Potențialul agresiv al elevilor de gimnaziu și liceu

Gigi Stanciu* Introducere Violența școlară este un fenomen extrem de complex, cu o determinare multiplă: familială, societală, școlară, personalăși culturală. Ea se prezintă ca un ansamblu specific de forme de violență care se condiționează reciproc și au o dinamică specifică: violența importată din afara școlii, dar și violența generată de sistemul școlar, violența adulților împotriva elevilor dar și violența elevilor împotriva profesorilor. Acest fenomen este greu de evaluat atât la nivel național cât și la scară mondială, este greu de estimat, deoarece violența fizică poate fi interpretată ca o problemă internă, ce trebuie rezolvată prin mijloace interne mai degrabă decât prin apelul la forurile competente. Violența în școală este o expresie a violenței din societate; când violența se produce în școală, ea conduce și la alte consecințe alături de prejudicii, victimizare, uneori moarte; violența din școală reduce șansele elevilor de a-și dezvolta personalitatea pe deplin și de a dobândi o educație de calitate. De aceea este foarte necesară cunoașterea particularităților individuale si de vârsta ale puberilor și adolescenților pentru a preîntampina eventualele lor descărcări agresive pe fondul prezenței unui potențial agresiv specific vârstei și influențat de factori externi. 1. Definirea conceptului de agresivitate; agresivitate versus violență Auzim deseori despre comportament agresiv și comportament violent, despre manifestări agresive și violente, despre limbaj agresiv sau violent, despre jocuri agresive sau violente ba chiar imagini agresive sau volente. O distincție între ele ar fi necesară. Agresivitatea este o trăsătură a tuturor ființelor vii necesară pentru a supraviețui. Cu toții luptăm, atacăm, ne apărăm, distrugem, înfrângem; există manifestări pozitive ale agresivității, cum sunt concurența, întrecerea, competiția, ambiția, lupta, sportul și altele. Fiecare are nevoie să găsească asemenea manifestări pentru a ,,folosi" agresivitatea care se cere descărcată; aceste manifestări pozitive trebuie găsite sau învățate. Ȋn cu totul altă situație se află violența. Ea are un caracter impulsiv și distructiv și are un obiect țintă. Este vorba despre o manifestare care apare ca urgentă, de neamânat, ce trebuie să se întâmple aici și acum. Subiectul nu o poate controla, nu o poate amâna cel mai adesea. Datorită urgenței sale, uneori ținta care este vizată este schimbată cu o alta care se afla la îndemână. Chiar dacă ostilitatea este îndreptată împotriva unei persoane sau situații, persoana exercită violența asupra alteia doar pentru că aceea a fost în momentul respectiv acolo. Ȋn categoria manifestărilor violente se înscriu toate tipurile de jigniri, înjurături, lovituri, amenințări și altele care produc atingere fizică sau psihică celor din jur. Violența nu este neapărat conștientă sau voită, putând vedea cu ușurință oameni care nu știu ce fac in momentul respectiv, care fac ,,din greșeala" sau care nu estimează consecințele acțiunilor lor. 2. Teorii ale agresivității Adolescența este o perioada de transformări pe plan social, fizic și psihic. Transformările fizice care încep la pubertate sunt adesea foarte brutale și adolescenții le trăiesc ca pe o mare metamorfoză. Transformările pot determina sentimente de jenă, timiditate, refuzul comunicării etc. Deosebit de important în această perioadă este relația pe care adolescentul o are față de propriul său corp aflat în transformare. Legat de acest aspect asistăm la preocupări deosebite în ceea ce privește machiajul, coafarea părului, îmbrăcămintea. Emoțiile se manifestăîn această perioadă cu un mare dinamism. Au loc treceri bruște de la stări de fericire la stări de descurajare sau deprimare, de la sentimentul de putere la cel de îndoială, de scădere a stimei față de sine. Pentru a face față acestor emoții, adolescenții dezvoltă reacții de agresivitate și de opoziție față de tot ceea ce înseamnă autorități. părinți, profesori, instituții. Sub aspect temporal, adolescența, este perioada de vârstă situată între copilărie, pe care o continuă, și vârsta adultă, respectiv între 12 – 13 ani și se termină între 18 – 20 de ani ( acestă încheiere sau terminare este relativă, deoarece atât apariția cât și durata adolescenței variază în functie de sex, rasă, condiții geografice și mediul social – economic). Este o perioadă de restructurare afectivă și intelectuală a personalității. Ea este caracterizată ca o perioadă ingrată, ceea ce scoate în evidență faptul că este dificilăși pentru adolescenții insiși cât și pentru cei care se aflăîn contact cu adolescenții. Pe plan psihologic putem reține în principal următoarele trăsături de care este marcată adolescența: căutarea identității de sine, căutarea unui set personal de valori, achiziția abilităților necesare pentru o bună interacțiune socială, câștigarea independenței emoționale față de părinți, nevoia de a experimenta o varietate de comportamente, atitudini și activități. A. Factorul familial Implicarea educației de tip familial în geneza devianței a fost afirmată încă din secolul trecut de Cesare Lombroso în ,,Omul delincvent’’. Cercetări mai noi privind rolul familei in etiologia devianței au identificat o diversitate de factori cauzali cum ar fi socializarea, climatul afectiv, coeziunea familială, statusul economic și cultural etc. Ancheta socială efectuată de A.Bandura și H.R.Walters confirmă faptul că adolescenții agresivi provin, de regulă, din familii în care părinții înșiși sunt agresivi, și metodele disciplinare sunt neadecvate, fiind deseori brutale. Studiile privind relațiile dintre tatăl tiran și adolescenți menționează faptul că adeseori pot avea loc conflicte care pot sfârși printr-o ruptură a relațiilor cu părinții și fuga de acasă a adolescentului, precum și prin vagabondaj. Climatul socio-afectiv și moral al familiei este mult mai perturbat atunici când în familie sunt cazuri de alcoolism, de imoralitate si de antecedente penale. Adolescenții proveniți din familii cu perturbări ale climatului moral, socio-afectiv și cu o atmosferă conflictuală se pot asocia mai ușor grupurilor delictogene. B. Factorul individual Factorii individuali sunt grupați in două categorii: factori constituționali, dependenți de zestrea ereditară și de structura neuro-psihică ( debilitate mintală, hiperemotivitate, autism, tendințe agresive) și de unele particularități ale personalității (diferite tulburări de caracter sau atitudini negative, formate sub influența unor factori defavorabili de mediu). Cele mai cunoscute teorii psihologice cu privire la personalitatea deviantului sunt: teoria personalitătii criminale( J.Pintel ), teoria disocialității ( R.Mucchielli ) și teoria autocontrolului (T. Hirschi si M.Gottfredson). Cele trei teorii sunt destul de asemănătoare și schițează următorul portret al deviantului caracterizat prin: intoleranța la frustrare, autocontrol deficitar, egocentrism, impulsivitate, nedezvoltarea sentimentelor morale, indiferență și dispreț față de activitățile sociale utile, evitarea efortului voluntar, dorința realizări unei vieți ușoare, fără muncă, opoziția față de normele juridice, morale, sociale, devalorizarea de sine, imaginea falsă despre lume.Ȋn majoritatea cazurilor, aceste simptome caracteriale apar încă din copilarie și se exacerbează în preadolescențăși adolescență. Un factor important al comportamentelor agresive este intoleranța la frustrare. Starea de frustrare se manifestă printr-o emoționalitate mărităși, în funcție de temperamentul individului, de structura sa afectivă, se poate ajunge la un comportament violent, individul nemaiținând seama de normele si valorile fixate de societate. Frustrarea afectivă este una din cauzele cele mai frecvente ale problemelor de comportament. C. Factorul social Mediul social conține numeroase surse de influență de natură să inducă, să stimuleze și să întrețină violența școlară: situația economică, slăbiciunea mecanismelor de control social, inegalitățile sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfuncționalități la nivelul factorilor responsabili cu educația tinerilor, lipsa de cooperare a instituțiilor implicate în educație. Pentru țările foste comuniste, creșterea violenței în general, nu numai a violenței școlare, este pusă pe seama unui complex de factori precum liberalizarea mass-media, lipsa exercițiului democratic, creșterea libertății generale de mișcare, slăbirea autorității statului și a instituțiilor angajate în respectarea legii, accesul la mijloace de agresiune. Concluzii : Potentialul agresiv este în creștere de la gimnaziu spre liceu. Ȋn prezent, cultura adolescenților pare a fi centrată pe violență, pe agresivitate, fenomen la care au contribuit familia, școala, industria divertismentului și mass-media. Conjunctura economicăși socială provoacă anumite confuzii în rândul tinerilor, care încep să se îndoiască de eficacitatea școlii, de utilitatea știintei, cu atât mai mult cu cât constată că școala nu îi asigură inserția profesională, că valorile tradiționale promovate în școală– munca, meritul, efortul – cunosc o degradare vizibilă. Un mediu social în criză afectează profund dezvoltarea personalității adolescentului și a individului în general. Violența școlară este un fenomen social complex, iar formele sale de manifestare au evoluat o dată cu normele sociale. Tot mai multi psihologi și sociologi sublinează faptul că mijloacele de comunicare în masă, prin conținutul neadecvat pe care îl promoveză uneori, pot propaga în rândul tinerilor, atitudini disociale și antisociale. Adolescenţii îşi afirmă sensibilitatea şi creativitatea de a lungul etapelor de dezvoltare prin iniţiative proprii, care deseori vin în conflict cu normele adulţilor. Ei îşi impun astfel dorinţa de afirmare, de autonomie, considerând obedienţa o prejudecată ce trebuie depăşită. De aceea, recurg la gesturi teribiliste, iniţiind manifestări ostile pe care pedagogia clasică le etichetează ca acte delicvente. Astfel, unele fapte ale minorilor, deşi încalcă normele de convieţuire morală, nu reprezintă infracţiuni din punct de vedere penal, ci se încadrează în aşa zisele manifestări nonconformiste: gesturi duşmănoase, conduite protestatare, violenţă verbală şi fizică, indisciplină, evaziune familială sau şcolară, consum de alcool, fumat, adoptarea unui stil de modă vestimentară extremist (de exemplu, punk iştii, rock erii) frecventarea unor anturaje cu preocupări dubioase. Este aproape inevitabil ca fiecare generație să aibă starea ei de revoltăși de criză a adoloscenței, când între imaginea de sine reală si cea dorită, proiectată mental de adolescent este o adevărată prăpastie. Bibliografie 1 Crăciun Dan, Psihologia socială, Editura A. S. E., Bucureşti 2004, p 121 2 Ferreol, G.; Neculau, A. (coord.), Violența – Aspecte psihosociale, Iași, Editura Polirom, Iaşi, 2003 3 Murphy, Tim; Oberlin, Loriann Hoff, Agresivitatea pasiva .Cum să o recunoști și controlezi la tine și la ceilalti, Editura Trei, Bucuresti, 2007 4 Stănciulescu, E., Teorii sociologice ale educaţiei, Editura Polirom, Iaşi, 1997 5 Verza, Emil; Verza, Florin Emil,,Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, Bucureşti, 2000 *Profesoară de istorie la Colegiul Național de Arte ,,Regina Maria’’ Constanța, licențiată în psihologie la Universitatea ,, Andrei Șaguna’’, promoția 2008 (ciclul Bologna)Prezentul referat a fost sustinut la un simpozion national pe tema delincventei