joi, 31 mai 2012
PLATON ŞI VIAȚA SA
Prof. Gigi STANCIU
În cadrul filosofiei clasice greceşti, personalitatea lui Platon reprezintă un moment de referinţă, fiind considerat cel mai mare gânditor idealist al acestei perioade. Epoca în care a trăit, respectiv anii 427-347 î.Hr., corespunde unei etape din istoria Greciei antice foarte frământate când, după regimul cel mai democrat al vremii, cel al strategului Pericle (443-429 î.Hr.), în cetatea-polis Atena, în timpul războiului peloponesiac, toate valorile recunoscute anterior se modifică, tot aşa cum şi viaţa lui Platon însuşi.
Provenind dintr-o familie de aristocraţi, după mamă coborâtor din legendarul rege legiuitor Solon, conform tradiţiei ateniene Platon a studiat la vârsta tinereţii filosofia, acea concepţie integratoare a tuturor cunoştinţelor epocii în care trăia. Deoarece Socrate era cel mai respectat filosof al vremii, pe care Platon se pare că l-a cunoscut de copil, sau după alţii la 20 de ani, el şi-a însuşit întocmai ideile novatoare ale acestuia, idei care coborau filosofia din cerurile zeilor pe pământ, printre oameni, propunându-le să se autocunoască, să caute adevărul în ei înşişi. Descoperirea adevărului se putea face prin metoda maieuticii, a „moşitului”, din aproape în aproape. Aceasta metodă se spune că i-a fost inspirată lui Socrate de mama sa, care era moaşă, ceea ce ne face să presupunem că gândirea grecilor vechi era profund intuitivă, gândire de poeţi ce se mirau naivi în faţa naturii, neavând suficiente cunoştinţe date de cercetarea raţională, precum avem noi, cei de azi.
În educaţia ateniană scopul final al acestei pregătiri era, pentru fiii celor bogaţi, acela de a deveni buni oameni politici, buni oratori, capabili să convingă auditoriul, de aceea retorica era la mare cinste; aflată la începuturile ei, filosofia era de multe ori doar o îndeletnicire orală, astfel că maestrul lui Platon, Socrate, nu a lăsat nimic scris; tot ce se ştie despre opera lui se datorează discipolilor, cel mai de seamă fiind Platon.
Socrate a trăit între anii 469-399 î.Hr., deci moartea i-a survenit la vârsta senectuţii, el fiind o personalitate emblematică şi datorită acestui aspect al longevităţii sale; şi azi avem tendinţa firească să ne respectăm bătrânii înţelepţi, comparându-i cu prea mulţii bătrâni deprimaţi, bolnavi, răpuşi de viaţă, debusolaţi, mult mai numeroşi decât cei senini şi cu adevărat înţelepţi. În plus, Socrate venea să repună în drepturi legea pe care mulţi din contemporanii săi o socoteau inutilă; respectat, ascultat, Socrate sfârşea prin a fi condamnat tocmai de cei pe care filosoful îi apărase, de conducătorii cetăţii nemultumiţi de popularitatea gânditorului care părea că îndeamna la revoltă împotriva lor, a celor ce încalcau legile naturii umane, închinându-se unor zei care uitaseră adevărata menire a omului: cea de a căuta binele, frumosul şi adevarul. Socotit instigator social, Socrate era condamnat la moarte, iar discipolul său cel mai devotat, aflat la vârsta de 28 de ani, urma să fie marcat pentru toată viaţa de acest sacrilegiu, de această încălcare flagrantă a legilor tocmai de cei care erau cei mai îndreptăţiţi să le respecte...
Studiind viaţa marelui filosof antic Platon îi putem înţelege şi mecanismele gândirii sale care au dus la elaborarea unui sistem filosofic aparent rupt de realitate, un sistem în care lumea are la bază Ideea. Apărea pentru prima dată desprinderea de materie, de înţelegerea unităţii lumii printr-un element primordial, lumea putând să se nască din ea însăşi, din Ideea pură. Era oare o încercare de delimitare a lumii reale de cea a ideilor, o rupere a filosofului de viaţa reală, o lume plină de minciună, imposibil de schimbat, sau era o detasare superioară, uşor arogantă, a înţeleptului care atinsese esenţa lumii, dar care devansa cu mult epoca în care trăia?
Se pare că de-a lungul existenţei sale, Platon nu a fost un învins, el nu s-a izolat de problemele cetăţii. În toate peregrinările sale în Egipt, în Megara, în Cirene, în Siracuza, el a căutat să influenţeze în mod benefic conducătorii, de multe ori tirani, de aceea şi ideea din „Republica”, opera sa cea mai cunoscută, de a înfăptui un stat în care filosoful să îi fie regelui sfătuitor, sfetnic, mentor spiritual. Şi visul i-a fost împlinit tocmai de elevul său pe care l-a format în celebra şcoală de la Atena, Academia, acesta nefiind altul decât Aristotel, cel mai mare filosof antic, profesorul celui mai mare rege al antichităţii, cel mai mare atât sub aspect politico-militar, cât mai ales ca deschizător de noi orizonturi culturale, Alexandru Macedon.
În sudul Italiei, la Siracuza, Platon a intrat în contact cu filosofii pitagoreici, şi ei tributari unei concepţii abstracte, aproape idealiste asupra lumii, cea în care numărul este elementul fundamental, „temelia” pe care se sprijină întreg edificiul existenţei: „El a îmbinat doctrinele lui Heraclit, ale pitagoreicilor şi ale lui Socrate. Cu privire la lucrurile sensibile, el este de acord cu Heraclit, în doctrina realitaţilor inteligibile cu Pitagora, iar în filosofia politică cu Socrate.”1
Drama vieţii lui Platon, dată de moartea nemeritată a mentorului său, dar şi propria sa formaţie intelectuală în mod sigur, gândirea sa mitică, i-au permis realizarea unei opere cu pronunţate valenţe literare, ceea ce îi conferă originalitate şi măreţie.
Cele mai cunoscute mituri se referă la dreptate şi nedreptate- mitul lui Gyges, la adevăr- mitul peşterii, la dragoste- mitul androginului. Aceasta modalitate de scriere a filosofiei sub forma miturilor, a pildelor am zice, cât şi forma pe care o îmbracă, aceea a dialogurilor, face ca opera lui Platon să fie foarte apreciată în epocă şi poate de aceea şi bine păstrată peste timp.
Dialogul, ca forma de exprimare a discursului filosofic, se pare că este creat pentru prima dată de Platon, cel care se numea în realitate Aristocles, ca şi bunicul său, Platon fiind un soi de poreclă ce simboliza „înălţimea frunţii sale sau abundenţa stilului său.” 2
Dialogul filosofic nu este un schimb de informaţii, ci construcţia unei idei din altă idee, dialogul filosofic nu rezolvă probleme ci problematizează, maestrul dintr-un dialog filosofic nu ştie răspunsurile, ci conduce gândirea spre întrebări din ce în ce mai adânci. În disputele filosofice partenerul de dialog nu este un inamic, ci acela care are o altă părere, crescută din dialogul însuşi, într-un dialog filosofic toţi învaţă, nimeni nu este atoateştiutor, toţi se ascultă şi se respectă.
„Dialogurile”, capodopere ale prozei clasice greceşti, cuprind numeroase lucrări:
„Apologia lui Socrate”, „Criton”, „Gorgias”, „Fedon”, „Banchetul”, „Republica”, „Sofistul”, „Timaios”. Din ele rezidă, în ciuda prezenţei aproape continue a lui Socrate, ideea de bază a filosofiei lui Platon, aceea că adevărata realitate o constituie Ideile:ideea de frumos, de bine, de adevăr, esenţe suprasensibile, imuabile, aflate într-o lume în afara timpului şi spaţiului, dominate de un principiu suprem, cel al unităţii în diversitate.
Viaţa lui Platon, ca şi a mentorului său, nu a fost una scurtă, ceea ce semnifică în mod sigur faptul că activitatea aceasta de gânditori, de mentori pentru cei tineri le asigura tuturor o longevitate şi o vivacitate peste medie. Poate că într-un alt spirit mai putin elevat, drama de tinereţe a lui Platon ar fi făcut adevărate ravagii, ajungând la patologic. La Platon s-a transformat într-o concepţie atât de armonioasă, de adâncă împăcare cu un destin aproape implacabil, destinul celui care crede în principii, pentru că aşa cum ne explica marele filosof, dezordinea într-un stat are trei cauze: legile rele, nerespectarea legilor şi lipsa lor, concluzionând că tot ce există este rău, bun sau neutru.
Pentru Platon virtutea reprezintă: cuminţenie, dreptate, curaj şi cumpătare. De aceea, conform acestor principii, el şi-a organizat continuu propria viaţă, o viaţă în slujba Ideii.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Note:
1Diogene Laertios, „Despre vieţile şi doctrinele filosofilor”, Editura Polirom, Iaşi, 1997, pg. 129
2idem, pg.131
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Prof. Gigi STANCIU
Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”
Constanţa
ANIVERSĂRILE LUNII IANUARIE PENTRU ROMÂNI
Mihai Eminescu - ctitor al limbii române moderne
Alexandru Ioan Cuza - ctitor al statului român modern
Luna ianuarie reprezintă pentru români prilej de comemorare a două mari personalităti ale acestui neam: Poetul nepereche, Mihai Eminescu, cel pe care N. Iorga avea să-l numească„ expresia integrală a spiritului românesc”, creatorul limbii române moderne şi omul de stat, reformatorul, creatorul statului modern român, Alexandru Ioan Cuza.
Ziua de 15 ianuarie este prilej de sărbătoare a limbii noastre, a poeziei, a publicisticii, a teatrului romantic, a gândirii politice şi filosofice transpuse atât de măiestrit în cele 14 mii de pagini ale manuscriselor migalos redactate, e ziua de naştere a Luceafărului.
15 ianuarie 1850 este ziua de naştere a LIMBII ROMÂNE LITERARE.
Ziua de 24 ianuarie reprezintă ziua de naştere a unei noi naţiuni, cea română, atât de urgisită de istorie, dar dăruită de Dumnezeu cu mari oameni de stat, Cuza fiind legiuitorul, omul moral al epocii sale şi al veacurilor, omul de stat pe care poporul îl aşează alături de Vlad Tepeş ca pe un duşman al celor certaţi cu dreptatea, cinstea şi curăţenia sufletească.
24 ianuarie 1859 este ziua de naştere a NAȚIUNII ROMÂNE.
Pentru urmaşi, cele două personalităţi, cea a Poetului şi cea a Domnului, sunt nişte SIMBOLURI, sunt nişte OPERE, sunt nişte REPERE VALORICE, ei au fost însă oameni care au vierţuit într-un veac încărcat de trăiri romantice, exuberante, fără de care nu era posibilă schimbarea, REVOLUȚIA, transformarea modernă a societăţii româneşti, adică acea stare de graţie demnă de atins de orice societate consştientă de destinul său istoric.
Când Cuza era ales domn, micul Mihai avea doar 9 ani şi era elev la Cernăuţi în clasa a 4-a primarã, obţinând la şfârşitul anului şcolar locul al 5-lea din 82 de elevi.
Oare cele două destine fabuloase s-au intersectat ele vreodată? Bineinţeles că da. Cuza reprezenta pentru tânărul Eminescu ceea ce este şi astăzi pentru noi. Poetul avea pentru domn, chiar şi detronat, o admiraţie profundă, fapt care l-a determinat să îl viziteze în februarie 1870 în localitatea Doblin, în apropiere de Viena, pentru a demonstra astfel „solidaritatea, ataşamentul ideologic şi admiraţia faţă de fostul domnitor”.
Mihai Eminescu era atunci student ( între 1869 şi 1872 a urmat ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filosofie şi Drept dar a audiat în paralel şi cursurile altor facultăţi; în acea perioadă a activat în rândul societăţii studenţeşti şi, printre altele, a participat la pregătirea unei serbări şi a unui Congres studenţesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către voievodul Ştefan cel Mare, deasemenea tot atunci, în perioada studenţiei, s-a împrietenit cu Ioan Slavici).
Alexandru Ioan Cuza era în 1870 în al patrulea său an de exil, renegat de politicienii epocii, liberalii radicali şi conservatorii, cei uniţi în ,, monstruoasa coaliţie’’. În conştiinţa românilor, în filele cărtţilor de istorie, despre Cuza se scrie mai întâi că a fost revoluţionar paşoptist moldovean, ceea ce i-a conferit o mai mare valoare alegerii sale ca domn al Principatelor Unite. Domnia sa scurtă a fost marcată de reformele care au dus la dezvoltarea învăţământului, a agriculturii, a armatei, a justiţiei.
Pentru tânărul de douăzeci de ani de la Viena, tânărul poet patriot care învaţase mai întâi la Cernăuţi, figurile paşoptiste şi acţiunile lor erau încă vii, iar profeţiile sale pentru dulcea Românie erau: ,,Viaţa în vecie, glorii, bucurie,/ Arme cu tărie, suflet românesc,/Vis de vitejie, fală şi mândrie.’’
POET şi DOMN, DOMN şi POET, DOUÄ DESTINE TRAGICE ale unor mari ROMÂNI. Să îi cinstim aşa cum se cuvine, punând simbolic o floare pe mormântul lor, citindu-i unuia opera cu pioşenie, privindu-i altuia opera cu admiraţie.
LA MULȚI ANI LIMBII ROMÂNE! LA MULȚI ANI NAȚIUNII ROMÂNE!
Gigi Stanciu
profesoară de istorie la Colegiul Naţional de Arte ,,Regina Maria’’ Constanţa
POEME DIN CICLUL „ZOON POLITIKON”
Gigi STANCIU
Prezentare de George ROCA, Agero
* Gigi STANCIU (n. 22 ianuarie 1964), este o talentată poetă dobrogeancă şi profesor titular de istorie la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa. Absolventă a primei promoţii a Universităţii Ovidius (Constanţa), Facultatea de Litere şi Istorie, specializarea Istorie-Arheologie şi absolventă a Facultăţii de Psihosociologie, specializarea Psihologie a Universităţii ,,Andrei Şaguna’’ (Constanţa).
Debut literar la Editura Amurg Sentimental, 2008, cu placheta de versuri „Expoziţie de gânduri’’. Premiul special al Ediţiei a V-a a Concursului literar „Vara visurilor mele”, organizat de Editura si Cenaclul „Amurg sentimental” – Bucureşti, 2006.
Este prezentă cu producţii proprii de poezie şi proză in reviste electronice de limbă română precum: Agero (http://www.agero-stuttgart.de), Clipa (http://www.clipa.com), Starpress (http://www.valcea-turism.ro), Romanian VIP (http://www.romanianvip.com) şi Noi Nu (http://www.revistanoinu.com)
TOT MAI DES
Tot mai des mă întreb dacă-i bine
Să mă-ascund ca şi ieri toată-n mine,
Să îmi pun carapacea la loc
Şi o broască ţestoasă să joc.
Cu Ahile ce-aleargă mereu
Să mă-ntrec nu îmi pare că-i greu;
Sunt actor tot mereu figurant
Pe o scenă, urlând delirant?
Teatrul zilnic te-ndeamnă să fii
Un ascuns prin butoaie pustii
Şi să ieşi, Diogene modern,
Cu lumina străpunsă prin stern...
Tot mai des simt că sala e goală,
Tot ce spun lumea parcă-o răscoală
Şi din calea mea toţi au plecat:
„E bufonul la rege, dă mat!’’
LA ICOANA MÂNTUITORULUI
Priveşte spre noi resemnat
Din cadrul de lemn încleiat
Iisus chinuit, răbdător
Şi cuiele lui cât ne dor!
Golgota cu el toţi urcăm,
În pietre desculţi ne-ncurcăm
Ne vrem cât mai puri, mai senini,
În soartă păşim plini de spini.
„Marie şi tu, Magdalenă,
Nu plângeţi, e viaţa arenă,
Spartacus şi el a luptat
Şi crucea romanii i-au dat.
Eu nu sunt ca el, sclavul trac,
Sunt sâmbure-al lumii şi-mbrac
În albe veşminte, curate
Din veacuri păcatele toate...”
Priveşte spre noi mai senin
La anii ce curg ca un vin,
Cu pâinea cea frântă în mână
Iisus vrea cu noi să rămână.
Am plâns, am negat şi am crezut
Şi cuiele cât ne-au durut!
Iisus a murit şi-a-nviat,
Nu-i loc pentru noi de păcat.
Iisus a-nviat şi ne-a spus:
„Priviţi totdeauna în sus!
E vremea ca azi fiecare
Să-şi scalde simţirea-n candoare’’.
DOAR IEDERA
Nu iedera târândă se înalţă,
Ea demnă e, purtând de la-nceput,
Tulburătoarea şansă ce te-nalţă
Cu sprijin ferm al zidului de lut.
Fasolea cea banală e proptită
Să urce pe-un arac deasupra sa,
Privind spre târâtoare fandosită
Că vrejul ei se-ndreaptă spre o stea.
Păstaia, pe toiagul abundenţei,
Se lăfăie cu mare aroganţă
Ea crede cu puterea descendenţei
Că este nobil snob cu importanţă.
Da, iedera umbreşte câte-o casă,
Dar are-n mintea ei un ideal,
E alpinista rece, curajoasă,
Ce urcă stânca sură ca pe-un deal.
Cu degetele toate încordate
În micile firide din granit,
Neant pândind din faţă şi din spate
Şi suspendată-n timp fără sfârşit,
Doar iedera mai poate să se-nalţe
În lumea asta plină de araci...
Rămâne lut pe talpă să o-ncalţe
Şi-n vrejuri de fasole să n-o-mbraci...
ALEGE
Ai de ales să-ţi fie drumul lin
Între Hiperion şi Cătălin
Ori dacă poţi, Rimbaud şi negustor,
Sărind alternativ într-un picior.
În lumea mecanismelor firave
-Rotiţe baletând pe largi octave-
De când te naşti şi până-n prag de stea
Şotronul strigă-ntruna că te vrea.
Tu lasă-te purtat de ceasul lor,
Rimbaud fii seara, ziua negustor
Şi n-ai să fii hulit, ci respectat,
Rotiţă într-un ceas demult stricat.
Degeaba strigi din ape de rugină
Că-nţepenit el s-a oprit în tină.
Ei văd că ceasul merge mai departe,
Iluzia din valurile sparte.
Să fii atunci când trebuie o stea,
Măcar un colţ ascuns de-o jaluzea;
Să ieşi râzând de ceasul lor bizar,
Scăpat într-o baltoacă la bazar.
COPIILOR MEI
Ce vă rămâne de făcut
În lumea ca o moară
Când toate par de la–nceput
Menite să vă doară?
E rostul meu pe-acest pământ
Să fiu aed, rapsod,
Să ştiţi, în viaţă totu-i sfânt
Ca pomul plin de rod.
O viaţă este ca un prunc
Dacă-ai sădit în ea
Valori pe care nu le-arunc,
Eu cred povestea mea.
Poveştile ne-au încălzit
Cândva copilăria
Vei fi de-a pururi pedepsit
De le-ai respins solia.
Gigi STANCIU
Constanţa
martie 2009
„161 DE LA NAȘTEREA LUCEAFĂRULUI ''
Toate generaţiile au ca datorie sacră să transmită mai departe ideea că Eminescu este, a fost şi va rămâne cel mai mare poet al nemului său. Sunt cuvinte scrise cu evlavie de cel mai mare critic literar al românilor,George Călinescu. De ce această dorinţă, acest îndemn al său? Pentru că Eminescu a fost nu doar un geniu pe care poporul l-a născut în vremuri de prefaceri spirituale, politice şi economice, ci şi sufletul însuşi al poporului său, chintesenţa gândirii sale, dar şi a lumii întregi, a fost sufletul impovărat de patimă pentru dreptate, adevăr şi frumos, acele valori perene ale civilizaţiei umane.
Eminescu este oricând actual, ca orice mare scriitor, dar mai mult decât oricare el are intuiţii de geniu, are tăria expresiei poetice care poate fi comparată cu cea a diamantului. Dacă azi şcoală în general pare că şi-a încheiat misiunea, pentru că elevii nu admit să mai fie îndrumaţi de mentori care le cer să memoreze papagaliceşte totul, dar acest lucru e reclamat şi în alte timpuri istorice, vezi Evul Mediu cu sistemul lui de învăţământ, vezi scrierile lui Ion Creangă, ,,Amintirile’’ sale despre ceasloave şi formele pronumelor personale, scrieri din epoca modernă, dacă azi elevii şi profesorii lor cer tot mai mult mutarea accentului pe creativitate, pe studiul individual, nu înseamnă că versurile lui Mihai Eminescu trebuie blamate, uitate prin sertare sau rafturi de biblioteci, ori doar analizate în comentarii care par sofisticate şi nesuferite pentru că impun aceeaşi metodă a memorării; azi, ca şi ieri, ca şi mâine, Eminescu este al nostru, al românilor, dar e deopotrivă al tuturor oamenilor de pe această planetă, altfel de ce o indiancă celebra, Amita Bhose ar fi avut atâta dăruire pentru opera sa, pentru înţelegerea legăturii spirituale dintre India şi Eminescu, dintre Tagore şi Eminescu, dintre Budha şi Eminescu.
O soartă de om deplin al culturii române cum îl caracteriza filosoful Constantin Noica, o soartă deloc favorabilă pentru că marile spirite nu au vocaţia adaptabilităţii într-o lume predominată de rău, copilului Eminescu i-au hărăzit astrele şi ursitorile să înveţe devreme limba lui Goethe, a lui Heine şi Schiller, a lui Shopenhauer, Kant şi Hegel. Tot soarta i-a permis studiul la Cernăuţi cu un mare patriot, Aron Pumnul, profesorul care l-a impresionat atât şi prin viaţa sa şi prin moartea care i-a deschis adolescentului porţile cugetării şi ale poeziei elegiace.
Destinul i-a scris apoi pagini de studiu, de muncă, alături de trupe de teatru ale unor mari artişti români ai epocii: Tardini, Pascaly, Iorgu Caragiale, amprenta Marelui Will atingându-l deci şi permiţându-i să cunoască marile valori ale literaturii dramatice de care toată viaţa sa va fi atras.
Anii petrecuţi la Viena şi Berlin, ani de studiu şi de muncă, au fost încununaţi de rezultate pentru că, deşi nu a obţinut titlul de doctor în filosofie, cu o lucrare despre opera lui Immanuel Kant, aşa cum proiectase mentorul său Titu Maiorescu, marele poet a scris versuri, ceea ce ştia el cel mai bine, neîntrecut de nimeni, poetul nepereche.
A tradus din opera lui Kant, a tradus un dicţionar german-sanscrit, voind să creeze unul român- sanscrit, a început scrierea unei gramatici sanscrite, a creat piese de teatru, a scris articole de presă mai ales, pentru că dacă i s-ar întocmi o carte de muncă post mortem, el a avut serviciu de la 16 ani, ceea ce înseamnă nu neapărat că era sărac, dar nici bogat, era un om de condiţie modestă, dintr-o familie aparţinând clasei sociale de mijloc a României, a Modovei la naştere, apoi a României din timpul lui Cuza şi a lui Carol I.
A lucrat ca sufleor, ca şi copist, ca secretar de agenţie diplomatică a României la Berlin, ca director al Bibliotecii centrale de la Iaşi, ca professor de logică la Institutul Academic de la Iaşi, ca revizor şcolar, ca ziarist şi redactor-şef, pentru că pe de o parte trebuia să lucreze ca să aibă din ce trăi ca orice om, pe e altă parte această era vocaţia sa de om al literelor, al studiului cărţilor, îndeletnicire plăcută, dar atât de nefolositoare după unii.
Nu i-a dat nimeni premii, nici nu şi-a dorit, nici pomană nu voia de la nimeni, învăţat de mic cu munca şi cu lipsurile, nu a huzrit şi nici nu a cheltuit banii aiurea prin cârciumi, el a citit şi a scris, a trudit pentru a înţelege sensul existenţei sale şi a fiecăruia din noi ca indivizi şi ca aparţinători ai poporului nostru, a trudit pentru a înţelege şi explica şi altora sensul trecerii noastre prin viaţă şi lume şi ce trebuie să facem ca acesta trecere să fie una morală şi demnă.
Cum a murit, care a fost cauza morţii sale e atât e neimportant în contextul înţelegerii operei, demitizarea pe care o vor unii e insignifiantă, degeaba arunci cu pietre acolo unde nu cunoşti cauza. Asemănarea lui cu Iisus nu e o blasfemie dacă vom crede în teoria conspiraţiei, a atentatului politic, dacă avem acest curaj pentru că nu prea îl avem, preferăm să spunem că a murit de sifilis sau de extenuare psihică datorată faptului că nu ştia să trăiască echilibrat. Oare? Cândva poate va fi cineva care să elucideze şi acest mister pe bază de documente clare sau poate nu, poate nici nu este necesar, Eminescu rămâne Eminul nosrtu iubit, eminenţa nostră cenuşie, etalonul de frumuseţe, adevăr şi dreptate pentru poporul nostru, reîncarnarea lui Budha sau a Dochiei sau a lui Decebal sau a vreunui balaur, sau doar urmaş al unui turc, Emin effendi sau Luceafărul sau poetul nostru drag, al tuturor.
Prof. GIGI STANCIU
Constanța 15 ianuarie 2011
TREI PROIECTE DE ŞCOALĂ
TREI PROIECTE DE ŞCOALĂ (COLEGIUL NAŢIONAL DE ARTE „REGINA MARIA” CONSTANŢA)
Scris de Gigi Stanciu
Marţi, 21 Septembrie 2010 15:24
1. ARTS & CRAFTS (English/Română)
Autori (Desene şi text): Alex ARAMĂ (X-B) şi Alex STANCIU (X-B)
Ø Once upon a time, in a kingdom far in the sea of flames, there lived a man. This man was a swordsmith, the best at his craft. One day he discovered that he ran out of the iron needed to make his blades. He decided to go to the West, to the Shackle Stone mine to ask the overseer about his shipment of ore. While he was walking in the green pastures he noticed an ant hill. He loitered a moment wondering how it would feel to be so small when his eyes noticed a tiny ant carrying a stick. The ant stopped in front of a pebble and started hitting it with the stick. The swordsmith got on his feet and continued his journey to the mine.
*
Ø Într-un regat ascuns adânc în Marea de Foc, se spune că trăia un om. Acesta om era fierar, cel mai bun din breasla lui! Într-o zi el descoperă că s-a terminat fierul pe care-l folosea pentru a face săbii. A decis sa plece spre Vest, spre Mina Cătuşii de Piatra şi să întrebe supraveghetorul unde se află încărcătura sa de minereu. În timp ce se trecea pe o paşune verde zări un muşuroi de furnici. A stat un timp, intrebandu-se cum ar fi sa fie asa mic, ochii lui zăriră o furnică ce ducea un beţişor. Furnica s-a oprit in fata unei pietricele şi a început să o lovească încet cu băţul. Fierarul s-a ridicat în picioare şi a continuat călătoria spre mină.
***
Ø Arriving at the mine, the smith was puzzled to find it blocked by a rock slide. The overseer estimated that the clearing of the stones would take at least a week. The smith returned home and waited for the following day’s dawn. In the twilight of every morning he travelled to the mine to check on the miners’ progress. On his way home he would search for the ant and the pebble. He knew the pebble looked different each day, but he could not see what it was.
*
Ø Ajuns la mină, fierarul fu uimit să o gasească blocaţă de o alunecare de teren. Supraveghetorul a estimat că ar dura o săptămână pentru ca lucrătorii săi să termine de strâns pietrele. Fierarul s-a întors acasă şi a aşteptat răsăritul zilei urmatoare. În crepusculul fiecărei dimineţi el călătorea până la mină pentru a verifica progresul deblocării pietrelor. În timp ce se întorcea acasă ar fi cautat furnica si pietricica . Stia ca piatra arata diferit in fiecare zi , dar nu-si dadea seama ce anume se schimba.
***
Ø In the seventh day , early in the morning , the smith stopped still gazing at the pebble. It seemed different in such a way that it would not resemble a rock, but the unity of the ant colony, its queen. From a rock, a small, insignificant being created a monument that would inspire a greater creature, the smith, to have a change of heart.
*
Ø În a şaptea zi, dimineaţa devreme, fierarul a rămas neclintit admirând pietricica. Părea diferită întrucât nu mai reprezenta o piatră, ci unitatea coloniei, regina. Dintr-o piatră, o fiinţă mică nesemnificativă, a creat un monument ce va inspira o creatura mai „mare”, pe fierar, sa aibă o schimbare sufletească.
***
Ø The smith rushed to the overseer and asked him to send him all the rocks that blocked the cave’s mouth, for he would use these stones to create , unlike he used the iron to destroy. He would wage art, not war.
*
Ø Fierarul goni spre supraveghetor pentru a-i cere toate pietrele ce blocau gura pesterii , pentru ca pe acestea le va folosi pentru a creea, spre deosebire de modul cum a folosit fierul, pentru a distruge. Va hrani arta, nu razboaie.
2: PERSONALITATE LUI GRIGORE VIERU
Autoare:
Elena TUDUREANU (IX-B)
şi Diana URSU (IX-C)
De ziua Basarabiei, 27 martie, se cuvine să omagiem pe cel care ne-a părăsit de curând, plecând puţin dintre noi, poetul Grigore Vieru.
A fost poetul „crucii”:
Da, numai crucea
Ne apartinea.
Cu mare dispret
Impinsu-ne-au cu piciorul
Chiar de pe ea.
Si-atunci n-am mai putut
Indura umilinta,
Am luat sabia-n mana,
Si, cum am stiut,
Cum am putut
Crucea ne-am aparat.
(Crucea)
A fost poetul credinţei, al dragostei de natură, de frumos:
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare si la pom?!
A prins a inalbi,
Precum ninsorile,
Si tineretea mea!
Mai bine ar vorbi
In lume florile,
Iar omul ar tacea!
(De ce-ai dat, Doamne)
A fost poetul ,, limbii române’’ socotită de el ca şi mama noastră a tuturor:
Din cauza durerii
Firescul dor al limbii
Il preamaresc si-l cant.
Si din aceeasi pricina
Puterii Tale, Doamne,
Ma inchin.
In fiecare zi,
In chiar lumina diminetii,
Se-arata steaua
Suferintei mele
Pe care numai
Ochii mamei o zaresc
Incoronati cu lacrimi.
(Limba română)
A fost poetul care l-a cântat atât de fumos pe „Înaltul Domn” al poeziei noastre:
La zidirea Soarelui, se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră-Eminescu.
(Eminescu)
A cântat ca nimeni altul tristeţea unei lumi răpuse de lacrimile depărtării de fraţi:
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal şi de pe vale,
Basarabie!
„Încîlcită-ţi este viaţa“,
Basarabie!
„Ca grîul ce-l bate gheaţa“,
Basarabie!
(Basarabie cu jale)
A cântat copilaria, a scris versuri inspirate, dedicate copiilor:
Iepuraşilor li-i dată
O problemă complicată.
Şi în bănci perechi – perechi,
Scriu pe frunze de curechi
Tot cu morcovi subţirei:
Un fel de creion la ei.
Unul de atât gândit,
Stă în bancă neclintit
Cu creionul dus la gură,
Necăjit fără măsură,
Şi tot cată în plafon
Şi tot roade din creion.
(La scoala iepuraşilor),
Citind sau ascultând versurile ori cântecele scrise pe versurile acestui mare Domn al limbii române, in ciuda notei de tristeţe, de melancolie, care insoţeşte scrierile sale, intrevezi bucuria de a trâi, optimismul său molipsitor, dat de credinţa in Dumnezeu, in dreptate, in puterea neamului nostru de oameni răbdători şi buni, putere de a depăşi orice vicisitudini ale istoriei:
Înca nu sorbim, ah, Doamne,
Aer cumparat în rate
Bucuraţi-vă de viaţă
Bucuraţi-vă de toate!
(Bucuraţi-vă)
Grigore Vieru a fost un simbol al lumii dintre apele durerii, a fost omul care în tinereţea sa a rostit: „Dacă unii au vrut să ajungă în Cosmos, eu o viaţă întreagă am visat să trec Prutul”. Şi visul său s-a implinit. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
3. CAZINOUL DIN CONSTANŢA LA ANIVERSARE CENTENARĂ
Autoare:
Daniela MICU - text (IX-C) şi Beatrice BĂDESCU – grafică (IX-B)
Cazinoul din Constanţa este situat pe faleza din Constanţa, pe Bulevardul Regina Elisabeta. În zona acesta, între 1880-1902 fusese o construcţie de lemn, un loc pentru spectacole de teatru şi baluri.
Construcţia unui edificiu cu funcţii asemănătoare marilor cazinouri europene a început prin anul 1904. Iniţial, planurile au fost întocmite de către cunoscutul arhitect Petre Antonescu, care a proiectat o clădire în stil arhitectonic inspirat din tradiţiile artei româneşti.
După terminarea fundaţiilor însă, planurile sunt schimbate, Primăria Constanţa încredinţând modificarea lor unui arhitect francez, Daniel Renard. Acesta renunţă la principiile stilului românesc în favoarea unei combinaţii de motive decorative ce încarcă şi mai mult greoiul ansamblu.
Construit din 1908 sub influenţa cosmopolitană a cazinourilor epocii, edificiul constănţean este terminat în 1910, când este şi inaugurat. Ultimile lucrări de restaurare şi modernizare ale Cazinoului au fost efectuate în anul 1937 de către proiectantul francez Daniel Renard.
---------------------------------
Bibliografie orientativă:
ADAM, Ioan, Constanţa pitorească cu împrejurimile ei, BucureştI, Editura Universala Alcalay,1908
***, Dobrogea turistică - Ghid cultural-turistic, Constanţa, Editura Dobrogea, 2001
PĂULEANU, Doina, Axa est-vest: Constanţa - istorie şi dinamică interculturală, Constanţa, Editura Pro Arte, 2000
-----------------------------------
Coordonator proiecte: profesor de istorie Gigi Stanciu
COMEMORAREA HOLOCAUSTULUI LA COLEGIUL NAŢIONAL DE ARTE „REGINA MARIA” DIN CONSTANŢA
SOLIDARITATEA TINERILOR ROMÂNI CU POPORUL JAPONEZ
sâmbătă, 26 mai 2012
Un portret de om obișnuit
vineri, 25 mai 2012
„Basarabia, pământul dorului românesc“
În fiecare an, la 27 martie, ne amintim cu drag de ziua Basarabiei, de momentul ei de glorie, când s-a hotărât in Sfatul Ţării unirea cu România. Măreţia actului istoric de la 27 martie 1918 este dată de contextul politic în care s-a desfăşurat acest eveniment: primul război mondial işi vestea finalul agonizant, preşedintele SUA Woodrow Wilson lansa documentului ,,Cele 14 puncte’’, ţarismul se prăbuşise, mişcarea naţională din Basarabia înfiinţase Partidul Naţional Moldovenesc condus de Vasile Stroescu, iar acesta crease un parlament numit Sfatul Ţării. În ziua de 21 noiembrie 1917 în Sfatul Ţării a fost ales ca preşedinte Ion Inculeţ, în timp ce Pan Halippa a fost ales vicepreşedinte, iar secretar a devenit Ion Buzdugan. Sfatul Ţării a proclamat oficial Republica Democrată Moldovenească la data de 2 decembrie 1917.
Lovitura de stat din octombrie 1917, când partidul bolşevic a preluat totalitatea puterii în Rusia datorită înţelegerii dintre comunişti şi germani, a dus la armistiţiul, apoi pacea de la Brest-Litovsk, pace prin care Lenin le ceda germanilor ţările baltice, Bielorusia şi Ucraina. În acest context, conducătorii din Sfatul Ţării nu mai puteau conta, pentru a garanta pacea în Basarabia, decât pe armata română; aceasta, rămasă singură pe frontul de est după retragerea ruşilor, fusese şi ea nevoită în cele din urmă să accepte armistiţiul cu germanii la 9 decembrie 1917.
Aflată în retragere prin Basarabia, armata rusă a început să jefuiască, să violeze şi să omoare populaţia civilă băştinaşă, fruntaşii basarabeni fiind asasinaţi de către organizaţiile comuniste. În aceste condiţii la 22 decembrie 1917, Sfatul Ţării a cerut guvernului român aflat la Iaşi să trimită armata şi să restabilească ordinea. Trupele aliate, conduse de generalii Broşteanu (român) şi Berthelot (francez) au trecut Prutul în ziua de 10 ianuarie 191,8 reuşind eliberarea Chişinăului de jefuitori la 9-16 Ianuarie 1918, iar peste câteva zile eliberând complet Basarabia.
La 24 ianuarie 1918 Sfatul Ţării proclama independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti; în lunile ce au urmat, pe lângă atacurile bolşevice venite din teritoriul de peste Nistru, controlat de germani, au apărut şi pretenţii teritoriale din partea Ucrainei, proclamată şi ea independentă. Sfatul Ţării începea atunci să manifeste intenţii de unire cu România, intenţii exprimate şi prin moţiuni de unire votate de diferite judeţe (Soroca, Bălţi).
Unirea cu România a fost hotărâtă de Sfatul Ţării la 27 martie 1918 prin 86 de voturi pentru, 36 de voturi contra (doreau însă menţinerea independenţei) şi 3 abţineri. Revenea la pământul străbun pentru 22 de ani, un teritoriu răpit de două ori: o dată în 1812, când la terminarea războiului ruso-turc din 1806, prin pacea de la Bucureşti, Turcia, învinsă, ceda Rusiei lui Alexandru I un teritoriu care nu i-a aparţinut niciodată – Basarabia, un teritoriu care în 1828 sub noul ţar, Nicolae I, pierdea dreptul de autonomie al provinciei şi suporta rusificarea; atunci limba română era scoasă din administraţie, principalele instituţii lovite fiind şcoala şi biserica.Urmare a războiului Crimeii din 1853, ruşii fiind învinşi de coaliţia Anglia, Franta, Turcia, Sardinia şi Austria şi prin tratatul de la Paris din 1856, au fost nevoiţi să retrocedeze Moldovei cele trei judete de la gurile Dunării – Ismail, Bolgrad şi Cahul, ca şi Delta Dunării.O mică reparaţie de război, putem zice.
A doua oară Basarabia a fost răpită în 1878, în urma războiului ruso-turc din 1877, prin Pacea de la San Stefano, ratificată de Congresul de la Berlin din 1878, atunci se consfinţea independenţa de stat a României proclamată la Bucureşti la 10 Mai 1877, dar totodată, în mod paradoxal, pierdeam din nou sudul Basarabiei, cele trei judeţe flind reîncorporate Rusiei.
Evenimentul d ela 27 martie 1918, revenirea Basarabiei la patria mamă, era mult dorit şi mult aşteptat de aceea regele Ferdinand telegrafia: “Un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dat, în zile de restrişte, ca o mângâiere, să văd – după o sută de ani – pe fraţii noştri basaerabeni revenind la Patria Mamă“. Actul Unirii a fost promulgat de Regele Ferdinand şi publicat în Monitorul Oficial din 10 Aprilie 1918.
Dar visul frumos se spulbera in 28 Iunie 1940, când, ca urmare a pactului secret Ribbentrop-Molotov din 1939, Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţei au fost ocupate abuziv de ruşi. La 22 Iulie 1941, urmând ordinul generalului Antonescu: „Soldaţi, vă ordon, treceţi Prutul!”, armatele române au eliberat Basarabia şi nordul Bucovinei, dar numai pentru trei ani, căci la 23 August 1944 ruşii au ocupat din nou Basarabia pentru a patra oară. Timp de o jumătate de secol ruşii au încercat să distrugă spiritualitatea românească prin interzicerea grafiei latine, prin deportarea populaţei locale, prin închiderea bisericilor, prin teroare, prin asasinate.
După căderea comunismului sovietic, la 20 Mai 1989 s-a înfiiţat Frontul Democratic, având ca organ ziarul “Deşteptarea”. La 27 August 1989 s-a ţinut cea dintâi Mare Adunare Naţională care a marcat procesul de eliberare naţională, la 30 August 1989 limba a devenit limba naţională, iar alfabetul latin a luat locul celui chirilic.
La 6 Mai 1990 s-a realizat primul “pod de flori” peste Prut, peste 1,5 milioane de moldoveni trecându-l dintr-o parte într-alta. La 23 Iunie 1990 s-a adoptat declaraţia privind suveranitatea ţării. Frontul Popular şi-a ţinut al doilea congres în Iunie 1990, iar la 27 August 1990 s-a sfinţit statuia lui Ştefan cel Mare din Chişinău de Ierarhi şi preoţi de pe ambele maluri ale Prutului. La 16 Decembrie 1990 s-a adoptat proclamaţia celei de-a doua Mari Adunări Naţionale privind independenţa Basarabiei, ilegalitatea pactului din 1939 şi reintegrarea bisericească naţională. La 27 August 1991, Parlamentul basarabean a votat independenţa ţării, iar la 2 Martie 1992 Republica Moldova a fost primită oficial la ONU. În sfârşit, la 21 Decembrie 1992, Biserica Ortodoxă Română a reactivat şi reintegrat canonic Mitropolia Basarabiei în sânul ei.
Toate aceste date borne ale libertăţii trebuie menţinute, trebuie azi din nou recunoscute când aniversăm 92 de ani de la Marea Unire. Evenimentele de anul trecut, din prima decadă a lunii aprilie, socotite de presă o adevărată revoluţie, în fapt o revoltă puternică împotriva comuniştilor de etnie rusă, aflaţi la putere, a preşedintelui Voronin şi a clicii sale de falsificatori ai alegerilor, nu trebuie să se mai repete, anul acesta sau anul viitor, la alegerile anticipate, să fie, să ne ajute Dumnezeu, o atmosferă binemeritată de pace şi să triumfe binele şi adevărul, dreptul românesc asupra acestui ţinut încărcat de istorie românească.
LA MULŢI ANI DE PACE ŞI PROSPERITATE, SORĂ DRAGĂ, BASARABIE!
Prof. GIGI STANCIU
Colegiul Naţional de Arte ,,Regina Maria’’ Constanţa
26 Martie 2010
Odă lui Decebal
Ca puhoaie ce curg peste văi
Treceau fluviul pe vase flăcăi
În armură, cu soarele-n ea,
Se-ndreptau înspre inima ta.
O păzeau cu credinţă ostaşi;
Din crenel de cetate arcaşi
Au jurat că mai bine să moară
Pentru inima ta şi-a lor ţară.
Te-ai retras cu speranţă în munţi
Să aduni alte braţe, să-nfrunţi
Tăvălugul ce-n vuiet venea,
Câmp şi ape, oraşe supunea.
Şi-ntr-un clocot de vis dărâmat
Neputând să învingi, ţi-ai curmat
Nemurirea de zeu chtonian,
Nu puteai să fii sclav la duşman.
Din Columnă priveşti înţelept
Rostul Daciei noi, rostul drept.
Tăvălugul ne-a dat din tării
Forţe noi să-nfruntăm vijelii.
Ne veghezi peste veac fără moarte,
Tu eşti soare ce raze ne-mparte,
Eşti un clocot, un vuiet, un dor,
Rege dac, veşnic nemuritor!
Kogaionon
Floare de colţ
Ruptă din bolţi
De vechi ruine
Vino cu mine
Pe munte sfânt;
Sub aprig vânt
Zeu se arată
Să-mi fie tată
Şi în săgeată
Solia toată
Am aruncat:
Gând acceptat
Să ne înveţe
Grele poveţe
Din vechi ruine
Lup să suspine
Şi spre zenit
Am azvârlit
Câte-o săgeată-
Stropii se-arată.
Preot şi rege
Ne dă o lege:
Unu şi doi
Mor pentru noi.
Nemuritor
Suflet de dor,
Unu şi doi
Sunt tot cu noi.
Kogaionon,
Sine qua non,
Preot şi rege
El înţelege...
Odă lui Burebista
Cel dintâi şi mai mare, tu, rege,
Ai făcut plaiul sfânt să se-nchege,
Ai zidit temelii de granit
Pentru neamul tău falnic ivit.
Ai purtat glas de lup peste zări,
De la ape, la munte, la mări,
Sub un sceptru de legi i-ai adus
Ascultându-te, toţi s-au supus.
Ţi-ai trimis şi la Roma un sol,
Tot sperând alte zaruri în bol,
Însă soarta la ea v-a chemat
Şi pe tine şi-al Romei bărbat;
Ai domnit în întâiul regat,
Tu prin veac ai rămas necântat,
Totuşi spiritul tău ne-a condus
Ca popor peste timp nesupus...
Comoara noastră
Comoara noastră
Din trecute-adânci comori
Ale sufletului trist
Mi-a ramas un ametist
Si-l privesc din noapte-n zori.
Ocolind ciresu-n floare
Nu puteam sa te ajung,
Acum caut sa te-alung
Când în jur e dor de soare...
Decantând comoara-albastra,
N-am s-o pot nicicând ascunde,
Sta în inimi strîns oriunde
Si oricând în mintea noastra.
Iar din purpura ramasa
Împletesc un sal îndata
Ca fetita de-altadata
Sa-nveleasca luna-n plasa...
Din trecute-adânci comori
Ce le am în mintea mea
Tu mi-ai dat o peruzea
Si-o privesc din noapte-n zori.
Ying şi Yang
Credeam ca o iubire singulara
E scufundare în neant de seara
Când simple operatii de scadere
Faceau din zile, ore efemere
Iubirea ta minus neiubirea mea...
Credeam ca Universul s-a sfârsit
Când la iubirea ta eu ti-am gresit
Si-n haul ce plesnea sub pas grabit
Vedeam vulcanul stins, înabusit
Iubirea ta minus neiubirea mea...
Credem ca fara margini am creat
Din simultanul unu adunat
Tot dorul- Univers spre infinit-
O clipa relativa de iubit
Iubirea ta plus iubirea mea...
De fapt noi suntem clipe într-o oara,
Menite prin iubire doar sa doara
Caci nu ne putem pune de acord
Din doua inimi sa rasara-un cord
Ying si Yang...
Am crezut
Am crezut c-as putea inventa
O masina sa poata dicta
Gândul meu catre tine în gând
Sa-ntelegi ce nu-ncape în rând.
Am crezut ca din creier spre tine
A pornit val de mare s-aline
Ale inimii calde varsari,
Ma însel, suntem doua camari?
Avem usi separate închise,
Suntem semne aceleasi respinse,
Ne varsam în acelasi ocean
Doua brate de râu în alean.
Transformare
Am fost pâna- acum o vestala
În rochie alba de gala
De astazi m-am încoronat
Regina-n Egipt venerat.
As vrea sa-mi zidesc piramida,
Azi timpul se-ncurca-n hlamida;
Nu cred în mariri si caderi,
Doar piscuri în muntii severi.
Urcusu-i abrupt, nu-i usor,
În jos ametesti la izvor,
Dar vine o vreme când poti
În lacul de munte sa-înoti.
Matematica vieţii
Generatii întregi au luptat
Sa transforme femeia-n barbat
Sa ne-aduca pe toti la egal
Socotindu-ne numar rival
Parea visul de aur cândva
Într-o lume întoarsa spre ea
Dar pricepem acum cum suntem
Un multiplu de unu suprem.
Unii suntem dotati uneori
Cu ascunse, cu false erori,
Inegali si mereu diferiti,
Reuniti si apoi definiti
De aceea traim tolerând
Diagrama iubirii trasând...
Vietuim cautând cu ardoare
O multime de numere pare..
Perechea din rai
Atât as dori sa ma pot contopi
Cu pasul, cu gândul ce-l ai zi de zi!
Sa fim pe un ceas o secunda-amândoi,
Sa nu ne simtim doi pierduti într-un roi.
As vrea sa vibram simultan pe o coarda,
Prin frunze o toamna conturul sa-si arda;
Sa mergem lipiti pas de pas pe alei
Sa scriem la fel pasii tai si ai mei.
Când simt o iesire din noi, o miscare,
Îmi pare ca e plictisita tradare
Si caut trecutul în el sa m-afund,
Îl scriu dupa chipu-mi si cruda m-ascund.
E sigur dorinta si visuri si mit,
Din lut de Ottelo noi ne-am zamislit;
Excludem tot roiul si suntem doar noi,
Perechea din rai un întreg ce-l îndoi.
Macul scuturat
Sub bolti de catedrala
Ma simt din nou vestala
Ma-ntorc cu drag la vatra
La temelii de piatra.
E pasul mai adânc,
Mergând un mar manânc
Si umbra mea esti iara,
Iesind din calimara.
Copiii-mi ies în prag,
Petale-mi strâng cu drag
Din macul scuturat
În lanul ondulat.
Cununa-mi fac, de spice,
Pe frunte sa-mi ridice;
E grea, de rod bogat,
E macul scuturat.
Cherchez la femme
Un barbat îsi poate permite
sa calce peste coastele Evelor,
sa le frânga ca pe niste vreascuri uscate,
asteptând sa fie aprinse,
de multe ori, de multe ori, de multe ori ...
Dar o femeie
adevarata
cunoaste doar un Adam,
un Alfa si Omega..
În cazul în care,
din eroare,
n-a ales tocmai pe cine trebuia,
nu forteaza norocul de ,,n'' ori,
tot curatând secretii
expulzate în jet în Black Holes,
în Bleak House,
de unde ar trebui
amândoi
sa treaca într-o alta
dimensiune...
Se agata de Adam al doilea,
dar se muta cu totul,
cu trupul, cu sufletul, cu spiritul,
cu nasterile, cu straiele simple,
cu poezia necuvintelor,
se crucifica pe altarul creatiei,
creeaza ca Marea Mama ...
Se muta cu totul
în cel socotit Adam,
unicul,
cel din care Dumnezeu a creat-o,
o Pandora, însa creata de ... Pygmalion....
Cherchez la femme ...
Romantici sucombă în noi
Romantici sucomba în noi
Ca floarea tinuta sub apa;
Ne tremura fruntea sub ploi
Si pasul mai searbad ne-adapa.
Traim încarcati de nevoi,
Nevrednici sa ducem o cruce,
Romantici sucomba în noi
Si visul rani vii ne produce.
Fugim de fantome trecute
Si dam peste palide fete,
Privirea si gura sunt mute,
Nu-i nimeni pe-aici sa ne-nvete.
Constrânsi între ceasuri si bani
Uitam ca avem doar o viata,
Pasim furisati prin castani
În toamna cea trista, semeata.
Ne-ascundem în sufletul plin
De farmecul zilei de ieri,
Dar vin rasarituri, mai vin,
Pe urme de pasi si poveri.
Simple operaţii aritmetice
Iubirea ta
plus
neiubirea mea
este egal cu zero.
Iubirea mea
plus
neiubirea ta
este egal cu zero.
Iubirea mea
plus
iubirea ta
îngemanate, alaturate,
cu pietate plecate,
sunt doua zerouri legate,
e-un pas nesfârsit
spre infinit...
Eu nu pot trăi fără tine
Eu nu pot trai fara tine,
Esti chiar microcosmosul meu.
Ma-nvârt, o planeta-n suspine,
Prin spatiu si vise mi-e greu.
În zilnica mea galaxie
Strain microcosmos parcurg.
Spre tine, planeta mea vie,
Prin lacrimi, secunde se scurg.
Saturn învelit în inele,
Eu steua, tu cercul din jur,
Firavi sateliti vin sa cheme
Vagi umbre de gânduri de fur.
În sângele meu, printre stele,
În aerul care-l respir,
Sub gene plecate de grele,
Tu-ncapi pe al gândului fir.
În oaza de liniste albâ,
În umbra luminii din noi,
O lume-ar putea sa ne soarbâ
Si-n alta vom fi înapoi.
Tu esti microcosmosul meu.
În plasma si-n mitocondrii
Mâ-ngâni cu privirea mereu,
Oglinzile lumii-s pustii.
Mamei
Mâna ta, mama, e-o floare
Pala de vânt înspre soare,
Ochii tai, mama, sunt stele,
Pier când ma uit catre ele.
Glasul tau dulce si cald
Râu e, în care ma scald;
Lacrima de bucurie
Sufletul tandru o stie.
Mama, te vreau lânga mine
Când peste vai si coline
Noi alergam amândoua...
Grija, dispari, strop de roua!
Planeta de diamant
În sistemul solar personal
Am gasit printr-un studiu banal
O a zecea planeta prezenta
Si-o privesc telescopic atenta.
E-o planeta din pur diamant
Pentru soare e sot si amant
Se roteste-n cadenta si-ar vrea
Sa-ametesc pe orbita cu ea.
N-am crezut ca-i atât de aproape
Mii de ani de lumina strabate
Într-un ceas fiindca drumul nu-i greu,
Ea era lânga mine mereu.
O planeta se-nvârte cu noi,
Ne rotim într-un dans amândoi.
N-am putea sa strivim niciodata
Diamantul din casa de piatra.
Doamne!
Doamne, cum de poti ierta
Crunte boli de minte grea
Si sfruntat neadevar,
Vierme strecurat în mar?
Cum nu cresti tu, Doamne, iara
Dintr-o Eva, o fecioara
Preacurata pe vecie,
Fala lumii-ntregi sa fie?
De ce sarpele viclean
Are-n el asa alean
Si limbaj muiat în miere,
Iar în ochi asa putere?
El, cu vorbele suave,
Murdareste flori firave,
Le scufunda –n zoaie calda
Unde Belzebut se scalda ...
Doamne, da-mi puteri de stea
Sa spal toata lumea-n ea,
În botez de meteor
Legi morale sa masor ...
Când reazem capul
Când reazem capul greu pe perna moale
Clocotitoare gânduri dau târcoale:
Ma simt ca-n cataracta o piroga,
Ca spectator la starul cel în voga.
Îmi zboara pe ecranul cerebral
Secventele din zilnicul banal,
Înghesuite-n furnicar de vise,
Carate- n graba, gâze mari ucise.
Te simt pe tine, stranie faptura,
Din gânduri conturând a ta alura
Si mâna în nestire o întind,
Prin aer ireal sa te cuprind.
Minune, tu aevea-n mine stai,
Te mângâi, tâmpla-n palma, vorba-n grai.
Ferestrele privirii mi se sparg
Când visul le deschide cald si larg.
Cum să te fac, iubite, să-nţelegi!
Ce vid cumplit în creier, ce paloare!
Îmi caut printre gânduri felinare
O licarire de idee de-ncept,
Cuvântul creator ce ne-a facut!
Cum sa te fac, iubite, sa-ntelegi!
Ca noi refacem drumul lumii-ntregi
De la acel initial atom
Ce s-a-ntrupat în floare, pom si om?
Ca noi si Dumnezeu ne-am pus de-acord
Sa aninam în brazi pulsari si cord,
Sa rostuim planetele pe cer,
Sa preschimbam granitul în eter ...
Cum sa te fac, iubite, sa ma crezi
Ca-n stele si in iris timpul vezi,
Ca-s ancestrala, tânara si noua,
Ca-n mintea mea se-ncurca vânt si roua?
Ce vid cumplit în creier, ce paloare!
Aceleasi scânteieri în fiecare,
Caci lumea pentru toti s-a întrupat
Din ochi dumnezeiesc straluminat ...
Din volumul ,,EXPOZITIE DE GANDURI'' premiat la Targul Gaudeamus 2008
DOBROGEA-MODEL DE COLABORARE MULTIETNICĂ DE-A LUNGUL SECOLELOR STUDIU DE CAZ: COMUNITATEA TURCO-TĂTARĂ ŞI CEA A LIPOVENILOR
Dobrogea-model de colaborare multietnică de-a lungul secolelor Studiu de caz: comunitatea turco-tătară şi cea a lipovenilor Profesor de istorie STANCIU GIGI Colegiul Naţional de Arte ,,Regina Maria'' Constanţa Rezumat: În Dobrogea, regiune locuită de români, rromi, turci, tătari, greci, lipoveni, ucrainieni, italieni, evrei s.a. este
binecunoscut faptul că nu au existat de-a lungul istoriei conflicte între etnii, de aceea se poate afirma că acest ţinut este raiul multiculturalismului. Faptul că între Dunăre şi Marea Neagră există această tendinţă spre cosmopolitism este întărit de întreaga istorie a acestui ţinut care a cunoscut diverse stăpâniri: cea geto-dacă, cea grecească, cea romană, cea bizantină, cea munteană, cea turcească. " Cuvinte-cheie: Etnie, multiculturalism, colaborare multietnică, solidaritate, comunitate turco-tătară, comunitatea lipovenilor Îmi este dat să pot să scriu despre un subiect foarte plăcut sufletului meu, cel al coexistentei paşnice dintre etnii, acum când în lume costatăm două tendinţe distinctive şi divergente: una spre globalizare, spre mondializare, alta spre regionalizare, spre divizare după etnii sau religii. Lumea în continuă mişcare caută un echilibru al bunei-convieţuiri interetnice, bazată pe respectul reciproc dat de cunoaşterea tradiţiilor, a elementelor de cultură şi civilizaţie specifice, a notelor distinctive ale diferitelor colectivităţi umane contemporane. Cunoaşterea celuilalt presupune o disponibilitate cognitivă şi afectivă, o dorinţă de colaborare bazată pe respect şi încredere, pe sentimente sincere de prietenie şi chiar de admiraţie faţă de modul propriu de a vedea lumea. Se ştie că înţeleptul rege al evreilor, biblicul Solomon, aflat în situaţia de a rezolva un diferend între trei persoane care au venit la divanul său regesc a făcut următoarea afirmaţie: ,,Şi tu ai dreptate şi tu ai dreptate şi tu ai dreptatea'', uimindu-i pe cei trei care au rămas nedumeriţi, dar au înţeles apoi că regele îi îndemnă la clemenţă şi la bună convieţuire. În Dobrogea, regiune locuită de români, rromi, turci, tătari, greci, lipoveni, ucrainieni, italieni, evrei s.a. este binecunoscut faptul că nu au existat de-a lungul istoriei conflicte între etnii, de aceea se poate afirma că acest ţinut este raiul multiculturalismului. Faptul că între Dunăre şi Marea Neagră există această tendinţă spre cosmopolitism este întărit de întreaga istorie a acestui ţinut care a cunoscut diverse stăpâniri: cea geto-dacă, cea grecească, cea romană, cea bizantină, cea munteană, cea turcească... Cine sunt proprietarii de drept ai Dobrogei, veţi întreba? Toţi locuitorii ei, indiferent de etnie; pentru că printre elevii mei am întâlnit deseori etnici turci sau tătari, pentru că însuşi satul meu natal a avut, ca multe localităţi dobrogene, un nume turcesc, acela de Omarcea, pentru că am avut şi am colegi şi prieteni din această etnie, oameni deosebiţi, cu multiple calităţi, oameni de omenie cum zicem noi din bătrâni, voi însera în paginile acestui articol câteva date istorice despre comunitatea turco-tătară din România, apoi voi răspunde la unele întrebări care au făcut obiectul nedumeririlor elevilor mei referitare la raporturile româno-turceşti în Evul Mediu în întreg spaţiul carpato-danubiano-pontic, iar în final voi însera şi câteva modalităţi practice de închegare a unor relaţii de prietenie între elevii clasei la care sunt consilier educativ. Înainte de a derula firul istoriei acestei comunităţi îmi permit să includ în acest articol un fragment din mesajul actualului preşedinte al ţării noastre, mesaj rostit cu prilejul unei sărbători religioase de o deosebită importanţă pentru musulmani, Ramadan Bayram: <<,,Comunitatea musulmanilor din România este un model de solidaritate şi colaborare într-un cadru multietnic'', a declarat preşedintele Traian Băsescu, în mesajul transmis cu ocazia sărbătorii Ramazan Bayram, postat, marţi, pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. ,,Această sărbătoare îmi oferă prilejul de a sublinia, încă o dată, faptul că prin întreaga experienţă de convieţuire armonioasă şi de dialog cu celelalte culturi, comunitatea musulmanilor din România este un model de solidaritate şi colaborare într-un cadru multietnic. În acest sens, Dobrogea este un spaţiu privilegiat, în care cetăţenii români de etnie turcă sau tătară îşi păstrează identitatea şi tradiţiile. Consider că trebuie să privim această diversitate a credinţelor şi a culturilor ca pe o bogăţie a umanităţii. Respectul faţă de cei ale căror valori şi credinţe sunt diferite şi cultura dialogului reprezintă, în opinia mea, premisele pentru o civilizaţie a păcii. Mulţumesc, şi cu această ocazie, comunităţii musulmane din România pentru felul în care contribuie la binele comun al societăţii”, se arată în mesajul preşedintelui, transmis reprezentanţilor comunităţii musulmane din România. AGERPRES>> Despre existenţa multiseculară a turcilor şi tătarilor în Dobrogea am găsit informaţii pe wikipedia: ,,Istoric. Tătarii au sosit în mai multe valuri pe teritoriul României actuale. În secolul al 13-lea îşi fac apariţia primele comunităţi tătare în Dobrogea. După războiul din Crimeea a sosit un nou val de imigranţi tătari în Dobrogea. În anii 1873-1874, în sangeacurile Tulcea şi Varna trăiau 100 000 de musulmani şi 60 000 de creştini. Cele mai importante centre musulmane erau Babadag, Tulcea, Constanţa şi Hârşova. În anul 1930 în România erau 22 000 de tătari. Asupra originii etnice a tătarilor, în lucrările de specialitate de până azi (de istorie, de etnografie, de geografie, de lingvistică), părerile sunt împărţite: unii susţin originea mongolă, iar alţii originea turcă a tătarilor. Oricare ar fi concluziile, tătarii au existat în istorie ca o entitate distinctă şi şi-au dovedit această identitate prin realizări memorabile. Din punct de vedere etnic, tătarii din România sunt originari din Crimeea, ei vorbind un grai al limbii tătare crimeene. În România, în sânul comunităţii tătare nu există diferenţe de grai, ci doar de regionalisme. Tradiţiile strămoşeşti ale tătarilor din România se încadrează în două categorii: laice (obiceiuri legate de evenimente din viaţă, fenomene naturale, sportul naţional – Kureş) şi religioase (momente din viaţă, Sărbătoarea Postului – Ramazan Bayram, Sărbătoarea Sacrificiului – Kurban Bayram).'' Am utilizat deasemenea informatii dintr-un auxiliar didactic deja redactat, postat pe internet, foarte util cadrelor didactice preocupate de predarea modernă a istoriei: ,,Tătarii Numărul estimat al tătarilor din România este de 24.649, ceea ce reprezintă 0,11% din populaţia ţării. Aceştia trăiesc în judeţele Constanţa, Tulcea şi în municipiul Bucureşti. Originea istorică Tătarii sau mongolii sunt originari din Asia central-estică şi sunt înrudiţi cu turcii. În contextul marilor campanii de cucerire din timpul lui Ginghis han, nepotul său Batu, obţine o mare victorie împotriva ruşilor în anul 1223, ceea ce va deschide drumul cuceririi litoralului nordic al Mării Negre. Hanatul întemeiat de el, Hoarda de Aur, îşi va extinde autoritatea şi asupra Dobrogei.Una din primele menţiuni ale prezenţei tătare în Dobrogea o găsim într-un document din timpul sultanului otoman Mahomed II şi se referă la epoca lui Genghis (m. 1229), când şefului tătar Ebruzata i-a fost dăruit un domeniu în zonă. De numele lui Berke, urmaşul lui Batu, sunt legate două evenimente importante: colonizarea în Dobrogea a câtorva mii de turci selgiucizi între 1262 - 1263, ceea ce arată că prezenţa tătară nu era numeroasă, şi islamizarea Hoardei de Aur la confesiunea sunnită. Consolidarea prezenţei tătare în nordul Dobrogei, în apropierea centrului crimeean al stăpânirii tătare, este o realitate la sfârşitul secolului XIII sau începutul secolului XIV. Din această perioadă datează un tezaur numismatic cu peste 23 000 de monede de argint emise de trei hani, descoperit în 1962 lângă Mihai Kogălniceanu (Tulcea). Este perioada când cronicile musulmane înregistrează aşezarea urmaşilor vestitului prinţ Nogai într-o zonă cu centrul la Isaccea. Celebrul călător musulman Ibn Batuta, care a trecut prin Dobrogea pe la 1330-1331, completează în mod sugestiv imaginea de ansamblu a aşezării şi a prezenţei tătarilor în Dobrogea secolelor XIII-XIV: ''oraşul Baba Saltîk este cel din urmă pe care-l stăpânesc tătarii. Intre el şi începutul Împărăţiei greceşti (bizantine) sunt 18 zile de mers într-un pustiu lipsit în întregime de oameni''. La mijlocul secolului XIV sub presiunea poloneză, maghiară, munteană şi moldoveană, Hoarda de Aur pierde controlul asupra Dobrogei. De situaţie vor profita însă otomanii, care vor cuceri regiunea la sfârşitul secolului al XIV-lea. Din acest moment, pentru cinci secole Dobrogea va deveni un teritoriu în care se vor împleti destinele celor două populaţii înrudite. După ce Hanatul Crimeii, un rest al Hoardei de Aur, a fost anexat de Rusia în 1783, mulţi tătari au migrat în valuri succesive în Imperiul Otoman. Aici, în Dobrogea, ei au conferit o nouă dimensiune civilizaţiei de stepă care le era specifică. Tătarii în cadrul statului român O primă evaluare a numărului tătarilor din Dobrogea imediat după războiul de independenţă a fost făcută de Ubicini. Rezultatul său, din anul 1879, este imprecis deoarece tătarii erau incluşi împreună cu turcii în grupa musulmanilor. Oricum, în acel moment existau în Dobrogea românească 134.000 de musulmani. Prima evaluare precisă a numărului tătarilor dobrogeni datează din 1911, când sunt înregistraţi 25.086, respectiv 7,3% din populaţia provinciei. După unirea Dobrogei cu România în 1878, a început o nouă epocă pentru tătari, creându-se instituţii de instrucţie publică, de cultură naţională şi de cult islamic. Între acestea, Seminarul Musulman a funcţionat iniţial la Babadag şi a fost transferat, în 1901, la Medgidia. De asemenea, Revista "Emel"("Idealul") a însemnat, pentru perioada interbelică, o veritabilă şcoala renascentistă, răspândind în rândul tătarilor ideile generoase ale marelui umanist tătar crimeean Ismail Gasprinski şi ale poetului naţional Tatar Mehmet Niyazi. Tătarii dobrogeni au creat o cultură proprie inspirată din istorie şi tradiţii. Între altele, sărbătorile naţionale - "Nawrez"şi "Kidirlez", precum şi cele religioase - "Kurban Bayrami"şi "Ramazan Bayrami", cu largă răspândire în lumea turco-tătara, se află printre temele de primă însemnătate. Legătura de suflet cu patria de obârşie - Crimeea -, nu a încetat, în anii celui de-al doilea război mondial mulţi tătari crimeeni refugiindu-se în România. Represaliile staliniste împotriva tătarilor din Crimeea au avut impact şi asupra tătarilor dobrogeni, unii devenind victime ale regimului comunist. Pe de alta parte, cu timpul, unii dintre tătarii dobrogeni, puţini la număr este drept, se vor muta în alte zone de pe teritoriul României (Bucureşti, Braşov). Situaţia tătarilor din România după 1990 În prezent, în România, conform datelor oficiale ale ultimului recensământ, trăiesc 24.469 de tătari, însa organizaţiile acestora estimează un număr aproape dublu, de circa 55.000 de persoane. Acţiuni culturale Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ia fiinţă Uniunea Democratică Turcă Musulmană din România, care se dorea ''organizaţie etno-confesională a populaţiei turco-tătare din România''. Dar la scurt timp, UDTMR se divizează în Uniunea Democratică Turcă din România şi Uniunea Democrată a Tătarilor Turco- Musulmani din România. În 1995 apare şi Federaţia Turcă şi Tătară. UDTTMR este o organizaţie etno-confesională care şi- a propus să militeze pentru "propăşirea neamului tătăresc prin renaşterea spiritualităţii specifice"reluând legăturile cu tătarii din Crimeea şi din alte ţări. UDTTMR dispune de 22 filiale, în cele mai importante localităţi cu populaţie tătărească: Constanţa, Medgidia, Mangalia, Valu lui Traian, Bucureşti, Techirghiol, Basarabi, Ovidiu, Braşov, Tulcea şi altele. S-a organizat o reţea de grupe de elevi care urmează cursuri de limba turcă şi de religie islamică. Recent, a fost iniţiat un program de pregătire a cadrelor didactice care vor preda cursuri de limba tătara. În ultimii ani, comisia pentru învăţământ a Uniunii s-a preocupat de elaborarea unei strategii vizând impulsionarea culturii şi tradiţiilor etniei tătare. Un loc important în activitatea Uniunii îl ocupă organizarea de simpozioane consacrate unor personalităţi tătare. În 2001 au fost organizate manifestări consacrate lui Hamdi Giraybay, Ismail Gasprinski, centenarului Seminarului Musulman din Medgidia, precum şi comemorării a "70 de ani de la moartea poetului naţional Tatar Mehmet Niyazi". Uniunea Tătară editează cărţi ale autorilor clasici şi contemporani, precum şi două periodice lunare: "Karadeniz"("Marea Neagra") şi "Cas"(Tânărul"). În dorinţa de a se continua tradiţia folclorului tătar au luat fiinţă ansambluri artistice la Valu lui Traian, Constanţa, Medgidia, Mangalia, Mihail Kogălniceanu, iar "Festivalul Portului, Dansului şi Cântecului Turco-Tătar"a ajuns la ediţia a VII- a. În activitatea UDTTMR un rol important îl joacă dr. Yusuf Timurlenk, cadru didactic la Universitatea Ovidius din Constanţa şi fost deputat, şi Sali Negeat, preşedinte al Uniunii şi deputat. Filialele locale ale UDTTMR s-auimplicat în construirea unor geamii în Constanţa şi Eforie Nord în ani in'90. Din punct de vedere religios, credincioşii tătari se află sub oblăduirea Muftiului Osman Negeal. În 1998, pentru serviciul religios musulman existau 80 de lăcaşuri sfinte, între care o moschee. În 1995, în urma unui protocol între statul român şi cel turc, seminarul musulman din Medgidia se transformă în Liceul Teologic Musulman ''Kemal Ataturk'', sponsorizat de guvernul de la Ankara. În domeniul lingvistic, un reper important l-a constituit apariţia în 1996 a ''Dicţionarului tătar - turc -român'' cu 10 500 cuvinte, realizat de Kerim Altay. De asemenea, limba tătarilor a fost subiectul unei teme de licenţă la Facultatea de Litere Constanţa, susţinuta de Omer Ozgean. Turcii Numărul estimat al turcilor din România este de 29. 080, ceea ce reprezintă 0,13% din populaţia ţării. Aceştia trăiesc în judeţul Constanţa (majoritatea), dar şi în Tulcea, Bucureşti, Călăraşi, Brăila. Repere istorice Prima consemnare documentară a prezenţei stabile a unor etnici turci pe actualul teritoriu al României este din anul 1264 când, în urma luptelor interne de tip feudal din Imperiul Anatolian selgiucid, un grup de 12 mii de ostaşi conduşi de împăratul Izeyddin Keykavuz s-a aşezat în Dobrogea. Aceştia erau trimişi de împăratul bizantin Mihail Paleologul pentru a apăra Imperiul Bizantin de invaziile străine. Aşezarea dobrogeană a fost numită de turcii preotomani Babadag, ceea ce înseamnă "Tatăl munţilor". Mulţi ani, localitatea a fost o garnizoană militară dar şi un centru cultural. Un nou val de etnici turci soseşte după cucerirea oraşului Varna în 1484, dar şi în anii următori, odată cu sporirea relaţiilor economice dintre România şi Imperiul Otoman. Cea mai impresionantă figură din zona Dobrogei a fost liderul spiritual Sari Saltuk Dede care a avut o atât de mare influenţă asupra etnicilor turci încât la 1641 când Petru Bogdan Bagsik vizitează Babadagul, menţionează că în acest oraş turcii cinstesc în mod deosebit mormântul acestuia care este înconjurat de candele, iar creştinii ajung chiar să îl confunde cu Sfântul Nicolae. Deoarece în secolul al XVII-lea mai toate satele, târgurile şi oraşele din Dobrogea aveau nume turceşti se poate spune că turcii ajunseseră să fie într-un număr foarte mare în Dobrogea. Pe de altă parte, educaţia şi instrucţia aveau mai mult un caracter religios, şcolile găsindu-se pe lângă lăcaşurile de cult (geamii). Dacă în anul 1900 în Dobrogea se aflau 238 de geamii, astăzi în toata România se găsesc doar 72, dintre care 7 au nevoie de restaurare, fapt pentru care sunt închise, iar 3 sunt în construcţie. De-a lungul timpului, pe lângă şcolile primare, apar şi şcoli speciale, care pregătesc dascăli şi hogi la Babadag. Astfel, la 9 noiembrie 1891 se înfiinţează la Medgidia un nou centru de pregătire a dascălilor şi hogilor. În perioada interbelică se poate vorbi şi despre o dezvoltare a intelectualităţii turceşti. Apar reviste şi ziare, la început numai în limba turcă osmană, apoi bilingve. Dacă până în 1923 elevii purtau uniforme caracteristice perioadei otomane, odată cu instaurarea Republicii Turce şi sub influenţa reformei kemaliste, uniformele capătă o alură europeană. Totodată, alături de limba turcă cu caractere latine se introduce şi limba română. Trebuie menţionată şi existenţa vakifurilor, a fundaţiilor care au contribuit foarte mult la dezvoltarea şi păstrarea identităţii culturale şi spirituale a minorităţii turce din România. Perioada 1945-1990 a fost o perioadă în care intelectualitatea turcă a migrat în Turcia, iar şcoala în limba turcă a funcţionat până în 1954 după care s-a suspendat. Turcii din România după 1990 După anul 1990, turcii s-au organizat formând Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR), al cărei principal obiectiv este să revigoreze şi să transmită valorile culturale şi tradiţionale ale etnicilor turci. UDTR - filiala Galaţi a organizat un festival interetnic euroregional "Dunărea de jos"şi coordonează activitatea editurii Elvan. UDTR editează ziarul Hakses şi numai în anul 2000 a publicat patru volume. Conform recensământului din (1992), numărul estimat al turcilor din România este de 29. 080, adică 0,13% din populaţia României. Dintre aceştia 24.295 trăiesc în judeţul Constanţa, 3 390 în Tulcea şi restul în Bucureşti, Călăraşi şi Brăila. Despre minoritatea ruşilor lipoveni din Dobrogea am hotărât să scriu datorită unor eleve care au prezentat imagini din tradiţiile acestei etnii, ele aparţinând acestei etnii mult întâlnite în Dobrogea de nord. Ruşii lipoveni sunt o etnie de origine slavă orientală, credincioşi ortodocşi de rit vechi (staroveri) care s-au stabilit pe teritoriul României începând cu mijlocul secolului al XVII-lea în urma reformării bisericii ortodoxe ruse. În timpul lui Petru I cel Mare (1682-1725) s-au luat măsuri restrictive de europenizare. Staroverii nu au acceptat înnoirea şi şi au luat calea pribegiei, stabilindu-se în toată lumea. S-au refugiat pentru mult timp în Basarabia, în pădurile de tei, în limba rusă ,,lipa'' înseamnă ,,tei'' şi de aici se presupune că ar veni originea termenului de ,,lipoveni''. La origine pescari din zonă râurilor Don şi Nipru, ei s-au stabilit cu preponderenţă în Dobrogea şi Bucovina, la gurile Dunării şi Nistru unde au practicat această meserie până în zilele noastre. Specificul acestei etnii este păstrarea limbii ruse vechi, a obiceiurilor şi tradiţiilor vechi. Un rol hotărâtor în păstrarea identităţii proprii l-a avut biserica. Slujbele se ţin în limba slavonă, scrierea se face cu caractere slavone, se foloseşte calendarul Iulian decalat cu 13 zile. Un rol important în viaţa lipovenilor îl are baia cu o semnificaţie sacră, considerate leac universal împotriva tuturor bolilor (purificare trupească şi morală).Obiceiurile ruşilor-lipoveni sunt strâns legate de sărbătorile religioase. Cel mai bine s-au păstrat obiceiurile de Lăsata Secului (Maslenita), de Florii, Paşte, Crăciun, botez, căsătorie, deces. Pe lângă faptul că sunt recunoscuţi buni pescari, ei se ocupă şi cu agricultura (buni grădinări), albinărit, morărit, etc. Deasemenea sunt constructori de bărci foarte apreciaţi, de case ( cu acoperiş din stuf ), iar majoritatea bisericilor şi mânăstirilor au fost construite şi pictate de renumiţi meşteri lipoveni. Majoritatea ruşilor-lipoveni este concentrată în regiunea Dobrogea în localităţile: Tulcea, Sulina, Sarichioi, Carcaliu, Jurilovca, Slavă Cercheză, Slavă Rusă, Constanţa, Ghindaresti, Năvodari şi în regiunea Moldovei în localităţile Târgu-Frumos, Bratesti, Manolea, Climauti, Suceava. ,,Primele aşezări cunoscute ale ruşilor-lipoveni sunt cele din Bucovina. Cele mai multe păreri nominalizează satul Lipoveni sau Sokolinti (cum este numit de către localnici) din judeţul Suceava ca fiind cea dintâi localitate înfiinţată de ruşii lipoveni (1724). O altă localitate lipovenească este Climauti din judeţul Suceava, atestată în 1780, printr-un act de donaţie semnat de egumenul mănăstirii Putna, Ioasaf, prin care li se permitea staroverilor ruşi aşezarea pe moşia mănăstirii. În 1784 este înfiinţată localitatea Fântâna Albă (actualmente pe teritoriul Ucrainei), care va deveni ulterior un centru spiritual deosebit de important pentru credincioşii de rit vechi (în 1846 aici se înfiinţează Mitropolia Creştină de Rit Vechi). Popularea cu staroveri a localităţilor din Moldova precum Manolea, Lespezi, Bratesti, Dumasca, Târgu Frumos, Iaşi este apreciată pentru prima jumătate a secolului al XVIII-lea, iar pentru restul de localităţi se indică prima parte parte şi mijlocul secolului al XIX-lea. Pentru regiunea Dobrogei, prezenţa staroverilor este asociată cu migrarea cazacilor conduşi de atamanul Ivan Nekrasov, ca urmare a incursiunilor declanşate împotriva acestora de autorităţile ţariste. Imigrările populaţiei cazacesti şi a celei alăturate acesteia se întind pe întreaga perioadă a secolului al XVIII-lea. Din 1740-1741, localitatea Sarichioi din judeţul Tulcea devine un centru important al cazacilor nekrasovi, cu o organizare remarcabilă a vieţii sociale după regulile „Legălmântului lui Ignat”. Alte sate lipoveneşti vechi din Dobrogea (secolul al XVIII-lea) sunt: Slava Rusă, Carcaliu, Jurilovca.'' Deoarece misiunea noastră de dascăli de gimnaziu sau de liceu rămâne cea de predare-învăţare şi nu cea de cercetare, aceasta fiind atributul învăţământului universitar, am preferat să iau informaţiile gata culese şi tipărite de cei mai în temă decât mine, insistând pe valoarea practică la catedră a acestor informaţii, ele mi-au fost de mare folos în orele de dirigenţie şi în orele de istorie, unde elevii au întrebat despre aceste raporturi româno-musulmane şi despre cele cu etnicii lipoveni. Practic am fost confruntată recent cu o situaţie conflictuală la clasa unde sunt dirigintă şi am rezolvat-o, cred eu, destul de mulţumitor. Un elev de etnie turcă, mai violent din fire, utilizând frecvent forţa fizică sau violenţa verbală, fiind mustrat în faţa clasei pentru comportamentul său, a replicat că este nemulţumit de apelativele adresate de colegi, acelea de ,, turcule'', ,,otomanule'', ,, păgânule''. După ce le-am citit aceste date istorice, am insistat pe ideea că oamenii trebuie să se înţeleagă între ei şi că fiecare clasă de elevi e ca o familie, toţi trebuie să mănânce împreună o pâine, le-am povestit apoi de proiectul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa realizat în colaborare cu fabrica ,,Dobrogea'' pentru restaurarea Edificiului Roman cu Mozaic, elevul de etnie turcă dorind să cumpere pâinea romană în fiecare săptămână la ora de dirigenţie, pâine pe care să o plătim toţi, inclusiv diriginta clasei, şi să o mâncăm împreună ca un ritual de prietenie. Ideea a devenit faptă în săptămâna următoare şi aşa mereu deoarece elevii au înţeles că nu conflictele sunt necesare într-o societate, ci o bună convieţuire şi respectul reciproc. Acelaşi elev s-a oferit să aducă după sărbătorile tradiţionale musulmane dulciuri specifice şi să îşi servească în clasă colegii, atunci şi ceilalţi au înţeles că pot deveni mai buni oferind şi ei bunătăţi tradiţionale, demonstrând că românul mai este încă membrul unui popor ospitalier, tot la fel ca etniile cu care convieţuieşte. Bibliografie: Tasin Gemil ,,Românii şi otomanii în secolele XIV-XVI llea'' Ediţia a 2-a, revizuită, Editura Ovidius University Press, Constanţa, 2008 Ekrem, Mehmed Ali, ,,Din istoria turcilor dobrogeni'', Bucureşti, 1994 A. Rădulescu, I.Bitoleanu, ,,Dobrogea. Istoria românilor dintre Dunăre şi mare'', Bucureşti,1979 Mehmed Mustafa Ali, ,,Istoria turcilor'', Bucureşti, 1978 Nicoară,Teodor ,,Istoria şi tradiţiile minorităţilor din România'' 2005, ediţie on line www.aliantacivilizatiilor.ro/ro/.../minoritati.../43-tartarian-minority www.ziarelive.ro/.../traian-basescu-comunitatea-musulmanilor-din-ro...30 Aug 2011
binecunoscut faptul că nu au existat de-a lungul istoriei conflicte între etnii, de aceea se poate afirma că acest ţinut este raiul multiculturalismului. Faptul că între Dunăre şi Marea Neagră există această tendinţă spre cosmopolitism este întărit de întreaga istorie a acestui ţinut care a cunoscut diverse stăpâniri: cea geto-dacă, cea grecească, cea romană, cea bizantină, cea munteană, cea turcească. " Cuvinte-cheie: Etnie, multiculturalism, colaborare multietnică, solidaritate, comunitate turco-tătară, comunitatea lipovenilor Îmi este dat să pot să scriu despre un subiect foarte plăcut sufletului meu, cel al coexistentei paşnice dintre etnii, acum când în lume costatăm două tendinţe distinctive şi divergente: una spre globalizare, spre mondializare, alta spre regionalizare, spre divizare după etnii sau religii. Lumea în continuă mişcare caută un echilibru al bunei-convieţuiri interetnice, bazată pe respectul reciproc dat de cunoaşterea tradiţiilor, a elementelor de cultură şi civilizaţie specifice, a notelor distinctive ale diferitelor colectivităţi umane contemporane. Cunoaşterea celuilalt presupune o disponibilitate cognitivă şi afectivă, o dorinţă de colaborare bazată pe respect şi încredere, pe sentimente sincere de prietenie şi chiar de admiraţie faţă de modul propriu de a vedea lumea. Se ştie că înţeleptul rege al evreilor, biblicul Solomon, aflat în situaţia de a rezolva un diferend între trei persoane care au venit la divanul său regesc a făcut următoarea afirmaţie: ,,Şi tu ai dreptate şi tu ai dreptate şi tu ai dreptatea'', uimindu-i pe cei trei care au rămas nedumeriţi, dar au înţeles apoi că regele îi îndemnă la clemenţă şi la bună convieţuire. În Dobrogea, regiune locuită de români, rromi, turci, tătari, greci, lipoveni, ucrainieni, italieni, evrei s.a. este binecunoscut faptul că nu au existat de-a lungul istoriei conflicte între etnii, de aceea se poate afirma că acest ţinut este raiul multiculturalismului. Faptul că între Dunăre şi Marea Neagră există această tendinţă spre cosmopolitism este întărit de întreaga istorie a acestui ţinut care a cunoscut diverse stăpâniri: cea geto-dacă, cea grecească, cea romană, cea bizantină, cea munteană, cea turcească... Cine sunt proprietarii de drept ai Dobrogei, veţi întreba? Toţi locuitorii ei, indiferent de etnie; pentru că printre elevii mei am întâlnit deseori etnici turci sau tătari, pentru că însuşi satul meu natal a avut, ca multe localităţi dobrogene, un nume turcesc, acela de Omarcea, pentru că am avut şi am colegi şi prieteni din această etnie, oameni deosebiţi, cu multiple calităţi, oameni de omenie cum zicem noi din bătrâni, voi însera în paginile acestui articol câteva date istorice despre comunitatea turco-tătară din România, apoi voi răspunde la unele întrebări care au făcut obiectul nedumeririlor elevilor mei referitare la raporturile româno-turceşti în Evul Mediu în întreg spaţiul carpato-danubiano-pontic, iar în final voi însera şi câteva modalităţi practice de închegare a unor relaţii de prietenie între elevii clasei la care sunt consilier educativ. Înainte de a derula firul istoriei acestei comunităţi îmi permit să includ în acest articol un fragment din mesajul actualului preşedinte al ţării noastre, mesaj rostit cu prilejul unei sărbători religioase de o deosebită importanţă pentru musulmani, Ramadan Bayram: <<,,Comunitatea musulmanilor din România este un model de solidaritate şi colaborare într-un cadru multietnic'', a declarat preşedintele Traian Băsescu, în mesajul transmis cu ocazia sărbătorii Ramazan Bayram, postat, marţi, pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. ,,Această sărbătoare îmi oferă prilejul de a sublinia, încă o dată, faptul că prin întreaga experienţă de convieţuire armonioasă şi de dialog cu celelalte culturi, comunitatea musulmanilor din România este un model de solidaritate şi colaborare într-un cadru multietnic. În acest sens, Dobrogea este un spaţiu privilegiat, în care cetăţenii români de etnie turcă sau tătară îşi păstrează identitatea şi tradiţiile. Consider că trebuie să privim această diversitate a credinţelor şi a culturilor ca pe o bogăţie a umanităţii. Respectul faţă de cei ale căror valori şi credinţe sunt diferite şi cultura dialogului reprezintă, în opinia mea, premisele pentru o civilizaţie a păcii. Mulţumesc, şi cu această ocazie, comunităţii musulmane din România pentru felul în care contribuie la binele comun al societăţii”, se arată în mesajul preşedintelui, transmis reprezentanţilor comunităţii musulmane din România. AGERPRES>> Despre existenţa multiseculară a turcilor şi tătarilor în Dobrogea am găsit informaţii pe wikipedia: ,,Istoric. Tătarii au sosit în mai multe valuri pe teritoriul României actuale. În secolul al 13-lea îşi fac apariţia primele comunităţi tătare în Dobrogea. După războiul din Crimeea a sosit un nou val de imigranţi tătari în Dobrogea. În anii 1873-1874, în sangeacurile Tulcea şi Varna trăiau 100 000 de musulmani şi 60 000 de creştini. Cele mai importante centre musulmane erau Babadag, Tulcea, Constanţa şi Hârşova. În anul 1930 în România erau 22 000 de tătari. Asupra originii etnice a tătarilor, în lucrările de specialitate de până azi (de istorie, de etnografie, de geografie, de lingvistică), părerile sunt împărţite: unii susţin originea mongolă, iar alţii originea turcă a tătarilor. Oricare ar fi concluziile, tătarii au existat în istorie ca o entitate distinctă şi şi-au dovedit această identitate prin realizări memorabile. Din punct de vedere etnic, tătarii din România sunt originari din Crimeea, ei vorbind un grai al limbii tătare crimeene. În România, în sânul comunităţii tătare nu există diferenţe de grai, ci doar de regionalisme. Tradiţiile strămoşeşti ale tătarilor din România se încadrează în două categorii: laice (obiceiuri legate de evenimente din viaţă, fenomene naturale, sportul naţional – Kureş) şi religioase (momente din viaţă, Sărbătoarea Postului – Ramazan Bayram, Sărbătoarea Sacrificiului – Kurban Bayram).'' Am utilizat deasemenea informatii dintr-un auxiliar didactic deja redactat, postat pe internet, foarte util cadrelor didactice preocupate de predarea modernă a istoriei: ,,Tătarii Numărul estimat al tătarilor din România este de 24.649, ceea ce reprezintă 0,11% din populaţia ţării. Aceştia trăiesc în judeţele Constanţa, Tulcea şi în municipiul Bucureşti. Originea istorică Tătarii sau mongolii sunt originari din Asia central-estică şi sunt înrudiţi cu turcii. În contextul marilor campanii de cucerire din timpul lui Ginghis han, nepotul său Batu, obţine o mare victorie împotriva ruşilor în anul 1223, ceea ce va deschide drumul cuceririi litoralului nordic al Mării Negre. Hanatul întemeiat de el, Hoarda de Aur, îşi va extinde autoritatea şi asupra Dobrogei.Una din primele menţiuni ale prezenţei tătare în Dobrogea o găsim într-un document din timpul sultanului otoman Mahomed II şi se referă la epoca lui Genghis (m. 1229), când şefului tătar Ebruzata i-a fost dăruit un domeniu în zonă. De numele lui Berke, urmaşul lui Batu, sunt legate două evenimente importante: colonizarea în Dobrogea a câtorva mii de turci selgiucizi între 1262 - 1263, ceea ce arată că prezenţa tătară nu era numeroasă, şi islamizarea Hoardei de Aur la confesiunea sunnită. Consolidarea prezenţei tătare în nordul Dobrogei, în apropierea centrului crimeean al stăpânirii tătare, este o realitate la sfârşitul secolului XIII sau începutul secolului XIV. Din această perioadă datează un tezaur numismatic cu peste 23 000 de monede de argint emise de trei hani, descoperit în 1962 lângă Mihai Kogălniceanu (Tulcea). Este perioada când cronicile musulmane înregistrează aşezarea urmaşilor vestitului prinţ Nogai într-o zonă cu centrul la Isaccea. Celebrul călător musulman Ibn Batuta, care a trecut prin Dobrogea pe la 1330-1331, completează în mod sugestiv imaginea de ansamblu a aşezării şi a prezenţei tătarilor în Dobrogea secolelor XIII-XIV: ''oraşul Baba Saltîk este cel din urmă pe care-l stăpânesc tătarii. Intre el şi începutul Împărăţiei greceşti (bizantine) sunt 18 zile de mers într-un pustiu lipsit în întregime de oameni''. La mijlocul secolului XIV sub presiunea poloneză, maghiară, munteană şi moldoveană, Hoarda de Aur pierde controlul asupra Dobrogei. De situaţie vor profita însă otomanii, care vor cuceri regiunea la sfârşitul secolului al XIV-lea. Din acest moment, pentru cinci secole Dobrogea va deveni un teritoriu în care se vor împleti destinele celor două populaţii înrudite. După ce Hanatul Crimeii, un rest al Hoardei de Aur, a fost anexat de Rusia în 1783, mulţi tătari au migrat în valuri succesive în Imperiul Otoman. Aici, în Dobrogea, ei au conferit o nouă dimensiune civilizaţiei de stepă care le era specifică. Tătarii în cadrul statului român O primă evaluare a numărului tătarilor din Dobrogea imediat după războiul de independenţă a fost făcută de Ubicini. Rezultatul său, din anul 1879, este imprecis deoarece tătarii erau incluşi împreună cu turcii în grupa musulmanilor. Oricum, în acel moment existau în Dobrogea românească 134.000 de musulmani. Prima evaluare precisă a numărului tătarilor dobrogeni datează din 1911, când sunt înregistraţi 25.086, respectiv 7,3% din populaţia provinciei. După unirea Dobrogei cu România în 1878, a început o nouă epocă pentru tătari, creându-se instituţii de instrucţie publică, de cultură naţională şi de cult islamic. Între acestea, Seminarul Musulman a funcţionat iniţial la Babadag şi a fost transferat, în 1901, la Medgidia. De asemenea, Revista "Emel"("Idealul") a însemnat, pentru perioada interbelică, o veritabilă şcoala renascentistă, răspândind în rândul tătarilor ideile generoase ale marelui umanist tătar crimeean Ismail Gasprinski şi ale poetului naţional Tatar Mehmet Niyazi. Tătarii dobrogeni au creat o cultură proprie inspirată din istorie şi tradiţii. Între altele, sărbătorile naţionale - "Nawrez"şi "Kidirlez", precum şi cele religioase - "Kurban Bayrami"şi "Ramazan Bayrami", cu largă răspândire în lumea turco-tătara, se află printre temele de primă însemnătate. Legătura de suflet cu patria de obârşie - Crimeea -, nu a încetat, în anii celui de-al doilea război mondial mulţi tătari crimeeni refugiindu-se în România. Represaliile staliniste împotriva tătarilor din Crimeea au avut impact şi asupra tătarilor dobrogeni, unii devenind victime ale regimului comunist. Pe de alta parte, cu timpul, unii dintre tătarii dobrogeni, puţini la număr este drept, se vor muta în alte zone de pe teritoriul României (Bucureşti, Braşov). Situaţia tătarilor din România după 1990 În prezent, în România, conform datelor oficiale ale ultimului recensământ, trăiesc 24.469 de tătari, însa organizaţiile acestora estimează un număr aproape dublu, de circa 55.000 de persoane. Acţiuni culturale Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ia fiinţă Uniunea Democratică Turcă Musulmană din România, care se dorea ''organizaţie etno-confesională a populaţiei turco-tătare din România''. Dar la scurt timp, UDTMR se divizează în Uniunea Democratică Turcă din România şi Uniunea Democrată a Tătarilor Turco- Musulmani din România. În 1995 apare şi Federaţia Turcă şi Tătară. UDTTMR este o organizaţie etno-confesională care şi- a propus să militeze pentru "propăşirea neamului tătăresc prin renaşterea spiritualităţii specifice"reluând legăturile cu tătarii din Crimeea şi din alte ţări. UDTTMR dispune de 22 filiale, în cele mai importante localităţi cu populaţie tătărească: Constanţa, Medgidia, Mangalia, Valu lui Traian, Bucureşti, Techirghiol, Basarabi, Ovidiu, Braşov, Tulcea şi altele. S-a organizat o reţea de grupe de elevi care urmează cursuri de limba turcă şi de religie islamică. Recent, a fost iniţiat un program de pregătire a cadrelor didactice care vor preda cursuri de limba tătara. În ultimii ani, comisia pentru învăţământ a Uniunii s-a preocupat de elaborarea unei strategii vizând impulsionarea culturii şi tradiţiilor etniei tătare. Un loc important în activitatea Uniunii îl ocupă organizarea de simpozioane consacrate unor personalităţi tătare. În 2001 au fost organizate manifestări consacrate lui Hamdi Giraybay, Ismail Gasprinski, centenarului Seminarului Musulman din Medgidia, precum şi comemorării a "70 de ani de la moartea poetului naţional Tatar Mehmet Niyazi". Uniunea Tătară editează cărţi ale autorilor clasici şi contemporani, precum şi două periodice lunare: "Karadeniz"("Marea Neagra") şi "Cas"(Tânărul"). În dorinţa de a se continua tradiţia folclorului tătar au luat fiinţă ansambluri artistice la Valu lui Traian, Constanţa, Medgidia, Mangalia, Mihail Kogălniceanu, iar "Festivalul Portului, Dansului şi Cântecului Turco-Tătar"a ajuns la ediţia a VII- a. În activitatea UDTTMR un rol important îl joacă dr. Yusuf Timurlenk, cadru didactic la Universitatea Ovidius din Constanţa şi fost deputat, şi Sali Negeat, preşedinte al Uniunii şi deputat. Filialele locale ale UDTTMR s-auimplicat în construirea unor geamii în Constanţa şi Eforie Nord în ani in'90. Din punct de vedere religios, credincioşii tătari se află sub oblăduirea Muftiului Osman Negeal. În 1998, pentru serviciul religios musulman existau 80 de lăcaşuri sfinte, între care o moschee. În 1995, în urma unui protocol între statul român şi cel turc, seminarul musulman din Medgidia se transformă în Liceul Teologic Musulman ''Kemal Ataturk'', sponsorizat de guvernul de la Ankara. În domeniul lingvistic, un reper important l-a constituit apariţia în 1996 a ''Dicţionarului tătar - turc -român'' cu 10 500 cuvinte, realizat de Kerim Altay. De asemenea, limba tătarilor a fost subiectul unei teme de licenţă la Facultatea de Litere Constanţa, susţinuta de Omer Ozgean. Turcii Numărul estimat al turcilor din România este de 29. 080, ceea ce reprezintă 0,13% din populaţia ţării. Aceştia trăiesc în judeţul Constanţa (majoritatea), dar şi în Tulcea, Bucureşti, Călăraşi, Brăila. Repere istorice Prima consemnare documentară a prezenţei stabile a unor etnici turci pe actualul teritoriu al României este din anul 1264 când, în urma luptelor interne de tip feudal din Imperiul Anatolian selgiucid, un grup de 12 mii de ostaşi conduşi de împăratul Izeyddin Keykavuz s-a aşezat în Dobrogea. Aceştia erau trimişi de împăratul bizantin Mihail Paleologul pentru a apăra Imperiul Bizantin de invaziile străine. Aşezarea dobrogeană a fost numită de turcii preotomani Babadag, ceea ce înseamnă "Tatăl munţilor". Mulţi ani, localitatea a fost o garnizoană militară dar şi un centru cultural. Un nou val de etnici turci soseşte după cucerirea oraşului Varna în 1484, dar şi în anii următori, odată cu sporirea relaţiilor economice dintre România şi Imperiul Otoman. Cea mai impresionantă figură din zona Dobrogei a fost liderul spiritual Sari Saltuk Dede care a avut o atât de mare influenţă asupra etnicilor turci încât la 1641 când Petru Bogdan Bagsik vizitează Babadagul, menţionează că în acest oraş turcii cinstesc în mod deosebit mormântul acestuia care este înconjurat de candele, iar creştinii ajung chiar să îl confunde cu Sfântul Nicolae. Deoarece în secolul al XVII-lea mai toate satele, târgurile şi oraşele din Dobrogea aveau nume turceşti se poate spune că turcii ajunseseră să fie într-un număr foarte mare în Dobrogea. Pe de altă parte, educaţia şi instrucţia aveau mai mult un caracter religios, şcolile găsindu-se pe lângă lăcaşurile de cult (geamii). Dacă în anul 1900 în Dobrogea se aflau 238 de geamii, astăzi în toata România se găsesc doar 72, dintre care 7 au nevoie de restaurare, fapt pentru care sunt închise, iar 3 sunt în construcţie. De-a lungul timpului, pe lângă şcolile primare, apar şi şcoli speciale, care pregătesc dascăli şi hogi la Babadag. Astfel, la 9 noiembrie 1891 se înfiinţează la Medgidia un nou centru de pregătire a dascălilor şi hogilor. În perioada interbelică se poate vorbi şi despre o dezvoltare a intelectualităţii turceşti. Apar reviste şi ziare, la început numai în limba turcă osmană, apoi bilingve. Dacă până în 1923 elevii purtau uniforme caracteristice perioadei otomane, odată cu instaurarea Republicii Turce şi sub influenţa reformei kemaliste, uniformele capătă o alură europeană. Totodată, alături de limba turcă cu caractere latine se introduce şi limba română. Trebuie menţionată şi existenţa vakifurilor, a fundaţiilor care au contribuit foarte mult la dezvoltarea şi păstrarea identităţii culturale şi spirituale a minorităţii turce din România. Perioada 1945-1990 a fost o perioadă în care intelectualitatea turcă a migrat în Turcia, iar şcoala în limba turcă a funcţionat până în 1954 după care s-a suspendat. Turcii din România după 1990 După anul 1990, turcii s-au organizat formând Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR), al cărei principal obiectiv este să revigoreze şi să transmită valorile culturale şi tradiţionale ale etnicilor turci. UDTR - filiala Galaţi a organizat un festival interetnic euroregional "Dunărea de jos"şi coordonează activitatea editurii Elvan. UDTR editează ziarul Hakses şi numai în anul 2000 a publicat patru volume. Conform recensământului din (1992), numărul estimat al turcilor din România este de 29. 080, adică 0,13% din populaţia României. Dintre aceştia 24.295 trăiesc în judeţul Constanţa, 3 390 în Tulcea şi restul în Bucureşti, Călăraşi şi Brăila. Despre minoritatea ruşilor lipoveni din Dobrogea am hotărât să scriu datorită unor eleve care au prezentat imagini din tradiţiile acestei etnii, ele aparţinând acestei etnii mult întâlnite în Dobrogea de nord. Ruşii lipoveni sunt o etnie de origine slavă orientală, credincioşi ortodocşi de rit vechi (staroveri) care s-au stabilit pe teritoriul României începând cu mijlocul secolului al XVII-lea în urma reformării bisericii ortodoxe ruse. În timpul lui Petru I cel Mare (1682-1725) s-au luat măsuri restrictive de europenizare. Staroverii nu au acceptat înnoirea şi şi au luat calea pribegiei, stabilindu-se în toată lumea. S-au refugiat pentru mult timp în Basarabia, în pădurile de tei, în limba rusă ,,lipa'' înseamnă ,,tei'' şi de aici se presupune că ar veni originea termenului de ,,lipoveni''. La origine pescari din zonă râurilor Don şi Nipru, ei s-au stabilit cu preponderenţă în Dobrogea şi Bucovina, la gurile Dunării şi Nistru unde au practicat această meserie până în zilele noastre. Specificul acestei etnii este păstrarea limbii ruse vechi, a obiceiurilor şi tradiţiilor vechi. Un rol hotărâtor în păstrarea identităţii proprii l-a avut biserica. Slujbele se ţin în limba slavonă, scrierea se face cu caractere slavone, se foloseşte calendarul Iulian decalat cu 13 zile. Un rol important în viaţa lipovenilor îl are baia cu o semnificaţie sacră, considerate leac universal împotriva tuturor bolilor (purificare trupească şi morală).Obiceiurile ruşilor-lipoveni sunt strâns legate de sărbătorile religioase. Cel mai bine s-au păstrat obiceiurile de Lăsata Secului (Maslenita), de Florii, Paşte, Crăciun, botez, căsătorie, deces. Pe lângă faptul că sunt recunoscuţi buni pescari, ei se ocupă şi cu agricultura (buni grădinări), albinărit, morărit, etc. Deasemenea sunt constructori de bărci foarte apreciaţi, de case ( cu acoperiş din stuf ), iar majoritatea bisericilor şi mânăstirilor au fost construite şi pictate de renumiţi meşteri lipoveni. Majoritatea ruşilor-lipoveni este concentrată în regiunea Dobrogea în localităţile: Tulcea, Sulina, Sarichioi, Carcaliu, Jurilovca, Slavă Cercheză, Slavă Rusă, Constanţa, Ghindaresti, Năvodari şi în regiunea Moldovei în localităţile Târgu-Frumos, Bratesti, Manolea, Climauti, Suceava. ,,Primele aşezări cunoscute ale ruşilor-lipoveni sunt cele din Bucovina. Cele mai multe păreri nominalizează satul Lipoveni sau Sokolinti (cum este numit de către localnici) din judeţul Suceava ca fiind cea dintâi localitate înfiinţată de ruşii lipoveni (1724). O altă localitate lipovenească este Climauti din judeţul Suceava, atestată în 1780, printr-un act de donaţie semnat de egumenul mănăstirii Putna, Ioasaf, prin care li se permitea staroverilor ruşi aşezarea pe moşia mănăstirii. În 1784 este înfiinţată localitatea Fântâna Albă (actualmente pe teritoriul Ucrainei), care va deveni ulterior un centru spiritual deosebit de important pentru credincioşii de rit vechi (în 1846 aici se înfiinţează Mitropolia Creştină de Rit Vechi). Popularea cu staroveri a localităţilor din Moldova precum Manolea, Lespezi, Bratesti, Dumasca, Târgu Frumos, Iaşi este apreciată pentru prima jumătate a secolului al XVIII-lea, iar pentru restul de localităţi se indică prima parte parte şi mijlocul secolului al XIX-lea. Pentru regiunea Dobrogei, prezenţa staroverilor este asociată cu migrarea cazacilor conduşi de atamanul Ivan Nekrasov, ca urmare a incursiunilor declanşate împotriva acestora de autorităţile ţariste. Imigrările populaţiei cazacesti şi a celei alăturate acesteia se întind pe întreaga perioadă a secolului al XVIII-lea. Din 1740-1741, localitatea Sarichioi din judeţul Tulcea devine un centru important al cazacilor nekrasovi, cu o organizare remarcabilă a vieţii sociale după regulile „Legălmântului lui Ignat”. Alte sate lipoveneşti vechi din Dobrogea (secolul al XVIII-lea) sunt: Slava Rusă, Carcaliu, Jurilovca.'' Deoarece misiunea noastră de dascăli de gimnaziu sau de liceu rămâne cea de predare-învăţare şi nu cea de cercetare, aceasta fiind atributul învăţământului universitar, am preferat să iau informaţiile gata culese şi tipărite de cei mai în temă decât mine, insistând pe valoarea practică la catedră a acestor informaţii, ele mi-au fost de mare folos în orele de dirigenţie şi în orele de istorie, unde elevii au întrebat despre aceste raporturi româno-musulmane şi despre cele cu etnicii lipoveni. Practic am fost confruntată recent cu o situaţie conflictuală la clasa unde sunt dirigintă şi am rezolvat-o, cred eu, destul de mulţumitor. Un elev de etnie turcă, mai violent din fire, utilizând frecvent forţa fizică sau violenţa verbală, fiind mustrat în faţa clasei pentru comportamentul său, a replicat că este nemulţumit de apelativele adresate de colegi, acelea de ,, turcule'', ,,otomanule'', ,, păgânule''. După ce le-am citit aceste date istorice, am insistat pe ideea că oamenii trebuie să se înţeleagă între ei şi că fiecare clasă de elevi e ca o familie, toţi trebuie să mănânce împreună o pâine, le-am povestit apoi de proiectul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa realizat în colaborare cu fabrica ,,Dobrogea'' pentru restaurarea Edificiului Roman cu Mozaic, elevul de etnie turcă dorind să cumpere pâinea romană în fiecare săptămână la ora de dirigenţie, pâine pe care să o plătim toţi, inclusiv diriginta clasei, şi să o mâncăm împreună ca un ritual de prietenie. Ideea a devenit faptă în săptămâna următoare şi aşa mereu deoarece elevii au înţeles că nu conflictele sunt necesare într-o societate, ci o bună convieţuire şi respectul reciproc. Acelaşi elev s-a oferit să aducă după sărbătorile tradiţionale musulmane dulciuri specifice şi să îşi servească în clasă colegii, atunci şi ceilalţi au înţeles că pot deveni mai buni oferind şi ei bunătăţi tradiţionale, demonstrând că românul mai este încă membrul unui popor ospitalier, tot la fel ca etniile cu care convieţuieşte. Bibliografie: Tasin Gemil ,,Românii şi otomanii în secolele XIV-XVI llea'' Ediţia a 2-a, revizuită, Editura Ovidius University Press, Constanţa, 2008 Ekrem, Mehmed Ali, ,,Din istoria turcilor dobrogeni'', Bucureşti, 1994 A. Rădulescu, I.Bitoleanu, ,,Dobrogea. Istoria românilor dintre Dunăre şi mare'', Bucureşti,1979 Mehmed Mustafa Ali, ,,Istoria turcilor'', Bucureşti, 1978 Nicoară,Teodor ,,Istoria şi tradiţiile minorităţilor din România'' 2005, ediţie on line www.aliantacivilizatiilor.ro/ro/.../minoritati.../43-tartarian-minority www.ziarelive.ro/.../traian-basescu-comunitatea-musulmanilor-din-ro...30 Aug 2011
joi, 24 mai 2012
marți, 22 mai 2012
vineri, 11 mai 2012
TELEPATIA- REFERAT PREZENTAT LA FACULTATEA DE PSIHOLOGIE
1.Definirea termenilor : parapsihologie, perceptie extrasenzoriala, telepatie
Oamenii de stiinta din domeniul psihologiei, ca si omul comun dealtfel, au constatat existenta unor fenomene psihice mai putin obisnuite,total diferite de cele comune. Aceste fenomene psihice au fost numite de unii autori parapsihologice.
Termenul,explicat etimologic prin adaugarea prefixului ,,para’’, care in limba greaca inseamna ,,langa’, dincolo de ‘’ desemneaza telepatia, clarviziunea, precognitia,
retrocognitia si altele.De la explicatia etimologica s-a ajuns la idea ca parapsihologia este o pseudostiinta sau chiar o sarlatanie.In 1889 Dessoir introducea acest termen, pentru ca in 1942 Thouless si Wiesner sa prefere o alta terminologie ,,fenomene psi’’sau procese de perceptie extrasenzoriala [PES] utilizat de J.B.Rhine.
Termenul de telepatie se explica etimologic prin cuvintele grecesti ,,tele’’
[departe] si ,,pathe’’[simtire], desemnand un transfer de informatii intre doi indivizi.
Se creeaza ,considera unii autori,o biocomunicare intre un receptor si un emitator, o ,,psiho-inductie ‘’mentala[1],o transmisie de ganduri la distanta. Dar nu numai ganduri pot fi transmise, ci si simboluri, notiuni, idei[2], aceasta legatura realizandu-se cu precadere intre persoane compatibile psiho-emotional, intre prieteni, rude, oameni cu pregatire intelectuala asemanatoare.
S-a constatat ca persoanele care recepteaza semnalele telepatice sunt, statistic vorbind, mai mult femei deoarece acestea detin o capacitate mai mare de sugestie,
de susceptibilitate emotionala, de relatie afectiva simpatetica fata de persoanele care
transmit. S-a mai constatat ca multe din semnale contin SOS –uri, avertismente de pericol, de iminenta unor accidente, morti, deci lucruri neobisnuite ceea ce i-a dus pe unii la concluzia ca s-ar emite astfel de ganduri doar in situatii extreme.
Psihologia transpersonala a recunoscut ca mare parte din capacitatea noastra umana se afla dincolo de atentia noastra constienta de zi cu zi. A vazut nu numai importanta subconstientului ,,inferior’,’studiat de Sigmund Freud si adeptii sai, ci
pe cea a subconstientului ,,superior’, a legaturii cu o sursa spirituala superioara[3].
A.Maslow, unul din fondatorii acestei metode de abordare, vorbeste despre experientele,,de varf’’, care indica ,,cele mai indepartate unghere ale naturii umane.
,,O experienta parapsihologica in care simti gandurile altcuiva si iti dai seama de o conexiune superioara, sau o experienta extracorporala in care iei legatura cu o sursa spirituala pot fi unele dintre cele mai importante tipuri de experiente de varf.’’[4]
Inconstientul este principala cale prin care intram in intelegerea experientelor parapsihologice. Inconstientul ,, inferior’’, despre care vorbea Freud, este prerational, prepersonal, cel ,, superior’’, spiritual este transrational, transpersonal.
Deseori se confunda,, inferiorul ‘’ cu,, superiorul’’. Freud interpreteaza toate experientele in functie de intoarcerea la perceptii si experiente din primii ani ai copilariei.
Reductionist,o experienta parapsihologica ar fi patologica-halucinatii, dovada de boala mintala. La plul opus , curentul ,,New Age’’aparut in SUA, considera ca impulsurile infantile, raspunsurile nevrotice sunt confundate deseori cu intuitia transcendentala.[5]
2.Cateva marturii din cele mai vechi timpuri pana azi
Fenomenul ,,telepatie’’fascineaza si inflacareaza imaginatia umana din cele mai vechi timpuri. El poate fi foarte bine un vis, o nazuinta a omului: apare in basme de exemplu la noi in ,, Neghinita’’al lui Barbu Stefanescu Delavrancea, dar si in relatari biblice: Iisus este socotit cel mai mare ,,telepat ‘’ al tuturor timpurilor; el ghicea gandurile fariseilor [6] raspunzandu-le:,,Orice imparatie care se dezbina in sine, se pustieste’’[Evanghelia dupa Matei, cap.12, versetul 25]
O cercetatoare a religiei si obiceiurilor tibetane, o deschizatoare de drumuri in acest domeniu, jurnalista Alexandra David Neel, care a trait vreme de 40 de ani la sfarsitul secolului XIX in Tibet, insusindu-si modul de viata al preotilor budisti, descrie acest fenomen frecvent intalnit in India, numit de ea metaforic: mesaje transmise ,,prin vant’’ [7]
Mircea Eliade insista in a explica aceasta capacitate telepatica prin exercitiul constient sustinut in canalizarea gandului practicat de samanii vechilor triburi sau de calugarii budisti. Puternica lor concentrare mentala putea influenta deciziile dusmanilor in razboi.
Un caz tipic de telepatie din cultura romaneasca, dupa cum il considera Nichita Stanescu[8] , dar si biografi ai lui Mihai Eminescu, este puternica sa legatura afectiva cu Veronica Micle, cea care scria o poezie atat de funesta chiar a doua zi dupa moartea marelui poet :,,Ce n-ar da un mort din groapa pentru un rasarit de luna’’, in conditiile in care ea se afla la Manastirea Varatec, refuzandu-i-se sa se mai apropie de ,,badia Mihai’’, ingrijit de sarguincioasa Harieta Eminovici, sora poetului.
Literatura de specialitate, destul de bogata, nu te poate totusi convinge pe deplin ca nu este vorba si de sugestie, de sugestologie, atata vreme cat cercetarile se fac intr-un domeniu ,,invizibil’’care te duce mai departe cu gandul la a accepta si unele fenomene absolute irationale: fantome, reincarnare, materializarea spiritului, levitatia.
Simtul comun al omului delimiteaza toate fenomenele insuficient cunoscute, numite,, psi ‘’ pentru ca litera greceasca semnifica ,,necunoscut’’, ca fiind atribite in mod cu totul empiric si intiuitiv, chiar mistic, fortelor raului, vrajitoriei,
magiei negre, diavolului. Astfel omul obisnuit delimiteaza clar rationalul de irational
temandu-se chiar de inexplicarea acestor aparente coincidente: stari de neliniste,
premergatoare unui eveniment: moartea cuiva drag, un accident, chiar nasterea unui copil, stari care apar de cele mai multe ori in vis, in stare de transa, deci in starile modificate ale constiintei.
Nenumaratele exemple date de cei care cred in existenta telepatiei, faptul ca ea reprezinta inca un domeniu pseudostiintific, cuantificarile, masurarile statistice fiind inca destul de contestate, ideea ca totusi numai spirite foarte inalte pot cunoaste pe deplin rezultatele, de multe ori considerate cu aplicatii nu tocmai ortodoxe, cum se intampla cu marile descoperiri ale omenirii, aservite razboiului, face inca pe multi sa asocieze toate aceste trairi cu o bogata imaginatie, cu simple sugestii, cu coincidente, cu boli psihice.
Dar cand gasesti, totusi atat de multe lucrari, unele cu explicatii din fizica cuantica, desi si acolo apar destule brese, destule puncte albe, te intrebi daca nu cumva acest ,,vis’’ al omenirii nu se va implini candva, nu peste mult timp, cu aplicatii benefice, ca multe alte idei stiintifico-fantastice din trecut.
3.Experimente de telepatie organizate de oameni de stiinta in scopul demonstrarii validitatii ipotezei ca telepatia exista
In cursul secolului trecut s-au facut numeroase cercetari in SUA si URSS dorind ,se pare, sa se creeze o asa -numita ,,arma psihotrona’’, nerealizarea acesteia punandu-se pe seama faptului ca undele telepatice transmise concomitent din cele doua zone ale Terrei s-ar fi anulat reciproc.
Se considera ca exista cercetari si azi, discrete si secrete, in marile state ale lumii, din pacate avand ca destinatie tocmai aceste scopuri neortodoxe, militare.
Exista insa si opinii potrivit carora capacitatea neexplorata a creierului
uman ar putea fi exersata pe viitor, ea tinand de o epoca foarte veche, a prelimbajului uman, cand se pare ca semenii nostri comunicau nu doar prin semne nu doar prin limbajul corpului, ci si prin aceasta extraordinara, tulburatoare forma: telepatia.
Intr-un laborator al Universitatii Montana din SUA au fost invitate zeci de cupluri pentru experimente telepatice de catre dr.George Rice, un reputat cercetator in domeniu.Izolati, femeile intr-o aripa a cladirii, barbatii in alta, ei au fost subiectii unui experiment declarat reusit.Femeile au fost bransate la cate un aparat sensibil la modificarile galvanice ale epidermei, asemanator detectorului de minciuni. Sotii lor au stat cu picioarele in apa foarte rece; s-a constatat ca socul termic a fost inregistrat de aproape toate femeile,desiele nu erau constiente de ceea ce li s-a intamplat sotilor lor.
In URSS cercetatorul I.Vasiliev a realizat experiente in spatii perfect izolate ceramic si metalic,excluzand astfel posibilitatea propagarii undelor electromagnetice sau radio, deci a ajuns la concluzia ca, din punct de vedere fizic telepatia ar fi niste unde hertziene de origine biologica. Se vorbeste de un bioimpuls,de un biosemnal, de o biocomunicare, de campuri de bioenergie similare campului gravitational.[9]
La Facultatea de Medicina a Universitatii Virginia [SUA] ,dr.Rex Stanford a avut ideea sa demonstreze si a probat experimental ca majoritatea apelurilor telefonice aparent nepremeditate de tipul ,,mi-a venit ideea sa dau un telefon’’ar reprezenta consecinta unei inductii telepatice din partea celor ce voiau sa fie contactati.[10]
In Laboratorul de Electronica si Biotehnologie al Institutului de Cercetari Standford [California], doi cercetatori americani, Harold Puthoff si Russel Targ au experimentat cunoasterea la distanta a unor obiecte, obiective, actiuni.
Subiectii au descris verbal sau prin desen obiective necunoscute, aflate la mii de kilometri : drumuri, peisaje, cladiri, in timp ce acestea erau vizitate de alte persoane.[11]
La Suny College Purchase New York o femeie se afla intr-o camera fara nici un stimul sensorial, doar un microfon alaturi.Prietena ei , la 2 mile departare exprima idei prin cuvinte si transmitea mesaje despre o ilustrata aleasa intamplator,.femeia din New York vorbea tocmai despre acea ilustratie, redand exact cuvintele prietenei ei.
In cartea ,,Telepathic Impressions’’ a lui I. Stevenson se face o statistica :
69,4% din cazurile relatate incateva colectii principale s-au petrecut intre membrii de familie,28% intre cunostinte si doar 2,5 % intre straini.
Scriitorul Upton Sinclair, in cartea ,,Radio mental’’publicata in 1930, descrie experimente de succes cu transmisia telepatica a unor desene sotiei sale. A. Einstein semna prefata cartii atragand atentia asupra bunei credinte care trebuie sa ne insoteasca in aprecierea autorului si a solicitudinii de care trebuie sa dea dovada psihologii in cercetarea problemei.[12]
Modelul ,,radioului mental ‘’imagina mintea omeneasca functionand ca un radio:un emitator si un receptor. Actualmente se folosesc urmatorii termeni, specifici experimentelor de telepatie: ,,agent ‘’ pentru cel care transmite, pentru emitator deci si ,, preceptor’’ pentru cel care primeste, deci receptor.[13]
S-a constatat deasemenea ca unele personae au dezvoltate aceste capacitate
in proportie mai mare decat altele ceea ce a dus la concluzia ca acestea ar fi de tip senzitiv,cu o senzitivitate crescuta.
Parintele parapsihologiei este considerat psihologul American Joseph Banks Rhine[1895-1982] . Impreuna cu sotia sa , Louisa Rhine[1891-1984], cu care se spune ca forma o pereche perfecta, a intreprins o serie de experimente utilizand metodele statistico-cantitative, completate cu cele calitative. Subiectii experimentelor lui Rhine erau oameni obisnuiti , nu senzitivi neaparat [corespondentul mediumului din spiritism], erau studenti , iar materialele folosite erau carti de joc create special si zaruri .
Cercetarile lui Rhine au fost sintetizate in lucrarile sale:,,Noile frontiere ale mintii’’, ,,Puterile spiritului’’, ,,Perceptia extrasenzoriala’’, iar in ceea ce o priveste pe sotia sa in lucrarea ,,Canalele oculte ale mintii’’.
Cartile folosite in experimente au fost concepute de un colaborator, Karl Zener , de aceea se numesc carti Zener. Ele sunt in numar de 25, grupate in serii de cate 5, cu simbolurile: cerc, patrat, stea, unda si cruce. In experimentele de telepatie cel care experimenteaza ridica cartea una dupa alta si incearca sa transmita senzitivului simbolul..Intrucat acestia au posibilitatea de la unu la cinci de a ghici din intamplare o carte extrasa dintr-un teanc de cinci,este usor de calculate statistic daca rezultatul unei serii de extrageri este datorat intamplarii sau intra in joc capacitatile paranormale .De exemplu,deja 130 de carti ghicite din 500 reprezinta un rezultat semnificativ.Modificand un pic rezultatul este posibil ca sa se efectueze experimente de clarviziune si precognitie.
Alti cercetatori au folosit, dupa Rhine, carti mai ,,emotionante’’: cu imagini in loc de simboluri.Cartile Zener numite si cartile EPS, constituie totusi si azi cartile clasice si sunt cele mai folosite in mod obisnuit.Astazi alegerea cartii se face datorita evenimentelor aleatoare, iar nu manual; se tinde sa se inlocuiasca aceste carti cu experimente mai complexe, realizate prin intermediul unor instrumente tehnice sophisticate [14].
Cercetatorul new yorkez Charles Honorton ,care lucra la Dream Laboratory al Centrului Medical Maimonides din New York, s-a dedicate ani de zile ,in ultimele decenii ale secolului trecut ,experimentelor de telepatie in vis ,constand in incercarea de a transmite mesaje telepatice unor subiecti adormiti.Rezultatele au fost interesante ,totusi experimentele cereau un timp indelungat:o noapte intreaga pentru un singur mesaj telepathic.Atunci Honorton s-a dedicate cercetarii unui experiment care avea aceleasi caracteristici ca ale visului ,adica excluderea simturilor si proiectarea atentiei inspre interior.Astfel se putea obtine o viteza mare de experimentare.Pentru aceasta a recurs la genzfeld,adica un ,,camp omogen’’care
permite trezirea capacitatilor extrasenzoriale pe care ,spune el ,le are fiecare din noi.[15]
In starea ganzfeld subiectul este izolat din punct de vedere sensorial ca in vis,desi este treaz si in stae de a colabora imediat cu cel care experimenteaza.Subiectul nu trebuie sa fie in mod necesar un senzitiv ,ci o persoana foarte normala ;este pus sa se intinda pe spate intr-un loc linistit si izolat;pe ochi ii sunt puse doua jumatati de minge de ping-pong care nu deranjeaza fiind foarte usoare si care permit trecerea unei luminozitati usoare;pe urechi un acoperamant care transmite asa-zisul ,,zgomot alb’’un fel de suierat usor si regulat . Dupa o perioada de 15 minute este atinsa in general starea dorita:de pace si de totala liniste interioara,iar subiectul pare sa fi devenit mai receptive la stimuli
extrasenzoriali. In acest punct se pot incepe experientele de telepatie, clarviziune, precognitie.
Rezultatele au demonstrat ca tehnica functioneaza,ea fiind adoptata in diverse institute si laboratoare ,intre care Facultatea de Psihologie a Universitatii din Cambridge si a dat rezultate statistice mai bune decat cele obtinute cu toate celelalte tehnici utilizate pana acum.Scopul final al acestor tehnici este sa demonstreze ca cea mai mare parte a oamenilor poseda capacitate paranormale si ca ,daca se creeaza conditii juste acestea se manifesta cu o relative usurinta.[16]
Toti cercetatorii de pana acum au ajuns la aceeasi concluzii,pe care le surprinde Adrian Patrut in lucrarea ,,De la normal la paranormal’’[17]:
-exista doua tipuri de telepatie: telepatia gama, care este un fenomen bioinformational veridic,o achizitie de informatii datorata capacitatii receptorului ,ea putand fi pasiva sau active cand receptorul este mai mult sau mai putin acordat pe receptie ,pe ,,frecventa’’pe care transmite emitatorul,si o telepatie kappa
O sugestie mentala ,un fenomen bioenergetic ,de biocontrol.
-elementele afective sunt mai frecvente decat cele intelectuale;cazurile spontane aparintre persoane unite printr-o afectiune puternica[soti,parinti-copii,frati,prieteni]
Murray a demonstrate experimental ca legaturile familiale favorizeaza comunicarea telepatica.
Rhine a evidentiat ca cele mai stranse contacte telepatice sunt intre gemenii homozigoti.
Sudre rezuma cateva din cele mai frecvente tipuri de experiente telepatice spontane sau provocate:
-emitatorul[E] sufera un accident,receptorul [R] aflat adesea la mare distanta, este ,,anuntat printr-un sentiment obscure ,o comunicare precisa sau o imagine halucinatorie;
-E ii scrielui R care stie ca va primi scrisoarea;
-E si R se gandesc simultan la acelasi lucru;
-R viseaza ca E desfasoara ,in momentul respective ,o anumita activitate ,ceea ce se confirma ulterior;
- R ghiceste cartea de joc pe care E a tras-o sau are intentia sa o joace;
-R comunica inconstient [prin scriere automata,miscari ale unei mese] raspunsul la o intrebare,pe care il,,citeste ‘’ in constiinta unei personae prezente sau absente;
-R, adormit de catre E[transa hipnotica] executa ordinele acestuia exprimate mental si ii impartaseste gandurile si sentimentele.
Guthrie in 1883 este printer primii cercetatori care experimenteaza telepatia.Din 434desene transmise intre doua doamne,287 au fost reproduce corect.
Intre anii 1928-1930 sotii Sinclair au fost subiectii unui experiment realizat din proprie initiative.Romancierul desena 290 de schite, sotia sa reproducand corect 65,155 partial correct,70 eronat.
La inceputul secolului XX in saloanele doamnelor din inalta societate era o moda sa demonstrezi existenta telepatiei.S. Freud, invitat sa verifice capacitatea senzitivului Wolf Messing, a adresat mental acestuia un ordin ; acest ordin a fost imediat executat: Messing a smuls trei fire de par din barba unui invitat care nu era altul decat A. Einstein.
Uri Geller a fost o personalitate controversata deoarece capacitatile lui, testate in 1972 la Institutul de Cercetari Stanford din California,SUA,au fost socotite ale unui prestidigitator sarlatan, el reproducand aproape perfect 7 desene din 7.
S-au realizat comunicari telepatice pe distante mari :Atena-Viena[1300 km]; Atena-Varsovia[1600 km]; Atena-Paris[2100 km].
In 1971 recordul comunicarii telepatice a fost inregistrat de zborul capsulei Apollo 14 , cosmonautul Edgar Michell , emitator de pe Luna trebuia sa ia legatura cu 4 subiecti de pe sol.[18]
In 1962 se experimenta telepatia intre un emitator de pe sol si altul din submarinul Nautilus aflat in submersie.Se dorea sa se demonstreze ca semnalul telepathic nu este ecranat de mediul in care se propaga, el trecand prin straturile groase de apa, prin peretii metalici ai submarinului.
Experientele unor fizicieni [Boyd,Maddock] au demonstrat ca subiectii inconjurati de campuri magnetice artificiale, inginerii americani care lucrau cu masini de inalta frecventa deveneau telepati.
Experimentele facute de Ullman si Krippener la Centrul Medical Maimonides din New York in 1974 au demonstrat ca in faza REM [rapid eye movements] a somnului emitatorul sugera o imagine complexa pe care tocmai o visa receptorul. S-a concluzionat ca starile alterate ale constiintei cu grad inalt de control [concentrare,meditatie] sau cu grad redus de control [transa, vis] sunt favorabile receptiei telepatice.
In URSS s-au facut studii si pe animale demonstrandu-se existenta zoo telepatiei : un caine lup privit insistent de dresor a adus o carte de telefon dintr-o camera vecina, cautand-o printre alte lucruri.Asistenta dresorului a reusit sa il faca pe caine sa apese clapele unui pian cu labele, sa ia o bomboana de si sa o duca celui de langa pian,sa se tarasca sub pian si sa latre. Fireste ca aici pot exista foarte multe semne de intrebare.
In Occident preocuparea pentru telepatie si alte fenomene para normale a dus la infiintarea a numeroase institute de cercetari : in Italia, Societatea de Parapsihologie fondata la Roma in 1937, Asociatia Italiana de Metafizica fondata la Milano in 1950 ,Arhiva de documentare istorica a investigatiei psihice, creata in 1985 la Bologna, in Germania, Institutul pentru zone de frontiera ale psihologiei si psihoigienei, fondat in 1953 de Hans Bender [1907-1993] la Freiburg; acesta este unic in felul sau deoarece contine laboratoare de cercetare, o foarte vasta biblioteca,o cinemateca, o mare colectie de fotografii si placi fotografice de interes istoric si este in raporturi de colaborare cu universitatea locala, unde exista o catedra de parapsihologie. Institutul este un foarte important punct de referinta pentru cine se ocupa de parapsihologie, si desfasoara o semnificativa munca de ,,psihoigiena’’ adica de consiliere, de ajutor pentru cei care s-au confruntat cu fenomene paranormale spontane.
In SUA exista deasemenea resurse financiare care au facilitat infiintarea unor
laboratoare, a unor societati sau institute de cercetari. Astfel a fost creata in 1951 Fundatia de Parapsihologie de catre Jeanette Eileen Garret, fundatie care azi este condusa de nepoata sa, fondatoarea fiind o senzitiva, cercetata de savanti celebri, testata de ei [Price,Lodge, Mc Dougal, Pratt, Murphy], declarata unul dintre cei mai mari mediumi care au existat. Psihologia transpersonala,dezvoltata din cea umanista amandoua aparute in SUA, pune accentul pe spiritualitate, pe exigentele trans personale ale omului, recunoscand dreptul si indatorirea fiecaruia de a-si urma propria cale de realizare. Deci are un mare interes pentru experientele de tip transpersonal,pentru meditatie, pentru psihosinteza, pentru tot ceea ce retrimite la trancendenta si chiar pentru fenomene paranormale.[19]
Intre preocuparile deosebite ale oamenilor de stiinta foarte cunoscuti se inscrie si inclinatia pentru parapsihologie; amintim alaturi de cei anterior mentionati pe William Crookes ,descoperitorul taliului, pe Charles Richet ,laureat al premiului Nobel pentru fiziologie, pe Marie Curie, descoperitoarea radioactivitatii, pe filosoful creator al intuitionismului,Henri Bergson .
Tesutul cutanat reprezinta hotarul eului ,ne intrebam deseori, sau mintea se afla doar in creier, gandul poate circula liber ca o unda, ca o lumina ,mai rapid decat insasi viteza luminii? Suntem toti uniti intr-un fel care depaseste aparenta noastra separare? Experientele parapsihologice ne leaga pe toti la un nivel spiritual? O femeie se gandeste la un prieten pe care nu l-a mai vazut de multi ani si deodata prietenul ii da telefon,un barbat implicat intr-un accident rutier striga la sotia sa care este acasa, doarme si ea se trezeste din somn, ofemeie naste primul ei copil, intr-o maternitate si, speriata, neincurajata de nimeni striga la mama ei, iar aceasta stie ca in acel moment si nu altul fiica ei naste.
Liberul arbitru si determinismul par sa fie puncte de vedere incompatibile despre lume, pentru ca fiecare actiune a noastra pote fi in acelasi timp inteleasa ca fiind predestinata-in domeniul geneticii se fac tot mai multe descoperiri care ar duce la concluzia ca purtam in noi de la nastere ,,drumul’’ vietii biologice si chiar psihice, dar si liber-aleasa ,putand sa ne creem singuri realitatea :,,Ne facem viata cu propriile ganduri’’[Rabindhranat Tagore] .
Un om viseaza un accident de tren in care e ucis si hotaraste sa calatoreasca in alta zi; trenul cu care trebuia sa plece deraiaza asa cum el a visat dar ca fara el sa pateasca ceva. S-a salvat ,dar oare putea sa previna accidental in intregime?
Experientele parapsihologice par sa ne indice existenta unui plan spiritual mai amplu care ne cheama sa-i ghicim secretele?Psihologul Rex Stanford de la St. John’s University New York sugereaza ca PSI s-ar putea sa fie implicat in toate actiunile noastre cotidiene ,dar la nivelul subconstientului. Acesta ar fi un mecanism de scanare pe baza de PSI care cerceteaza permanent mediul in cautare de noi informatii legate de nevoi personale. [20]
Frederic Myers, erudit britanic in domeniul literaturii clasice, membru fondator al Societatii de Cercetari Psihologice din Londra, a trait intre anii 1843-1901, este considesat unul dintre cei mai mari teoreticieni ai cercetarii psihice caruia i-a dedicate toata energia sa, exrerimentand in domeniul hipnozei, telepatiei, clarviziunii, mediumitatii.El a dezvoltat conceptual de niveluri multiple ale constiintei, eul constient care face actiunile zilnic, eul subconstient subliminal care are acces la mintile altor indivizi.[21]
Gustav Jung [1875-1961], considerat un continuator si novator al psihanalizei lui Freud, prin teoria sa asupra sincronicitatii incearca sa explice fnomenele paranormale.In subconstient comunicarile sunt sub forma de simbo-luri, visul este un simbol, experientele parapsihologice sunt simboluri, exista coincidente semnificative, o ,,sincronicitate’’ care implica un simbolism, o forma de comunicare din subconstient.
Edgar Cayce face presupunerea de baza ca exista o constiinta universala , spirituala prin natura raspunzatoare nu numai de experientele parapsihologice; se poate interpreta aceasta conceptie ca fiind tributara religiei?,,La inceput a fost cuvantul [logosul] si cuvantul l-a creat pe Dumnezeu’’.[Biblia,Facerea ] Cayce era un senzitiv.El considera ca fiecare individ e un suflet ,un psihic, dar numai o parte din acesta se proiecteaza in dimensiunile limitate ale timpului si spatiului.Abilitatea parapsihologica este o forma de exprimare a sufletului, problema fiind sa indepartezi atat din constient cat si din subconstient acele conditii care blocheaza aceasta manifestare naturala . Armonizarea inseamna inlaturarea acestui blocaj, pentru a avea experimente parapsihologice echilibrate,utile. Inseamna a te face una cu scopul lui Dumnezeu, a indeparta motivele egoiste . Prin aceasta intra in contradictie cu teoria lui Stanford in care nevoile eului sunt forma de motivatie primara [ca si la Maslow]. Motivatia trebuie sa fie aceea de a-ti dezvolta constiinta spirituala si de a te pune in slujba celorlalti, deci una altruista.
Telepatia este , in cel mai bun caz , un canal imperfect de informatii. Daca ne imaginam acele particule cuantice care circula in orice mediu, dece nu in tot universal,ne putem explica de ce unele idei,inventii, teorii ale stiintei pot fi emise de cercetatori diferiti, din tari diferite,din epoci diferite, de ce creatori de opera literara, de arta in general au idei foarte asemanatoare, fara a se plagia tocmai pentru ca nu cunosc opera celuilalt.
Deasemenea se poate ca dorinta puternica, o dorinta interioara, o motivatie sustinuta de o vointa puternica poate foarte bine sa altereze simtitor perceptia realitatii . ,,Proiectia’’ este o alta alternativa de telepatie, cand atribui altcuiva o emotie, o caracteristica proprie . De aceea este necesar sa discerni, sa distingi intre telepatie propriu-zisa si proiectie a dorintelor, a nazuintelor proprii.
Totusi pe baza cercetarilor statistico-matematice s-a ajuns la concluzia existentei fenomenelor parapsihologice facilitate indeosebi de starile de constiinta modificate, cu grad redus de control, induse prin hipnoza, substante psihoactivatoare [droguri, medicamente] ,iar in urma unor cercetari recente ale unor echipe de specialisti americani din diverse domenii se pare ca indragostitii ar fi ,, inundati ‘’ de acelasi tip de hormone ca in cazul substantelor psihoactivatoare, ceea ce ar explica de ce legaturile de telepatie se fac pe baza unor puternice relatii afective interpersonale. Se mai afirma ca subiectii ar fi indeosebi personae extravertite , usor adaptabile social si mai putin cele introvertite, retrase.
Un studio foarte documentat, bine structurat din punt de vedere al cunostintelor actuale despre a scris italianul Vincenzo Nestler, intitulat chiar ,,Telepatia’’. In 200 de pagini prezinta fenomenologia acestei manifestari a psihicului uman.pornind de la mituri si istorie, de la ,,fantasmele viului’’ si cazurile spontane de telepatie, explicand conceptele fundamentale, enumerand etapele cercetarii in domeniu,dedicandu-I lui Rhine un amplu capitol. De asemenea face distinctia intre clarviziune si telepatie, prima derivand din cea de-a doua si intre telepatie si mediumitate,apoi compara telepatia cu hipnoza.
Un capitol separate si amplu este dedicate explicarii stiintifice a naturii telepatiei,vorbind de ipoteza ,,eului adimensional’’, de ipoteze ‘’fizice’’ sau ,,energetice’’,de ipoteze privind ,,radiatia nervoasa’’,privind ,,iradiatia fiziologica’’,de bazele ,,biochimice ale telepatiei’’, de ipoteze asociative si antimaterialism, de polipsihism, de inteligenta si finalitatea naturii, de ,,asa -zisele ipoteze oculte’’, de cele psihodinamice, despre ,,campul psi’’, iar ca apendice oferind instructiuni de telepatie practica, de telepatie si yoga, precizand si perspectivele acestor cercetari.
Astfel se aminteste de clinici specializate in sugestie mentala impotriva suicidului si a tulburarilor cauzate de depresii psihice,in URSS, de aplicatiile in psihiatrie la pacientii suferinzi de mania persecutiei transmitandu-le telepatic imagni si sentimente de bunavointa , optimism, iubire.
Studiile actuale se orienteaza pe trei directii:
-incercari de aplicatii practice ;
-cercetari teoretico-experimentale mai aprofundate in domeniul psihologiei,,abisale’’;
-cercetari teoretico-experimentale cu privire la substantele chimice si biologice, la structurile fizice pentru a da o configuratie stiintifica ipotezei energiei psi.
Se dezvolta o noua stiinta .psihotronica,avand ca obiectiv gasirea si realizarea unor modele teoretice ale mecanismelor energetice ale actiunii la distanta.
Telepatia ar fi rezultatul interactiunilor intre sisteme bioplasmice,ar fi o legatura intima intre constiinta ,energie si materie. Suntem inconjurati de o ,,telesfera ‘’, de proiectii psihice fiind virtuali receptori ai infinitelor iradieri telepatice ale mediului..
4.Argumente pro si contra ale oamenilor de stiinta in domeniul psihologiei
Pe baza cerceetarilor unor oameni de stiinta ca Albert Freihen von Schrench Notzing in 1962, Eisenbug in 1983, Brian Iglis in 1993 s-a incercat o explicatie a cauzelor fenomenelor paranormale :
-informatia psi se propaga prin intermediul undelor electromagnetice foarte lungi;
-semnalele telepatice ar fi purtate de neutrino care parcurg distante foarte mari cu viteza luminii sau chiar mai mare ;
-informatia extrasenzoriala este vehiculata de o particular fizica numita psihon, psitro, mindon, nedescoperita inca;
-undele mintale s-ar propaga in eterul psihic ,un mediu aflat in afara spatiului si timpului fizic;
-campul si energia perceptiei extrasenzoriale ar lua locul eterului psihic in alte teorii.
Psihologul roman Mielu Zlate[22] considera ca toate aceste teorii ridica noi probleme, astfel ca apar argumente pro si contra parapsihologiei in general si telepatiei in particular:
-rezultatele cercetarilor sunt neconcludente, nu exista dovezi clare , nu se descrie fizic si fiziologic fenomenul, nu sunt cercetari clare statistico- matematice pentru ca nu se pot reproduce ori de cate ori vrem, apar accidental, subiectii ar fi manevrati, sugestionati de parapsihologi, naivi creduli care ar frauda , ar falsifica experimentele;
- cei care nu cred in telepatie resping total existenta acesteia, desi s-ar parea ca e un fenomen universal, cei care resping telepatia si celelalte fenomene parapsihologice sunt superficiali, dogmatici, rigizi, pentru ca de obicei cazurile de frauda sunt nereprezentative, cercetatorii in domeniu au spirit critic accentuat, iar in privinta datelor statistice probabilitatea ca sa intervina intamplarea este foarte mica datorita frecventei ridicate inregistrate de cercetatorii dedicati acestei probleme.
5. Concluzii proprii
Pornind de la trairi personale, coincidenta ridicarii receptorului telefonului cu mama mea, o stare de neliniste inexplicabila care m-a determinat sa sun o persoana draga aflata intr-o situatie foarte neplacuta, dar cu care nu mai comunicasem de mai multi ani, gandul intens la o persoana si intalnirea ei pe strada chiar atunci, rostirea unor cuvinte pe care interlocutorul tocmai le gandea, confirmata cu uimire, toate acestea ma fac sa cred ca telepatia exista, ca ne poate fi chiar de folos in procesul instructiv- educativ, facilitand intelegerea explicatiilor profesorilor si nu pentru a frauda la evaluari cum isi doresc poate altii.
Daca ne gandim ca folosim doar o minuscula parte din creier, asa cum se afirma, atunci nu putem sa negam existenta telepatiei. Ea poate fi un mijloc de gasire a partenerului marital, poate contribui la realizarea unei ,,retele’’ ca si internetul, de fapt se afirma ca toate aceste cuceriri ale stiintei si tehnicii contemporane ar grabi revenirea la acel limbaj universal, dincolo de hotarele ontice sau ale speciei, s-ar reveni la acel prelimbaj al gandului:
,,La inceput a fost cuvantul..’’
6.BIBLIOGRAFIE
-1,,Zlate, Mielu ,,Introducere in psihologie’’ ,Editura Polirom ,Iasi .2000.p227-231
-2.Iglis, Brian , ,,Paranormalul-o enciclopedie a fenomenelor psihice’’,Editura Valdo, ,p.71-81
-3.Richards ,Douglas G,.,,Parapsihologia practica’’Editura Teora 2000,p.15-17
- 4 Noul Testament
-5.Dr Samu Valeriu,,,Trairea … parapsihologica’’ ,Editura Forum SRL ,Bucuresti,p.127-148
-6.Patrut ,Adrian ,,De la normal la paranormal’’,Editura Dacia ,Cluj –Napoca 1993,p.130-138.
--7.David Neel, Alexandra,,Cu mistici si magicieni in Tibet ‘’Editura Europolis, 1992,p.202-212
-8. Drochioiu ,George,,,Parapsihologia’’,Editura Agora ,Iasi,1993,p.33-38
-9.Giovetti Paola ,,Lumea misterelor. Ghid fundamental de esoterism si parapsihologie’’,Editura Lucman 1997.passim
-10. Margus Anir si Adela,,,Puterile spiritului ’’Editura Imago Sibiu,1996
-11.Gossler ,Marcus ,,ABC –ul parapsihologiei’’,Editura Saeculum IO -Vestala Bucuresti 1996
-12.Dorian,Dorel ,,Paranormal 2000’’Editura Universal Bucuresti
-13. Stanescu ,Nichita ,,Cartea de recitire ‘’Editura Scrisul Romanesc 1984
-14.Eliade .Mircea ,,Istoria credintelor si ideilor religioase’’, Editura Stiintifica .Bucuresti 1991
7.Note
1.- Zlate ,Mielu, op. cit.
2.-idem.
3.-Noul Testament
4.-Richard ,Douglas,,op.cit
5.-idem
6.-ibidem.
7.-David Neel, Alexandra,op.cit.
8.-Stanescu,Nichita, op.cit
9.-Richards, Douglas ,op.cit.
10.-idem
11.-ibidem
12.-idem
13.-Giovetti,Paola.op.cit.
14.-idem
15.-Inglis Brian,op.cit.
16.-idem
17.-Patrut,Adrian.op.cit
18.-idem
19.-Richards,Dougal,op.cit.
20.-idem
21.-ibidem
Abonați-vă la:
Postări (Atom)