Pentru a intelege mai bine orice conceptie stiintifica, orice paradigma, este intotdeauna absolut necesar sa se cunoasca evolutia in timp a acesteia, cu alte cuvinte istoria ei, deoarece doar prin studiul acesteia putem intelege cum s-a ajuns in zilele noastre la noua conceptie sau paradigma a stiintei.
Studiul logicii in decursul timpului ne ofera pretioase informatii despre acei ganditori din diferitele epoci istorice care au inteles mecanismele si legile gandirii corecte in functie de nivelul cunoasterii umane la acel moment istoric, al modului de concepere a lumii in general .
Pentru a putea fi obiectivi in aprecierea modului de gandire a oamenilor unui timp istoric trecut, trebuie sa ne aplecam asupra teoriilor lor cu interes, cautand sa eliminam orice influente doctrinare referitoare la epoca istorica sau mod de gandire.
Evul Mediu a fost considerat multa vreme evul intunecat pornind de la ideea ca teologia ca si conceptie si Biserica, inteleasa ca si institutie, au dominat gandirea umana impiedicand dezvoltarea ei fireasca, rationala.
Intelegerea mecanismelor gandirii religioase ne permite sa afirmam ca in aceasta perioada a evolutiei omenirii, logica nu a stagnat, ca si filosofia, din care isi trage sevele, nu a regresat, ci dimpotriva s-a imbogatit simtitor prin contributia unor teologi de seama, care au continuat si imbogatit gandirea clasica greceasca, indeosebi opera lui Aristotel, creatorul logicii formale.
In antichitate aceasta stiinta nu a purtat numele pe care il stim azi, cel de logica, ci pe cel de dialectica sau canonica, abia in Evul Mediu fixandu-se definitiv acest termen. Aceasta s-a datorat faptului ca in epoca medievala se preciza clar si continutul acestei discipline, delimitandu-l de cel al celorlalte stiinte. Scolasticii, ganditori ai Evului Mediu, au dat logicii (λογος), care in greaca insemna ,,ratiune, calcul'', i-au dat si sensul de ,, cuvant, discurs'', in latina fiind ,,sermo'', de aceea logica lor se numea ,,Scientia sermocinalis''.
Poatarile urmatoare vor avea in vedere o succinta prezentare a problematicii logicii in Evul Mediu, a principalilor ei reprezentanti si a contributiei lor la dezvoltarea gandirii umane despre gandire, despre legile gandirii corecte.
luni, 22 decembrie 2008
Despre Platon
A considera opera lui Platon doar o speculatie, doar o pura creatie ideatica, fara valoare practica sau doar o forma a gandirii umane fara suport material, fara aplicatii practice, o simpla incercare de teoretizare si atat, reprezinta o falsa cunoastere a acestei opere.
In cadrul istoriei psihologiei, momentul Platon este deosebit de important prin faptul ca acest autor antic , redand conceptia mentorului sau spiritual, Socrate, pregatea de fapt opera urmasului sau, elevului sau, Aristotel, cel care poate fi socotit pe drept cuvant ,,parintele psihologiei’’, in contextul in care predecesorii sai erau inca tributarii unei gandiri mitice, el ridicandu-se la un grad superior de intelegere si interpretare a vietii psihice, a lumii in general.
Fiind pasionata de foarte mult timp de conceptia despre dragoste a lui Platon, ilustrata in celebrul dialog ,,Banchetul’’ si gasind preocupari la psihologi contemporani in aceasta directie, am elaborat acest referat pentru a-mi lamuri mie si altora daca exista sau nu dragostea perfecta, ilustrarea androginului antic.
Am gasit deasemenea numeroase intuitii de geniu ale marelui filosof, referitoare la psihanaliza, ceea ce reconfirma, daca mai era cazul, faptul ca vechii greci aveau o gandire foarte elevata pentru epoca in care traiau.
Opera lui Platon se cuvine a fi incadrata in istoria psihologiei si pentru modul in care vechii ganditori ai Eladei explicau natura sufletului omenesc, intr-un mod original si poetic.
Filosofia idealist –obiectiva a lui Platon, in care Ideea –Forma reprezinta forta gandirii sale a constituit si mai constituie si astazi subiectul unor indelungi si aprige discutii.Faptul ca mai este si azi de actualitate dupa atatea secole o atare conceptie se datoreaza modului pur speculativ al formularii teoriilor platoniciene.
Gandirea sa psihologica este o incercare de revalorizare a ideilor inaintasilor sai, conforma epocii in care a trait, in spiritul gandirii mitice a grecilor, este o conceptie conservatoare, utopica si psihologizanta. La Platon sufletul are functia de a fi apetit, motivatie organica, ratiunea are functia intelegerii inteligente si a stabilirii adevarului, iar energia sau vointa sunt sinteza primelor doua functii.
In ceea ce priveste raporturile interumane, asa cum am aratat, multe din ideile sale se regasesc inca in conceptia unor psihologi contemporani, avand clar delimitate ,,nivelele ‘’ psihicului, desi ca numar nu coincid cu cele pe care le semnala Platon; acest fapt este explicat tot prin misticismul anticilor, prin ideea ca cifra sapte are o semnificatie deosebita.
Pentru epoca in care a trait se poate spune ca din punctual de vedere al dezvoltarii conceptiei despre suflet, momentul Platon a fost o stagnare dupa cel al lui Socrate pe care il putem compara cu introspectionismul modern, in timp ce urmasul sau, Aristotel, ramane neindoielnic precursorul multor stiinte, printre care, desigur si psihologia.
In cadrul istoriei psihologiei, momentul Platon este deosebit de important prin faptul ca acest autor antic , redand conceptia mentorului sau spiritual, Socrate, pregatea de fapt opera urmasului sau, elevului sau, Aristotel, cel care poate fi socotit pe drept cuvant ,,parintele psihologiei’’, in contextul in care predecesorii sai erau inca tributarii unei gandiri mitice, el ridicandu-se la un grad superior de intelegere si interpretare a vietii psihice, a lumii in general.
Fiind pasionata de foarte mult timp de conceptia despre dragoste a lui Platon, ilustrata in celebrul dialog ,,Banchetul’’ si gasind preocupari la psihologi contemporani in aceasta directie, am elaborat acest referat pentru a-mi lamuri mie si altora daca exista sau nu dragostea perfecta, ilustrarea androginului antic.
Am gasit deasemenea numeroase intuitii de geniu ale marelui filosof, referitoare la psihanaliza, ceea ce reconfirma, daca mai era cazul, faptul ca vechii greci aveau o gandire foarte elevata pentru epoca in care traiau.
Opera lui Platon se cuvine a fi incadrata in istoria psihologiei si pentru modul in care vechii ganditori ai Eladei explicau natura sufletului omenesc, intr-un mod original si poetic.
Filosofia idealist –obiectiva a lui Platon, in care Ideea –Forma reprezinta forta gandirii sale a constituit si mai constituie si astazi subiectul unor indelungi si aprige discutii.Faptul ca mai este si azi de actualitate dupa atatea secole o atare conceptie se datoreaza modului pur speculativ al formularii teoriilor platoniciene.
Gandirea sa psihologica este o incercare de revalorizare a ideilor inaintasilor sai, conforma epocii in care a trait, in spiritul gandirii mitice a grecilor, este o conceptie conservatoare, utopica si psihologizanta. La Platon sufletul are functia de a fi apetit, motivatie organica, ratiunea are functia intelegerii inteligente si a stabilirii adevarului, iar energia sau vointa sunt sinteza primelor doua functii.
In ceea ce priveste raporturile interumane, asa cum am aratat, multe din ideile sale se regasesc inca in conceptia unor psihologi contemporani, avand clar delimitate ,,nivelele ‘’ psihicului, desi ca numar nu coincid cu cele pe care le semnala Platon; acest fapt este explicat tot prin misticismul anticilor, prin ideea ca cifra sapte are o semnificatie deosebita.
Pentru epoca in care a trait se poate spune ca din punctual de vedere al dezvoltarii conceptiei despre suflet, momentul Platon a fost o stagnare dupa cel al lui Socrate pe care il putem compara cu introspectionismul modern, in timp ce urmasul sau, Aristotel, ramane neindoielnic precursorul multor stiinte, printre care, desigur si psihologia.
duminică, 21 decembrie 2008
O călătorie de studiu
După o lungă călătorie cu trenul, cu tramvaiul şi microbuzul, înfruntând capriciile unei zile caniculare de vară, fiind mijlocul lunii lui cuptor, am ajuns în localitatea în care numele lui Iorga se pronunţă cu deosebit respect, orăşelul de munte unde savantul a locuit şi a creat vreme de 32 de ani.
Depăşind cel de-al doilea părculeţ de pe strada George Enescu, apoi un monument închinat eroilor neamului, de formă circulară, alb ca şi jertfele lor pure, observi mai multe corpuri de clădiri la fel de imaculate, cu uşi de un negru pătrunzător. Prima clădire este chiar casa memorială, în faţa ei tronând, într-un mic scuar, bustul savantului. Casa este construită în stil brâncovenesc, după spusele ghidului, muscelesc după alte surse, cu pridvor înalt, cu coloane inspirate din construcţiile italiene, acele splendide ,, loggia’’, dar pentru a accede la acest cerdac trebuie să treci mai întâi de o uşă de lemn negru, cu ,,ivărul’’, după expresia elevilor, ,,din vremea străbunicii’’, apoi să urci o scară pe care însă ai acces abia după ce încalţi o pereche de papuci textili, legaţi de glezne.
După ce urci scara pridvorului , în stânga se află un hol din care intri în cele patru camere: biroul savantului, dormitorul său, apoi alte două încăperi amenajate ca şi saloane de oaspeţi. Interesante şi contradictorii au fost opiniile elevilor: că patul pare prea mic, ştiind că savantul avea 1,90 m înălţime, că este un sacrilegiu să trecem toţi prin spaţiul intim al unui om, chiar dacă el a fost aşa de însemnat, deci emoţiile lor erau evidente, apoi ideea că totul pare oprit la momentul istoric al existenţei savantului, exceptând accesoriile moderne din hol, acele jaluzele verticale, care sunt totuşi, li s-a explicat, indispensabile protejării valorilor de patrimoniu din muzeu.
Mobilierul de lemn de tei, maron deschis, cu bogate ornamente în stil popular românesc, a fost comandat, ni s-a spus, în Bucovina, iar perdelele şi draperiile, în stil tradiţional românesc, din borangic cu broderie spartă sau din ţesătură de bumbac, colorată în culori vegetale tradiţionale roşu şi negru, în punct românesc, au fost lucrate în atelierul creat de Iorga la Văleni, de cusături populare. Scoarţele, de o inestimabilă valoare, din lână vopsită în casă, sunt cele originale, de aceea şi grija deosebită pentru încălţămintea vizitatorilor.
Pereţii sunt împodobiţi cu icoane pe sticlă executate la mănăstirile din Bucovina, iar deasupra patului dublu din dormitor, acoperit cu o uşoară cuvertură de mătase naturală, se află icoana cea mai valoroasă, ferecată în argint, a sfântului Nicolae, ocrotitorul căminului.
Tablourile din camerele de oaspeţi sau din hol îi reprezintă fie pe Iorga, pictat de fiica sa Magdalena Iorga, căsătorită în Italia cu Alessandro Valota, industriaş, fie pe soţia sa, doamna Catinca, aceea care i-a stat alături mai bine de 40 de ani, supravieţuindu-i încă un an după tragica moarte, fie pe vornicul Manolache Drăghici, străbunicul din partea mamei, ultimul cronicar al Moldovei, colonel în armată; sunt prezente şi frumoase peisaje ori natură moartă, flori, toate aceste picturi aparţinând unor artişti celebri sau mai puţin celebri: Nicolae Grigorescu, Severo Burada, Catul Bogdan, Theodor Aman.
Dependinţele casei, care altădată erau camerele copiilor sau ale studenţilor veniţi la savant, adăpostesc azi mobilier de valoare, un pian care mai poartă parcă urmele degetelor fiicelor, mamei şi bunicii sale, ceasuri, crucifixe, scaune deosebit de interesante ca şi formă, biblioteci încărcate de numeroasele sale scrieri originale, tipărite la tipografia ,,Datina românească’’ din Vălenii de Munte.
În nenumărate rânduri, cu prilejul primului război mondial, când casa e părăsită, sau după cutremurul din septembrie 1940, când este grav avariată, Iorga şi-a găsit alte locaţii la Bucureşti sau Sinaia.
În camera de lucru se află un birou mic de stejar pe care este aşezată o călimară de marmură, documente în frumoasă slovă veche, iar în apropiere, într-o vitrină, tipăriturile originale ale revistei ,,Neamul românesc’’; pe pereţi apar fotografii ale familiei sale: tatăl, avocatul Nicu Iorga, mama, Zulnia Iorga, bătrâna doamnă care a locuit la Văleni până la moartea sa, survenită după cum consemna Valeriu Râpeanu la 93 de ani, în 1934, apoi fratele său mai mic, Gheorghe sau George Iorga, proprii săi copii, cei nouă din cele două căsătorii: doi din prima căsătorie, cu Maria Tasu, în afara celor două fetiţe ce au decedat de mici, ceilalţi şapte din căsătoria cu Ecaterina Bogdan.
Casa memorială se înscrie între alte clădiri cu o destinaţie foarte generoasă: un muzeu de etnografie, reamenajat în 1995, dar care accentuează de fapt o latură a personalităţii savantului: dragostea sa pentru popor, pentru tradiţiile acestuia, pentru ţăranul român creator de valori adevărate, precum şi un muzeu de artă bisericească, adăpostit de clădirea fostei şcoli de misionare, create de savant, pentru pregătirea de cadre didactice care să predea în învăţământul primar.
Cu unele dintre absolvente a purtat o vie corespondenţă, ştiut fiind faptul că a fost o vreme ministru al învăţământului şi, după spusele contemporanilor, avea obiceiul să răspundă tuturor scrisorilor pe care le primea, iar dăscăliţele cereau de multe ori cărţi pentru şcolile în care profesau, ceea ce savantului îi făcea deosebită plăcere, fiind foarte generos cu astfel de daruri.
Am fost profund impresionaţi de patul cu tăbliile înalte de la cele două capete care creau iluzia optică de dimensiune redusă, făcându-i să întrebe dacă în acest pat chiar putea să încapă un om de talia savantului, au fost deasemenea impresionaţi de exponatele din muzeul de etnografie, în special de diorama reprezentând o stână tradiţională, cu oiţe împăiate, cu vase specifice pentru separat untul, putineii, au fost impresionaţi de uneltele ţărăneşti folosite în gospodărie: furcile de tors, vârtelniţele, războiul de ţesut orizontal, toate din lemn, sau de icoanele pe lemn ori pe sticlă sau cele ferecate în argint, de mobilierul cu ornamente tradiţionale comandat în Bucovina, de scoarţele frumos colorate în nuanţe vii, folosind vopseluri vegetale, adevărate comori de suflet.
S-au aplecat cu mare atenţie asupra cărţilor sale, prezentate în vitrine, asupra scrierilor bisericeşti cu slovele bogat ornamentate, cu absconsele S-au aplecat cu mare atenţie asupra cărţilor sale, prezentate în vitrine, asupra scrierilor bisericeşti cu slovele bogat ornamentate, cu absconsele chirilice care i-au fascinat prin estetica lor, apreciind grija restauratorilor pentru acestea, au privit cu interes picturile şi obiectele personale ale savantului.
Elevii au privit cu interes şi peisajul din jurul localităţii, încercând să şi-l imagineze pe cel din vremea lui Iorga, apreciind liniştea pădurilor, farmecul alternanţei reliefului ondulat, al Subcarpaţilor Curburii, al văii Teleajenului, anume ales de istoric, după spusele muzeografului de aici.
Poate că şi graba noastră de a ne încadra în timpul rămas prea scurt, datorită unor neajunsuri ale călătoriei, poate că şi emoţia elevilor în faţa acestor mărturii despre un geniu al poporului nostru şi al lumii, au făcut ca la plecare să avem impresia că ne dorim să revenim cât mai curând pentru a privi mai pe îndelete tot ce ne-a impresionat. Vizita a fost deosebită şi pentru faptul că elevii au aflat date noi despre programul cotidian al savantului, care îşi propunea şi realiza zilnic scrieri importante, neobosit chiar şi când era bolnav, fapt care i se întâmpla totuşi destul de rar.
Depăşind cel de-al doilea părculeţ de pe strada George Enescu, apoi un monument închinat eroilor neamului, de formă circulară, alb ca şi jertfele lor pure, observi mai multe corpuri de clădiri la fel de imaculate, cu uşi de un negru pătrunzător. Prima clădire este chiar casa memorială, în faţa ei tronând, într-un mic scuar, bustul savantului. Casa este construită în stil brâncovenesc, după spusele ghidului, muscelesc după alte surse, cu pridvor înalt, cu coloane inspirate din construcţiile italiene, acele splendide ,, loggia’’, dar pentru a accede la acest cerdac trebuie să treci mai întâi de o uşă de lemn negru, cu ,,ivărul’’, după expresia elevilor, ,,din vremea străbunicii’’, apoi să urci o scară pe care însă ai acces abia după ce încalţi o pereche de papuci textili, legaţi de glezne.
După ce urci scara pridvorului , în stânga se află un hol din care intri în cele patru camere: biroul savantului, dormitorul său, apoi alte două încăperi amenajate ca şi saloane de oaspeţi. Interesante şi contradictorii au fost opiniile elevilor: că patul pare prea mic, ştiind că savantul avea 1,90 m înălţime, că este un sacrilegiu să trecem toţi prin spaţiul intim al unui om, chiar dacă el a fost aşa de însemnat, deci emoţiile lor erau evidente, apoi ideea că totul pare oprit la momentul istoric al existenţei savantului, exceptând accesoriile moderne din hol, acele jaluzele verticale, care sunt totuşi, li s-a explicat, indispensabile protejării valorilor de patrimoniu din muzeu.
Mobilierul de lemn de tei, maron deschis, cu bogate ornamente în stil popular românesc, a fost comandat, ni s-a spus, în Bucovina, iar perdelele şi draperiile, în stil tradiţional românesc, din borangic cu broderie spartă sau din ţesătură de bumbac, colorată în culori vegetale tradiţionale roşu şi negru, în punct românesc, au fost lucrate în atelierul creat de Iorga la Văleni, de cusături populare. Scoarţele, de o inestimabilă valoare, din lână vopsită în casă, sunt cele originale, de aceea şi grija deosebită pentru încălţămintea vizitatorilor.
Pereţii sunt împodobiţi cu icoane pe sticlă executate la mănăstirile din Bucovina, iar deasupra patului dublu din dormitor, acoperit cu o uşoară cuvertură de mătase naturală, se află icoana cea mai valoroasă, ferecată în argint, a sfântului Nicolae, ocrotitorul căminului.
Tablourile din camerele de oaspeţi sau din hol îi reprezintă fie pe Iorga, pictat de fiica sa Magdalena Iorga, căsătorită în Italia cu Alessandro Valota, industriaş, fie pe soţia sa, doamna Catinca, aceea care i-a stat alături mai bine de 40 de ani, supravieţuindu-i încă un an după tragica moarte, fie pe vornicul Manolache Drăghici, străbunicul din partea mamei, ultimul cronicar al Moldovei, colonel în armată; sunt prezente şi frumoase peisaje ori natură moartă, flori, toate aceste picturi aparţinând unor artişti celebri sau mai puţin celebri: Nicolae Grigorescu, Severo Burada, Catul Bogdan, Theodor Aman.
Dependinţele casei, care altădată erau camerele copiilor sau ale studenţilor veniţi la savant, adăpostesc azi mobilier de valoare, un pian care mai poartă parcă urmele degetelor fiicelor, mamei şi bunicii sale, ceasuri, crucifixe, scaune deosebit de interesante ca şi formă, biblioteci încărcate de numeroasele sale scrieri originale, tipărite la tipografia ,,Datina românească’’ din Vălenii de Munte.
În nenumărate rânduri, cu prilejul primului război mondial, când casa e părăsită, sau după cutremurul din septembrie 1940, când este grav avariată, Iorga şi-a găsit alte locaţii la Bucureşti sau Sinaia.
În camera de lucru se află un birou mic de stejar pe care este aşezată o călimară de marmură, documente în frumoasă slovă veche, iar în apropiere, într-o vitrină, tipăriturile originale ale revistei ,,Neamul românesc’’; pe pereţi apar fotografii ale familiei sale: tatăl, avocatul Nicu Iorga, mama, Zulnia Iorga, bătrâna doamnă care a locuit la Văleni până la moartea sa, survenită după cum consemna Valeriu Râpeanu la 93 de ani, în 1934, apoi fratele său mai mic, Gheorghe sau George Iorga, proprii săi copii, cei nouă din cele două căsătorii: doi din prima căsătorie, cu Maria Tasu, în afara celor două fetiţe ce au decedat de mici, ceilalţi şapte din căsătoria cu Ecaterina Bogdan.
Casa memorială se înscrie între alte clădiri cu o destinaţie foarte generoasă: un muzeu de etnografie, reamenajat în 1995, dar care accentuează de fapt o latură a personalităţii savantului: dragostea sa pentru popor, pentru tradiţiile acestuia, pentru ţăranul român creator de valori adevărate, precum şi un muzeu de artă bisericească, adăpostit de clădirea fostei şcoli de misionare, create de savant, pentru pregătirea de cadre didactice care să predea în învăţământul primar.
Cu unele dintre absolvente a purtat o vie corespondenţă, ştiut fiind faptul că a fost o vreme ministru al învăţământului şi, după spusele contemporanilor, avea obiceiul să răspundă tuturor scrisorilor pe care le primea, iar dăscăliţele cereau de multe ori cărţi pentru şcolile în care profesau, ceea ce savantului îi făcea deosebită plăcere, fiind foarte generos cu astfel de daruri.
Am fost profund impresionaţi de patul cu tăbliile înalte de la cele două capete care creau iluzia optică de dimensiune redusă, făcându-i să întrebe dacă în acest pat chiar putea să încapă un om de talia savantului, au fost deasemenea impresionaţi de exponatele din muzeul de etnografie, în special de diorama reprezentând o stână tradiţională, cu oiţe împăiate, cu vase specifice pentru separat untul, putineii, au fost impresionaţi de uneltele ţărăneşti folosite în gospodărie: furcile de tors, vârtelniţele, războiul de ţesut orizontal, toate din lemn, sau de icoanele pe lemn ori pe sticlă sau cele ferecate în argint, de mobilierul cu ornamente tradiţionale comandat în Bucovina, de scoarţele frumos colorate în nuanţe vii, folosind vopseluri vegetale, adevărate comori de suflet.
S-au aplecat cu mare atenţie asupra cărţilor sale, prezentate în vitrine, asupra scrierilor bisericeşti cu slovele bogat ornamentate, cu absconsele S-au aplecat cu mare atenţie asupra cărţilor sale, prezentate în vitrine, asupra scrierilor bisericeşti cu slovele bogat ornamentate, cu absconsele chirilice care i-au fascinat prin estetica lor, apreciind grija restauratorilor pentru acestea, au privit cu interes picturile şi obiectele personale ale savantului.
Elevii au privit cu interes şi peisajul din jurul localităţii, încercând să şi-l imagineze pe cel din vremea lui Iorga, apreciind liniştea pădurilor, farmecul alternanţei reliefului ondulat, al Subcarpaţilor Curburii, al văii Teleajenului, anume ales de istoric, după spusele muzeografului de aici.
Poate că şi graba noastră de a ne încadra în timpul rămas prea scurt, datorită unor neajunsuri ale călătoriei, poate că şi emoţia elevilor în faţa acestor mărturii despre un geniu al poporului nostru şi al lumii, au făcut ca la plecare să avem impresia că ne dorim să revenim cât mai curând pentru a privi mai pe îndelete tot ce ne-a impresionat. Vizita a fost deosebită şi pentru faptul că elevii au aflat date noi despre programul cotidian al savantului, care îşi propunea şi realiza zilnic scrieri importante, neobosit chiar şi când era bolnav, fapt care i se întâmpla totuşi destul de rar.
vineri, 19 decembrie 2008
Magica noapte de Anul Nou
În ajunul marii sǎrbǎtori care işi vestea sorţii cei mai favorabili, mamei i-a venit ideea ca in fiecare searǎ toatǎ familia sǎ se adune in sufragerie, citind pe rând câte o paginǎ dintr-o carte, alta in fiecare searǎ, aleasǎ aleator.
Iri, de cum a auzit, s-a urcat rapid pe marginea bibliotecii, cǎci aşa este ea, biblioteca noastrǎ, din construcţie, are in partea de jos sertare, deasupra rafturi, sertarele sunt mai late decât rafturile, iar diferenţa dintre ele este un bun loc de cǎţǎrat; micuţa isteaţǎ, abia studentǎ în anul I la litere, cum se obişnuieşte sǎ se spunǎ acum, a ales o carte de dimeniuni mici, motivând cǎ astfel poate şi ea, silabisitoarea, sǎ citeascǎ o paginǎ intreagǎ fǎrǎ sǎ oboseascǎ prea tare.
Şi, deşi nu am cronometrat cât a durat cititul ei, Iri a fost o micǎ revelaţie prin perseverenţa de care a dat dovadǎ:
-Hai, Iri, ajunge, lasǎ-l şi pe Cosmi, a zis mama la un moment dat.
-Nu am terminat pagina, a rǎspuns micuţa, fascinatǎ de litere şi, de ce nu, de subiectul cǎrţii, despre planeta Terra şi locul ei in sistemul solar.
A urmat Cosmi, el a citit o bunǎ bucatǎ corect, apoi, intâlnind prea des neologisme de specialitate, cuvinte cu multe consoane, lungi şi mai greu de pronunţat, fiind şi apostrofat de fratele cel mare cǎ nu ştie sǎ citeascǎ, a fugit supǎrat in camera copiilor mici, aceea care are paturi suspendate şi pian.
A citit apoi Alex, cel aflat acum la vârsta frumoasǎ de cincisprezece ani, doritorul de a deveni regizor (de filme de desene animate !); el a citit cu intonaţie, dar ori s-a plictisit prea repede, ori a mai diminuat din atenţie, ori s-a supǎrat cǎ nu prea e ascultat şi s-a poticnit de vreo douǎ ori.
Mama a citit cu gândul la copilǎria ei, când aduna puştii din vecini şi ii invǎţa douǎ definiţii, de unde le ştia şi ea, nu işi amintea : ,,Luna e satelitul natural al Pǎmântului ‘’, ,,Soarele e o materie de foc ce arde incontinuu’’...Luna era ea, soarele tata...
A citit apoi tata: calm, inginereşte, cu interes şi stârnind la rândul lui interesul auditoriului. Atunci abia se pǎrea cǎ tot universul era desǎvârşit ca in ultima zi a creaţiei divine şi toţi meritau sǎ se odihneascǎ…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)