, acum când în lume costatăm două tendinţe distinctive şi divergente: una spre globalizare, spre mondializare, alta spre regionalizare, spre divizare după etnii sau religii. Lumea în continuă mişcare caută un echilibru al bunei-convieţuiri interetnice, bazată pe respectul reciproc dat de cunoaşterea tradiţiilor, a elementelor de cultură şi civilizaţie specifice, a notelor distinctive ale diferitelor colectivităţi umane contemporane. Cunoaşterea celuilalt presupune o disponibilitate cognitivă şi afectivă, o dorinţă de colaborare bazată pe respect şi încredere, pe sentimente sincere de prietenie şi chiar de admiraţie faţă de modul propriu de a vedea lumea. Se ştie că înţeleptul rege al evreilor, biblicul Solomon, aflat în situaţia de a rezolva un diferend între trei persoane care au venit la divanul său regesc a făcut următoarea afirmaţie: ,,Şi tu ai dreptate şi tu ai dreptate şi tu ai dreptatea'', uimindu-i pe cei trei care au rămas nedumeriţi, dar au înţeles apoi că regele îi îndemnă la clemenţă şi la bună convieţuire. În Dobrogea, regiune locuită de români, rromi, turci, tătari, greci, lipoveni, ucrainieni, italieni, evrei s.a. este binecunoscut faptul că nu au existat de-a lungul istoriei conflicte între etnii, de aceea se poate afirma că acest ţinut este raiul multiculturalismului. Faptul că între Dunăre şi Marea Neagră există această tendinţă spre cosmopolitism este întărit de întreaga istorie a acestui ţinut care a cunoscut diverse stăpâniri: cea geto-dacă, cea grecească, cea romană, cea bizantină, cea munteană, cea turcească... Cine sunt proprietarii de drept ai Dobrogei, veţi întreba? Toţi locuitorii ei, indiferent de etnie; pentru că printre elevii mei am întâlnit deseori etnici turci sau tătari, pentru că însuşi satul meu natal a avut, ca multe localităţi dobrogene, un nume turcesc, acela de Omarcea, pentru că am avut şi am colegi şi prieteni din această etnie, oameni deosebiţi, cu multiple calităţi, oameni de omenie cum zicem noi din bătrâni, voi însera în paginile acestui articol câteva date istorice despre comunitatea turco-tătară din România, apoi voi răspunde la unele întrebări care au făcut obiectul nedumeririlor elevilor mei referitare la raporturile româno-turceşti în Evul Mediu în întreg spaţiul carpato-danubiano-pontic, iar în final voi însera şi câteva modalităţi practice de închegare a unor relaţii de prietenie între elevii clasei la care sunt consilier educativ. Înainte de a derula firul istoriei acestei comunităţi îmi permit să includ în acest articol un fragment din mesajul actualului preşedinte al ţării noastre, mesaj rostit cu prilejul unei sărbători religioase de o deosebită importanţă pentru musulmani, Ramadan Bayram: <<,,Comunitatea musulmanilor din România este un model de solidaritate şi colaborare într-un cadru multietnic'', a declarat preşedintele Traian Băsescu, în mesajul transmis cu ocazia sărbătorii Ramazan Bayram, postat, marţi, pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. ,,Această sărbătoare îmi oferă prilejul de a sublinia, încă o dată, faptul că prin întreaga experienţă de convieţuire armonioasă şi de dialog cu celelalte culturi, comunitatea musulmanilor din România este un model de solidaritate şi colaborare într-un cadru multietnic. În acest sens, Dobrogea este un spaţiu privilegiat, în care cetăţenii români de etnie turcă sau tătară îşi păstrează identitatea şi tradiţiile. Consider că trebuie să privim această diversitate a credinţelor şi a culturilor ca pe o bogăţie a umanităţii. Respectul faţă de cei ale căror valori şi credinţe sunt diferite şi cultura dialogului reprezintă, în opinia mea, premisele pentru o civilizaţie a păcii. Mulţumesc, şi cu această ocazie, comunităţii musulmane din România pentru felul în care contribuie la binele comun al societăţii”, se arată în mesajul preşedintelui, transmis reprezentanţilor comunităţii musulmane din România. AGERPRES>> Despre existenţa multiseculară a turcilor şi tătarilor în Dobrogea am găsit informaţii pe wikipedia: ,,Istoric. Tătarii au sosit în mai multe valuri pe teritoriul României actuale. În secolul al 13-lea îşi fac apariţia primele comunităţi tătare în Dobrogea. După războiul din Crimeea a sosit un nou val de imigranţi tătari în Dobrogea. În anii 1873-1874, în sangeacurile Tulcea şi Varna trăiau 100 000 de musulmani şi 60 000 de creştini. Cele mai importante centre musulmane erau Babadag, Tulcea, Constanţa şi Hârşova. În anul 1930 în România erau 22 000 de tătari. Asupra originii etnice a tătarilor, în lucrările de specialitate de până azi (de istorie, de etnografie, de geografie, de lingvistică), părerile sunt împărţite: unii susţin originea mongolă, iar alţii originea turcă a tătarilor. Oricare ar fi concluziile, tătarii au existat în istorie ca o entitate distinctă şi şi-au dovedit această identitate prin realizări memorabile. Din punct de vedere etnic, tătarii din România sunt originari din Crimeea, ei vorbind un grai al limbii tătare crimeene. În România, în sânul comunităţii tătare nu există diferenţe de grai, ci doar de regionalisme. Tradiţiile strămoşeşti ale tătarilor din România se încadrează în două categorii: laice (obiceiuri legate de evenimente din viaţă, fenomene naturale, sportul naţional – Kureş) şi religioase (momente din viaţă, Sărbătoarea Postului – Ramazan Bayram, Sărbătoarea Sacrificiului – Kurban Bayram).'' Am utilizat deasemenea informatii dintr-un auxiliar didactic deja redactat, postat pe internet, foarte util cadrelor didactice preocupate de predarea modernă a istoriei: ,,Tătarii Numărul estimat al tătarilor din România este de 24.649, ceea ce reprezintă 0,11% din populaţia ţării. Aceştia trăiesc în judeţele Constanţa, Tulcea şi în municipiul Bucureşti. Originea istorică Tătarii sau mongolii sunt originari din Asia central-estică şi sunt înrudiţi cu turcii. În contextul marilor campanii de cucerire din timpul lui Ginghis han, nepotul său Batu, obţine o mare victorie împotriva ruşilor în anul 1223, ceea ce va deschide drumul cuceririi litoralului nordic al Mării Negre. Hanatul întemeiat de el, Hoarda de Aur, îşi va extinde autoritatea şi asupra Dobrogei.Una din primele menţiuni ale prezenţei tătare în Dobrogea o găsim într-un document din timpul sultanului otoman Mahomed II şi se referă la epoca lui Genghis (m. 1229), când şefului tătar Ebruzata i-a fost dăruit un domeniu în zonă. De numele lui Berke, urmaşul lui Batu, sunt legate două evenimente importante: colonizarea în Dobrogea a câtorva mii de turci selgiucizi între 1262 - 1263, ceea ce arată că prezenţa tătară nu era numeroasă, şi islamizarea Hoardei de Aur la confesiunea sunnită. Consolidarea prezenţei tătare în nordul Dobrogei, în apropierea centrului crimeean al stăpânirii tătare, este o realitate la sfârşitul secolului XIII sau începutul secolului XIV. Din această perioadă datează un tezaur numismatic cu peste 23 000 de monede de argint emise de trei hani, descoperit în 1962 lângă Mihai Kogălniceanu (Tulcea). Este perioada când cronicile musulmane înregistrează aşezarea urmaşilor vestitului prinţ Nogai într-o zonă cu centrul la Isaccea. Celebrul călător musulman Ibn Batuta, care a trecut prin Dobrogea pe la 1330-1331, completează în mod sugestiv imaginea de ansamblu a aşezării şi a prezenţei tătarilor în Dobrogea secolelor XIII-XIV: ''oraşul Baba Saltîk este cel din urmă pe care-l stăpânesc tătarii. Intre el şi începutul Împărăţiei greceşti (bizantine) sunt 18 zile de mers într-un pustiu lipsit în întregime de oameni''. La mijlocul secolului XIV sub presiunea poloneză, maghiară, munteană şi moldoveană, Hoarda de Aur pierde controlul asupra Dobrogei. De situaţie vor profita însă otomanii, care vor cuceri regiunea la sfârşitul secolului al XIV-lea. Din acest moment, pentru cinci secole Dobrogea va deveni un teritoriu în care se vor împleti destinele celor două populaţii înrudite. După ce Hanatul Crimeii, un rest al Hoardei de Aur, a fost anexat de Rusia în 1783, mulţi tătari au migrat în valuri succesive în Imperiul Otoman. Aici, în Dobrogea, ei au conferit o nouă dimensiune civilizaţiei de stepă care le era specifică. Tătarii în cadrul statului român O primă evaluare a numărului tătarilor din Dobrogea imediat după războiul de independenţă a fost făcută de Ubicini. Rezultatul său, din anul 1879, este imprecis deoarece tătarii erau incluşi împreună cu turcii în grupa musulmanilor. Oricum, în acel moment existau în Dobrogea românească 134.000 de musulmani. Prima evaluare precisă a numărului tătarilor dobrogeni datează din 1911, când sunt înregistraţi 25.086, respectiv 7,3% din populaţia provinciei. După unirea Dobrogei cu România în 1878, a început o nouă epocă pentru tătari, creându-se instituţii de instrucţie publică, de cultură naţională şi de cult islamic. Între acestea, Seminarul Musulman a funcţionat iniţial la Babadag şi a fost transferat, în 1901, la Medgidia. De asemenea, Revista "Emel"("Idealul") a însemnat, pentru perioada interbelică, o veritabilă şcoala renascentistă, răspândind în rândul tătarilor ideile generoase ale marelui umanist tătar crimeean Ismail Gasprinski şi ale poetului naţional Tatar Mehmet Niyazi. Tătarii dobrogeni au creat o cultură proprie inspirată din istorie şi tradiţii. Între altele, sărbătorile naţionale - "Nawrez"şi "Kidirlez", precum şi cele religioase - "Kurban Bayrami"şi "Ramazan Bayrami", cu largă răspândire în lumea turco-tătara, se află printre temele de primă însemnătate. Legătura de suflet cu patria de obârşie - Crimeea -, nu a încetat, în anii celui de-al doilea război mondial mulţi tătari crimeeni refugiindu-se în România. Represaliile staliniste împotriva tătarilor din Crimeea au avut impact şi asupra tătarilor dobrogeni, unii devenind victime ale regimului comunist. Pe de alta parte, cu timpul, unii dintre tătarii dobrogeni, puţini la număr este drept, se vor muta în alte zone de pe teritoriul României (Bucureşti, Braşov). Situaţia tătarilor din România după 1990 În prezent, în România, conform datelor oficiale ale ultimului recensământ, trăiesc 24.469 de tătari, însa organizaţiile acestora estimează un număr aproape dublu, de circa 55.000 de persoane. Acţiuni culturale Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ia fiinţă Uniunea Democratică Turcă Musulmană din România, care se dorea ''organizaţie etno-confesională a populaţiei turco-tătare din România''. Dar la scurt timp, UDTMR se divizează în Uniunea Democratică Turcă din România şi Uniunea Democrată a Tătarilor Turco- Musulmani din România. În 1995 apare şi Federaţia Turcă şi Tătară. UDTTMR este o organizaţie etno-confesională care şi- a propus să militeze pentru "propăşirea neamului tătăresc prin renaşterea spiritualităţii specifice"reluând legăturile cu tătarii din Crimeea şi din alte ţări. UDTTMR dispune de 22 filiale, în cele mai importante localităţi cu populaţie tătărească: Constanţa, Medgidia, Mangalia, Valu lui Traian, Bucureşti, Techirghiol, Basarabi, Ovidiu, Braşov, Tulcea şi altele. S-a organizat o reţea de grupe de elevi care urmează cursuri de limba turcă şi de religie islamică. Recent, a fost iniţiat un program de pregătire a cadrelor didactice care vor preda cursuri de limba tătara. În ultimii ani, comisia pentru învăţământ a Uniunii s-a preocupat de elaborarea unei strategii vizând impulsionarea culturii şi tradiţiilor etniei tătare. Un loc important în activitatea Uniunii îl ocupă organizarea de simpozioane consacrate unor personalităţi tătare. În 2001 au fost organizate manifestări consacrate lui Hamdi Giraybay, Ismail Gasprinski, centenarului Seminarului Musulman din Medgidia, precum şi comemorării a "70 de ani de la moartea poetului naţional Tatar Mehmet Niyazi". Uniunea Tătară editează cărţi ale autorilor clasici şi contemporani, precum şi două periodice lunare: "Karadeniz"("Marea Neagra") şi "Cas"(Tânărul"). În dorinţa de a se continua tradiţia folclorului tătar au luat fiinţă ansambluri artistice la Valu lui Traian, Constanţa, Medgidia, Mangalia, Mihail Kogălniceanu, iar "Festivalul Portului, Dansului şi Cântecului Turco-Tătar"a ajuns la ediţia a VII- a. În activitatea UDTTMR un rol important îl joacă dr. Yusuf Timurlenk, cadru didactic la Universitatea Ovidius din Constanţa şi fost deputat, şi Sali Negeat, preşedinte al Uniunii şi deputat. Filialele locale ale UDTTMR s-auimplicat în construirea unor geamii în Constanţa şi Eforie Nord în ani in'90. Din punct de vedere religios, credincioşii tătari se află sub oblăduirea Muftiului Osman Negeal. În 1998, pentru serviciul religios musulman existau 80 de lăcaşuri sfinte, între care o moschee. În 1995, în urma unui protocol între statul român şi cel turc, seminarul musulman din Medgidia se transformă în Liceul Teologic Musulman ''Kemal Ataturk'', sponsorizat de guvernul de la Ankara. În domeniul lingvistic, un reper important l-a constituit apariţia în 1996 a ''Dicţionarului tătar - turc -român'' cu 10 500 cuvinte, realizat de Kerim Altay. De asemenea, limba tătarilor a fost subiectul unei teme de licenţă la Facultatea de Litere Constanţa, susţinuta de Omer Ozgean. Turcii Numărul estimat al turcilor din România este de 29. 080, ceea ce reprezintă 0,13% din populaţia ţării. Aceştia trăiesc în judeţul Constanţa (majoritatea), dar şi în Tulcea, Bucureşti, Călăraşi, Brăila. Repere istorice Prima consemnare documentară a prezenţei stabile a unor etnici turci pe actualul teritoriu al României este din anul 1264 când, în urma luptelor interne de tip feudal din Imperiul Anatolian selgiucid, un grup de 12 mii de ostaşi conduşi de împăratul Izeyddin Keykavuz s-a aşezat în Dobrogea. Aceştia erau trimişi de împăratul bizantin Mihail Paleologul pentru a apăra Imperiul Bizantin de invaziile străine. Aşezarea dobrogeană a fost numită de turcii preotomani Babadag, ceea ce înseamnă "Tatăl munţilor". Mulţi ani, localitatea a fost o garnizoană militară dar şi un centru cultural. Un nou val de etnici turci soseşte după cucerirea oraşului Varna în 1484, dar şi în anii următori, odată cu sporirea relaţiilor economice dintre România şi Imperiul Otoman. Cea mai impresionantă figură din zona Dobrogei a fost liderul spiritual Sari Saltuk Dede care a avut o atât de mare influenţă asupra etnicilor turci încât la 1641 când Petru Bogdan Bagsik vizitează Babadagul, menţionează că în acest oraş turcii cinstesc în mod deosebit mormântul acestuia care este înconjurat de candele, iar creştinii ajung chiar să îl confunde cu Sfântul Nicolae. Deoarece în secolul al XVII-lea mai toate satele, târgurile şi oraşele din Dobrogea aveau nume turceşti se poate spune că turcii ajunseseră să fie într-un număr foarte mare în Dobrogea. Pe de altă parte, educaţia şi instrucţia aveau mai mult un caracter religios, şcolile găsindu-se pe lângă lăcaşurile de cult (geamii). Dacă în anul 1900 în Dobrogea se aflau 238 de geamii, astăzi în toata România se găsesc doar 72, dintre care 7 au nevoie de restaurare, fapt pentru care sunt închise, iar 3 sunt în construcţie. De-a lungul timpului, pe lângă şcolile primare, apar şi şcoli speciale, care pregătesc dascăli şi hogi la Babadag. Astfel, la 9 noiembrie 1891 se înfiinţează la Medgidia un nou centru de pregătire a dascălilor şi hogilor. În perioada interbelică se poate vorbi şi despre o dezvoltare a intelectualităţii turceşti. Apar reviste şi ziare, la început numai în limba turcă osmană, apoi bilingve. Dacă până în 1923 elevii purtau uniforme caracteristice perioadei otomane, odată cu instaurarea Republicii Turce şi sub influenţa reformei kemaliste, uniformele capătă o alură europeană. Totodată, alături de limba turcă cu caractere latine se introduce şi limba română. Trebuie menţionată şi existenţa vakifurilor, a fundaţiilor care au contribuit foarte mult la dezvoltarea şi păstrarea identităţii culturale şi spirituale a minorităţii turce din România. Perioada 1945-1990 a fost o perioadă în care intelectualitatea turcă a migrat în Turcia, iar şcoala în limba turcă a funcţionat până în 1954 după care s-a suspendat. Turcii din România după 1990 După anul 1990, turcii s-au organizat formând Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR), al cărei principal obiectiv este să revigoreze şi să transmită valorile culturale şi tradiţionale ale etnicilor turci. UDTR - filiala Galaţi a organizat un festival interetnic euroregional "Dunărea de jos"şi coordonează activitatea editurii Elvan. UDTR editează ziarul Hakses şi numai în anul 2000 a publicat patru volume. Conform recensământului din (1992), numărul estimat al turcilor din România este de 29. 080, adică 0,13% din populaţia României. Dintre aceştia 24.295 trăiesc în judeţul Constanţa, 3 390 în Tulcea şi restul în Bucureşti, Călăraşi şi Brăila. Despre minoritatea ruşilor lipoveni din Dobrogea am hotărât să scriu datorită unor eleve care au prezentat imagini din tradiţiile acestei etnii, ele aparţinând acestei etnii mult întâlnite în Dobrogea de nord. Ruşii lipoveni sunt o etnie de origine slavă orientală, credincioşi ortodocşi de rit vechi (staroveri) care s-au stabilit pe teritoriul României începând cu mijlocul secolului al XVII-lea în urma reformării bisericii ortodoxe ruse. În timpul lui Petru I cel Mare (1682-1725) s-au luat măsuri restrictive de europenizare. Staroverii nu au acceptat înnoirea şi şi au luat calea pribegiei, stabilindu-se în toată lumea. S-au refugiat pentru mult timp în Basarabia, în pădurile de tei, în limba rusă ,,lipa'' înseamnă ,,tei'' şi de aici se presupune că ar veni originea termenului de ,,lipoveni''. La origine pescari din zonă râurilor Don şi Nipru, ei s-au stabilit cu preponderenţă în Dobrogea şi Bucovina, la gurile Dunării şi Nistru unde au practicat această meserie până în zilele noastre. Specificul acestei etnii este păstrarea limbii ruse vechi, a obiceiurilor şi tradiţiilor vechi. Un rol hotărâtor în păstrarea identităţii proprii l-a avut biserica. Slujbele se ţin în limba slavonă, scrierea se face cu caractere slavone, se foloseşte calendarul Iulian decalat cu 13 zile. Un rol important în viaţa lipovenilor îl are baia cu o semnificaţie sacră, considerate leac universal împotriva tuturor bolilor (purificare trupească şi morală).Obiceiurile ruşilor-lipoveni sunt strâns legate de sărbătorile religioase. Cel mai bine s-au păstrat obiceiurile de Lăsata Secului (Maslenita), de Florii, Paşte, Crăciun, botez, căsătorie, deces. Pe lângă faptul că sunt recunoscuţi buni pescari, ei se ocupă şi cu agricultura (buni grădinări), albinărit, morărit, etc. Deasemenea sunt constructori de bărci foarte apreciaţi, de case ( cu acoperiş din stuf ), iar majoritatea bisericilor şi mânăstirilor au fost construite şi pictate de renumiţi meşteri lipoveni. Majoritatea ruşilor-lipoveni este concentrată în regiunea Dobrogea în localităţile: Tulcea, Sulina, Sarichioi, Carcaliu, Jurilovca, Slavă Cercheză, Slavă Rusă, Constanţa, Ghindaresti, Năvodari şi în regiunea Moldovei în localităţile Târgu-Frumos, Bratesti, Manolea, Climauti, Suceava. ,,Primele aşezări cunoscute ale ruşilor-lipoveni sunt cele din Bucovina. Cele mai multe păreri nominalizează satul Lipoveni sau Sokolinti (cum este numit de către localnici) din judeţul Suceava ca fiind cea dintâi localitate înfiinţată de ruşii lipoveni (1724). O altă localitate lipovenească este Climauti din judeţul Suceava, atestată în 1780, printr-un act de donaţie semnat de egumenul mănăstirii Putna, Ioasaf, prin care li se permitea staroverilor ruşi aşezarea pe moşia mănăstirii. În 1784 este înfiinţată localitatea Fântâna Albă (actualmente pe teritoriul Ucrainei), care va deveni ulterior un centru spiritual deosebit de important pentru credincioşii de rit vechi (în 1846 aici se înfiinţează Mitropolia Creştină de Rit Vechi). Popularea cu staroveri a localităţilor din Moldova precum Manolea, Lespezi, Bratesti, Dumasca, Târgu Frumos, Iaşi este apreciată pentru prima jumătate a secolului al XVIII-lea, iar pentru restul de localităţi se indică prima parte parte şi mijlocul secolului al XIX-lea. Pentru regiunea Dobrogei, prezenţa staroverilor este asociată cu migrarea cazacilor conduşi de atamanul Ivan Nekrasov, ca urmare a incursiunilor declanşate împotriva acestora de autorităţile ţariste. Imigrările populaţiei cazacesti şi a celei alăturate acesteia se întind pe întreaga perioadă a secolului al XVIII-lea. Din 1740-1741, localitatea Sarichioi din judeţul Tulcea devine un centru important al cazacilor nekrasovi, cu o organizare remarcabilă a vieţii sociale după regulile „Legălmântului lui Ignat”. Alte sate lipoveneşti vechi din Dobrogea (secolul al XVIII-lea) sunt: Slava Rusă, Carcaliu, Jurilovca.'' Deoarece misiunea noastră de dascăli de gimnaziu sau de liceu rămâne cea de predare-învăţare şi nu cea de cercetare, aceasta fiind atributul învăţământului universitar, am preferat să iau informaţiile gata culese şi tipărite de cei mai în temă decât mine, insistând pe valoarea practică la catedră a acestor informaţii, ele mi-au fost de mare folos în orele de dirigenţie şi în orele de istorie, unde elevii au întrebat despre aceste raporturi româno-musulmane şi despre cele cu etnicii lipoveni. Practic am fost confruntată recent cu o situaţie conflictuală la clasa unde sunt dirigintă şi am rezolvat-o, cred eu, destul de mulţumitor. Un elev de etnie turcă, mai violent din fire, utilizând frecvent forţa fizică sau violenţa verbală, fiind mustrat în faţa clasei pentru comportamentul său, a replicat că este nemulţumit de apelativele adresate de colegi, acelea de ,, turcule'', ,,otomanule'', ,, păgânule''. După ce le-am citit aceste date istorice, am insistat pe ideea că oamenii trebuie să se înţeleagă între ei şi că fiecare clasă de elevi e ca o familie, toţi trebuie să mănânce împreună o pâine, le-am povestit apoi de proiectul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa realizat în colaborare cu fabrica ,,Dobrogea'' pentru restaurarea Edificiului Roman cu Mozaic, elevul de etnie turcă dorind să cumpere pâinea romană în fiecare săptămână la ora de dirigenţie, pâine pe care să o plătim toţi, inclusiv diriginta clasei, şi să o mâncăm împreună ca un ritual de prietenie. Ideea a devenit faptă în săptămâna următoare şi aşa mereu deoarece elevii au înţeles că nu conflictele sunt necesare într-o societate, ci o bună convieţuire şi respectul reciproc. Acelaşi elev s-a oferit să aducă după sărbătorile tradiţionale musulmane dulciuri specifice şi să îşi servească în clasă colegii, atunci şi ceilalţi au înţeles că pot deveni mai buni oferind şi ei bunătăţi tradiţionale, demonstrând că românul mai este încă membrul unui popor ospitalier, tot la fel ca etniile cu care convieţuieşte. Bibliografie: Tasin Gemil ,,Românii şi otomanii în secolele XIV-XVI llea'' Ediţia a 2-a, revizuită, Editura Ovidius University Press, Constanţa, 2008 Ekrem, Mehmed Ali, ,,Din istoria turcilor dobrogeni'', Bucureşti, 1994 A. Rădulescu, I.Bitoleanu, ,,Dobrogea. Istoria românilor dintre Dunăre şi mare'', Bucureşti,1979 Mehmed Mustafa Ali, ,,Istoria turcilor'', Bucureşti, 1978 Nicoară,Teodor ,,Istoria şi tradiţiile minorităţilor din România'' 2005, ediţie on line www.aliantacivilizatiilor.ro/ro/.../minoritati.../43-tartarian-minority www.ziarelive.ro/.../traian-basescu-comunitatea-musulmanilor-din-ro...30 Aug 2011